Marcel Ciolacu a făcut o gafă de proporții, într-o conferință de presă la Timișoara, precizând că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Astfel, a jignit practic întreaga populaţie a regiunii istorice Moldova.
„Asta e, a venit bănățeanul de Grindeanu să facă autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți! Dar a venit și un buzoian (adică Ciolacu) care totuși împreună cu dl Grindeanu și restul colegilor din Guvern am început să aducem timișorenilor ce e corect să aducem”, a mai spus dl. Marcel Ciolacu, vorbind despre regionalizare și autostrada care leagă Moldova de restul țării.
Din lipsa cunoașterii limbii, dl Ciolacu subliniază practic că a considera județul în care s-a născut parte din Moldova ar fi o jignire.
Sunt sigur că domnia sa n-a intenționat nicidecum să jignească. Acest ”efect” este datorat faptului că este un om (poate onest), dar nedeprins cu sensurile vorbirii. Nu e singurul cu o slabă cunoaștere a ceea ce înseamnă discursul public, sau/și cu o precară cultură, din care ies mai întotdeauna la astfel de vorbitori agramați, perle care pot da o țară peste cap.
”Trăim într-o pre-realitate – spune Noica -, (vom ajunge, vom fi, vom face, ne vom bucura), care e marea și binecuvântata dezlănțuirea temeiurilor, în zilele noastre.
Dacă aceasta este, într-un fel, noutatea lumii de la Kant încoace, atunci gândul că limba noastră de pădurari, oieri și dieci este pe măsura filosofiei îți dă încredere în destinul graiurilor naturale. Ele nu vor avea soarta, poate, să fie înlocuite. Ba nici nu vor trebui să fie înlocuite, căci în ele este amintirea, pe care niciodată limbile făcutului n-o vor putea pune în joc. În temeiul românului este sănătoasa temelie, cum e inima vetrei sau inima codrului. Limbile noi în schimb ca pădurile plantate, niște codri fără temei nicăieri. Iar ele nu ar fi în măsură ceeace o limbă ca a noastră, cu concertul ei, poate totuși aduce ca întâmpinare demoniei de azi a temeiurilor: e frumos ce se întâmplă, e măreț pentru om, dar vedeți o clipă și care e temeiul temeiurilor voastre; vedeți unde e inima lucrurilor, ca nu cumva să nu mai bată nici o inimă.”
Există un anume sistem alcătuit din lăcomie, egoism și diverse lașități, care funcționează uns și ne schimonosește sufletele. Comunicarea dintre oameni s-a transformat într-o ipocrizie și o minciună, care nu are nevoie de cuvinte cu inimă și temeiuri, sau de sinceritate. Limbajul a devenit, el însuși fără temei și fără inimă.
În lipsa limbajului sincer am acumulat în lăuntrul nostru imense cantități de fiere, care ne otrăvește sufletele și ne împiedică să comunicăm frumos, pozitiv. În lipsa cuvintelor metabolismul însuși ni s-a otrăvit.
Am auzit că există, în străinătate familii în care copiii înțeleg românește, dar nu vorbesc aproape deloc. Există, așadar, părinți care își doresc intenționat ca limba română să nu fie cunoscută de copiii lor fiindcă propriul lor insucces în România le-a creat așa o repulsie puternică față de tot ce însemna țara asta pentru ei, încât procedează în acest fel. O fi bine?
Ne întrebăm de ce politicienii noștri sunt doar niște biete slugi, care n-au curajul să ia destinele României în propriile mâini. Ca să fii un astfel de om, ai nevoie să poți gândi și să poți vorbi. Cu tine și cu ceilalți. Ai nevoie de cuvinte și de limbă ca să poți imagina binele pe care se presupune că-l dorești țării tale.
Ascultați cu atenție ”discursurile” politicienilor de la vârf. Sunt căznite, pline de ăăăăăăăă-uri și îîîîîîîîîî-uri. Însumează în totalitatea lor, rar mai mult decât 100 de cuvinte, aceleași, ”obosite” de atâta folosință. Ca să ai curajul de a face pentru țara ta ceea ce mulți alții nu fac, îți trebuie curaj, cultură și limbajul larg și vizionar. Căci viziunea este ceva exprimat în cuvintele limbii țării pe care o conduci.
Dar politicienii noștri au ajuns să fie oameni de rând, absolut ”normali”, cu un acut spirit de conservare, care le interzice curajul luării sorții în mâini. Ei nu riscă nimic, nu decid nimic, nu asumă nimic, și fiindcă nu-și cunosc limba. Recunoști un astfel de om după cum vorbește…
”Politicianul” Piedone şi-a prezentat ”contractul cu bucureştenii” spunând mândru: ”Sunt omul ce vorbeşte în limbajul celor mulţi, mănâncă parizer şi usturoi”. Cu toții mâncăm usturoi și parizer, cu toții vorbim mai bine sau mai rău, dar parcă ne-am dori ca politicienii să fie mai buni și mai pregătiți ca cei mai buni ”din popor”…
Mi-e și scârbă, cum am ajuns ca popor, cum urmărim pe neterminații agramați care vor să fie aleși să conducă. Să ne conducă.
Nu mai știm să vorbim, ne pierdem temeiurile, ne pierdem simțurile, chiar și pe acela al ridicolului.
Stăm și ascultăm pe toți ipochimenii, așa cum odinioară copiii din Hamelin îl urmăreau fermecați de melodia vrăjită care ieșea din fluier, pe vrăjitorul care, astfel i-a pedepsit pe locuitorii orașului pe care îl scăpase de invazia șobolanilor…
Octavian Hoandra canal33.ro
