Cu puțin timp înainte de intrarea României în criza generată de pandemia de coronavirus, societatea DD Chim a primit un contract pe patru ani, de la Primăria Municipiului Sibiu, pentru prestarea de servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în Sibiu și în stațiunea Păltiniș.

Contractul a fost validat după mai multe contestări la CNSC și în instanțele de judecată și după ce un competitor a făcut plângere la DNA împotriva angajaților Primăriei Sibiu care au fost reclamați pentru abuz în serviciu. Grav este că sunt puse în pericol viețile oamenilor!

La sfârșitul lunii februarie 2020, a fost încheiat un contract între Primăria Municipiului Sibiu și societatea DD Chim SRL din Deva. Este vorba despre atribuirea  de către primărie a contractului de ”Servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în municipiul Sibiu și stațiunea Păltiniș”. Inițial, primăria a pus la bătaie suma de 4,3 milioane lei fără TVA, însă contractul a fost încheiat la 3,4 milioane lei fără TVA, respectiv aproximativ 4,1 milioane lei cu TVA (aproape 872.000 euro). Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de patru ani, o premieră în Sibiu unde până acum contractele nu erau încheiate pe o perioadă atât de lungă și la o sumă atât de mare, dacă ne raportăm la anii trecuți, când serviciile de acest gen nu depășeau 150.000 de lei.

Un milion de euro și aproape un an de proceduri

Licitația a fost lansată în urmă cu mai bine de un an, licitație la care au depus oferte trei firme: DD Chim din Deva, Coral Impex din Prahovași Deraton din Timișoara. Ulterior, în toamna anului 2019, cei de la Primăria Sibiu au ajuns la concluzia că cea mai bună ofertă este cea a DD Chim.

Încă din faza de clarificări, firma Coral a depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Societatea din Prahova a contestat atribuirea, invocând, printre altele, faptele că ”valoarea serviciilor ofertate de DD Chim SRL este supraevaluată”. În decembrie 2019, CNSC a respins ca nefondată contestația, însă la începutul anului 2020, firma Coral a atacat în instanță decizia CNSC. În februarie, Curtea de Apel Alba Iulia a respins definitiv plângerea formulată de Coral Impex.

La ce riscuri se supun locuitorii din Sibiu

Procesul de la Curtea de Apel a scos la iveală o serie de nereguli pe care le catalogăm drept grave, raportându-ne că aceeași firmă – DD Chim – a băgat în spital zeci de copii din Arad, după ce a efectuat dezinsecția/dezinfecția sălilor de clasă ale unui liceu.

Practic, după ce DD Chim a depus oferta, pe parcursul evaluării, firma a schimbat din mers regulile jocului și a înlocuit produsul K`Othrine Profi EC 250 cu produsul Solfac Trio pentru dezinsecția exterioară. Pe lângă faptul că toate fișele de calcul privind fundamentarea tarifului de la dezinsecție au rămas neschimbate, iar oferta trebuia să fie declarată neconformă de către reprezentanții comisiei, în propunerea tehnică au rămas aceiași litri de soluție. Problema este că vorbim de o soluție foarte puternică, pe care DD Chim o diluează prost, prin urmare există posibilitatea să existe din nou evenimente nefericite, precum cazul de la Arad.

Concret, DD Chim a ofertat cu insecticidul K`Othrine Profi EC 250. În conformitate cu prospectul producătorului și avizul Ministerului Sănătății, pentru dezinsecție exterioară se folosesc 30 ml produs diluat în 2 litri apa pentru un hectar, cu pulverizare în ULV(n.r. ultra-low-volume. Sunt pompe cu motor electric capabile de o pulverizare foarte fină a substanței utilizate).

Concret, la Solfac Trio se folosesc 30-50 ml produs/ha, dar se diluează în 10 litri de apă. Ori, pentru un hectar, conform prospectului sunt necesari 150 litri de soluție.  K`Othrine Profi EC 250 se diluează tot 30 ml, dar în 2 litri de apă/hectar. Observăm că diferența este de aproximativ de 75 de ori mai mult. Cu toate acestea, toate fișele de calcul privind fundamentarea tarifului de la dezinsecție au rămas neschimbate, chiar dacă tariful prezentat la licitație de către DD Chim devine neconform, deoarece pentru aplicarea soluției crește: timpul de aplicare, consumul de motorină, manopera aferentă timpului de aplicare.

Prin urmare, reprezentanții Coral Impex spun că propunerea de dezinsecție exterioară efectuată de către DD Chim și acceptată de funcționarii Municipiului Sibiu nu respectă normativul legal de folosire a acestor substanțe.

Serviciu ”prestat exclusiv pentru a se lua bani”

O altă problemă este cea a substanțelor și produselor folosite de DD Chim pentru stațiile de intoxicare montate pe domeniul public al Municipiului Sibiu. Coral Impex spune că propunerea tehnică și implicit tarifele pentru deratizarea exterioară este neconformă, însă cu toate acestea erorile făcute de DD Chim au trecut neobservate și au fost acceptate de funcționarii Primăriei Municipiului Sibiu.

