Oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean(ISJ) Cluj au anunţat că Liceul pentru Deficienţe de Vedere din Cluj-Napoca îşi va suspenda cursurile în perioada 14 – 20 noiembrie, deoarece un elev care urma cursurile acestei şcoli a fost diagnosticat cu gripa nouă. „Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca îşi suspendă cursurile în urma confirmării unui caz de gripa A/H1N1 la un elev de liceu şi a îmbolnăvirii cu viroze de sezon a peste 10% din numărul total al elevilor. În perioada  14 – 20 noiembrie, la recomandarea Direcţiei de Sănătate Publică, este declarată CARANTINĂ în instituţie, cursurile urmând a fi reluate în data de 23 noiembrie. Elevul cu gripa A/H1N1 este în convalescenţă, se află în internatul şcolii şi este monitorizat permanent de echipa de specialişti din cadrul cabinetului medical al unităţii. Celelalte cazuri de îmbolnăvire cu viroze respiratorii se află sub supraveghere medicală şi urmează tratamentul medical recomandat”, a declarat inspectorul şcolar general Anca Cristina Hodorogea, într-un comunicat remis presei. De asemenea, elevii care au fost la şcoală în data de 14 octombrie sunt izolaţi în internatul şcolii.
Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.