Comitetul Executiv Național al PSD a votat noii miniștri ai Guvernului fiind desemnați Felix Stroe la Ministerul Transporturilor, Paul Stănescu vicepremier și ministrul al Dezvoltării Regionale și Marius Nica, ministru delegat al Fondurilor Europene.
Noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, s-a născut în 25 decembrie 1955 în localitatea Valea Teancului din Buzău. A urmat cursurile Academiei Navale Mircea cel Bătrân Constanţa, iar apoi studiile Academiei de Înalte Studii Militare Bucureşti și Facultatea de comandă. Între anii 1878 – 1991 a fost ofiţer activ în cadrul Marinei Militare. Între 2000 şi 2003 a deţinut funcţia de viceprimar al oraşului Constanţa.
Postul de ministru al Fondurilor Europene va fi ocupat de Marius Nica. Acesta are 36 de ani şi a fost ministrul Fondurilor Europene în guvernul Ponta. Este un personaj crescut în umbra vicepreşedintelui PSD Rovana Plumb. Nica a absolvit Academia Naţională de Informaţii în 2003, cu specializarea jurnalism, comunicare şi psiho-sociologie comportamentală, apoi a lucrat până în 2008 ca ofiţer la MApN, unde analiza din punct de vedere al managementului riscurilor de incidente de securitate pe cei care doreau să se angajeze în MApN. A avut propria firmă, Holding Group Trading International SRL.
Înlocuitorul lui Sevil Shhaideh în postul de vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale este senatorul Paul Stănescu. În vârstă de 60 de ani, Stănescu a absolvit în 1982 Facultatea de Agronomie de la Craiova și până în 2008 a activat în sectorul agricol. În 2008 a fost ales președinte al CJ Olt, funcție în care a fost reales în 2012. Din 2010, este liderul filialei PSD Olt, iar în 2013 a fost ales vicepreședinte al partidului, fiind socotit unul dintre cei mai influenți lideri din teritoriu ai partidului. În anul 2016, a fost ales în Senatul României, unde ocupă funcția de chestor.