Concret, pentru deratizarea exterioară, potrivit caietului de sarcini, DD Chim spune că va folosi următoarele produse pentru combatarea rozătoarelor: raticid Agrorat Pellet (1404,75 kg) și Agrorat Wax Block (731,89 kg), adică un total de 2136,64 kg de produs. Conform normei de produs prevăzută în documentele emise de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății, maximul admis pentru o stație este de 100g/stație.

Suprafața totală pentru o trecere la deratizare conform caietului de sarcini este de 3.053.896 mp. Transformând această suprafață în hectare, vom 305,9 ha.

Pentru a vedea câte stații sunt necesare, transformăm întâi produsul în grame: 2136,64 kg de raticid x 1.000 gr/kg = 2137730 gr (total necesar raticid). Pentru a afla numărul de stații necesare, efectuăm împărțirea: 2137730 gr : 100 gr/stație = 21.377 stații/trecere. Ori, DD Chim a propus doar 3.054 stații/trecere.

Practic, pentru deratizarea exterioară a Sibiului este necesar un număr de 21.377 stații, iar DD Chim a spus că folosește 3.054 stații. Rezultă un număr de 18.323 stații mai puțin decât necesarul.Concluzia este că acest tip de serviciu cu acest tip de produs ofertat nu are nicio eficiență, ”fiind prestat exclusiv pentru a se lua bani”, spun reprezentanții Coral Impex.

Mai mult decât atât, pentru a determina cât de neconformă și ineficientă este propunerea tehnică și implicit tarifele pentru deratizare exterioară, împărțim cantitatea de raticid necesară unei treceri la numărul total de stații pe care DD Chim a spus că îl folosește: 2137,73 kg (necesare pentru o trecere) : 3.054 stații pentru o trecere = 0,699977 gr/stație, adică aproximativ 0,7 kg, adică 700 gr/stație. Ori, documentele emise de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății, prevede maximul admis de 100 gr/stație.

În concluzie, specialiștii în domeniu spun că există riscul de îmbolnăvire a populației, fiind acceptată o cantitate de substanță otrăvitoare de peste 7 ori mai mare decât normativul legal, punând astfel în pericol atât viețile oamenilor, cât și pe cele ale animalelor care pot veni în contact cu aceste stații.

Mai mult, în Raportul de Evaluare depus de DD Chim, a fost găsită o filă în care numărul de 5 zile (trecut ca și timp total de realizare a activității) a fost modificat din pix, trecându-se 3 zile.

Reclamație la DNA

Aceste două exemple mai sus sunt cercetate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că angajații Primăriei Sibiu au fost reclamațipentru abuz în serviciu în cazul acestei licitații. Plângerea a fost depusă în ianuarie de către firma Coral Impex. Reclamația îi vizează pe angajații Comisiei de licitație din cadrul direcției de Investiții a Primăriei Sibiu, care sunt acuzați de abuz în serviciu.

”Oferta DD CHIM S.R.L. a fost acceptată de către funcționarii Primăriei Municipiului Sibiu cu încălcarea prevederilor legale incidente în cauză, care vor avea ca efect punerea în pericol a cetățenilor Municipiului Sibiu datorită neverificării metodologiei de lucru propuse de către această societate cu substanțe diluate necorespunzător”, este mesajul public lansat de avocatul Laurenţiu Veteleanu, ce reprezintă firmă Coral Impex.

Anchetele de la Arad

În timp ce pe rolul Curții de Apel se judeca dosarul în care erau implicați Coral Impex, Primăria Sibiu și DD Chim, la Arad au fost demarate o serie de anchete după ce mai bine de 60 de elevi ai Liceului German din oraș au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. În cele din urmă, potrivit presei arădene, un singur elev a fost internat, iar cauza acestor simptome a fost pusă pe seama dezinsecției pe care o făcuse în liceu firma DD Chim, cu câteva zile înainte.

Societatea din Deva avea un contract de dezinsecție și deratizare și cu Primăria Arad. Iar pe 27 ianuarie, ca urmare a situației de la Liceul German, primarul Călin Bibarț anunța rezilierea contractului. ”Nu mai așteptăm rezultatele niciunei anchete. Neglijența de care au dat dovadă cei care au prestat acest serviciu, se plătește din punctul de vedere al administrației locale arădene, cu rezilierea contractului. Sănătatea oamenilor este mai presus de orice anchetă!”, decreta alesul arădenilor.

1 COMENTARIU

  1. DACA CITESTI ARTICOLUL ANEXAT NU POTI SA NU TE INTREBI : “DACA LA DEVA, UN ORAS MAI SARAC, AU TEPUIT 500.000 EURO,CAT AU VARAT AI NOSTRII IN BUZUNARELE LUI VERES CSABA ,PATRONUL SC DDD CHIM SRL , INTOXICATORUL DE COPII ?!” APROPO,PESTE ANCHETA DE LA ARAD ,CU INTOXICATIA DE LA LICEUL GERMAN ,S-A PUS BATISTA SAU ……MASCA OBLIGATORIE PENTRU…PROTECTIA MAFIOTILOR DE JUSTITIE ?!

    http://www.actualitateaprahoveana.ro/editia-electronica/actual/premiera-functionari-publici-implicati-in-abuzuri-la-licitatiile-pentru-serviciile-ddd-buni-de-plata-au-aranjat-reteta-mafiei-acum-platesc-din-propriile-buzunare-29059

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.