interior spital

Proiectul de modernizare si extindere al Clinicii de Ortopedie-Traumatologie din Cluj a avut parte de doua oferte din partea unor asocieri de firme. Decorint, Steve Impex SRL si Medinstal Proiectare Instalatii Protectia Mediului SRL, impreuna cu asocierea Depisto Star SRL, GB Indco SRL, M3 Office si Harmonia SRL sunt cele doua asocieri de firme care doresc sa investeasca in renovarea primului spital de ortopedie din tara.

Suma estimata a lucrarilor este de 22, 4 milioane de lei, iar conform reprezentantilor Consiliului Judetean Cluj, aceasta va fi investita in etajarea sectiei clinice ortopedie-traumatologie, reamenajarea blocului operator si a sectiei ATI, precum si relocarea si modernizarea acestora. De asemenea, plasarea de fonduri va avea ca obiectiv si organizarea accesului ambulantelor, montarea unui sistem interior si exterior de hidranti, dar si a unui sistem de avertizare, alarmare si detectie a focului. Conform cerintelor de securitate la incendiu, usile vor fi inlocuite cu unele mai ermetice si rezistente la foc si se va asigura nu in ultimul rand, si desfumarea diferitelor incaperi.

Castigatorul celor doua oferte propuse va fi anuntat cel tarziu la inceputul lunii mai.

Sabina Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.