Lidl nu va mai colabora cu influenceriţa Sânziana Negru după scandalul provocat la Electric Castel. Aflată la festival, influenceriţa şi iubitul acesteia, Ştefan Floroaica, au aruncat la gunoi o pungă plină cu produse alimentare neîncepute imediat după ce a filmat un clip de promovare pentru respectivul magazin, transmite Pagina de Media.

Sânziana Negru a fost criticată dur pe rețelele sociale, unde utilizatorii i-au spus că mai bine ar fi donat produsele respective decât să le arunce la gunoi.

Lidl, care este partener şi fondator al Reţelei Băncilor pentru Alimente, un program ce îşi propune să reducă sărăcia şi foametea şi reducerea risipei alimentare, a anunțat că gestul influenceriţei este „motiv al încetării unor potenţiale viitoare colaborări”.

”Suntem întristaţi de ceea ce ea şi partenerul ei au făcut şi, mai ales, nu înţelegem de ce. Aşteptarea noastră este ca o persoană cu care am mai avut colaborări punctuale în decursul ultimilor ani, să fie familiarizată cu ceea ce presupune risipa alimentară şi cu demersurile noastre de combatere a risipei, demersuri vizibile în Social Media, mediul în care activează”, a arătat retailerul.

g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.