Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis marți, 20 mai 2014, condamnarea României în cauza Binișan. Curtea a constatat încălcarea art. 2 din Convenția Europeană a drepturilor și libertăților fundamentale și a acordat 35.000 euro – daune morale și 10.000 euro – cheltuieli de judecată. Reclamantul a pretins că viața lui a fost pusă în pericol prin neglijența personalului CFR, neglijență în urma căreia el a suferit un accident. De asemenea, el s-a plâns că autoritățile de stat nu au investigat accidentul în mod eficient și, de asemenea, nu i-a pedepsit pe cei responsabili.
Accidentul
Pe 20 septembrie 2002, în jurul amiezii, în timp ce se afla pe partea de sus a unui vagon încearcă să aplice sigilii vamale, Liviu Binișan a fost electrocutat. Ca urmare a accidentului a suferit arsuri pe 70% din suprafața corpului său, pentru care a avut nevoie de 138 de zile de îngrijiri medicale. În cele mai multe din documentele oficiale referitoare la accident, cum ar fi Raportul comisiei de anchetă, deciziile instanței și ale procurorilor precum și conform unui raport medical întocmit pe 16 februarie 2004, s-a afirmat că viața reclamantului a fost supusă unui risc major. Timp de aproape două luni el a fost în comă profundă, fiind internat într-un spital din Ungaria. Ca urmare a arsurilor severe, Binișan a avut dificultăți grave de respirație și a trebuit să se supună mai multor intervenții pentru grefe de piele .
În urma unei decizii a Autorității Naționale de Pensii, pe 28 mai 2004, reclamantul a fost clasificat ca având un handicap permanent.
Investigarea accidentului
Doi ofițeri de poliție au procedat imediat la o investigație la locul accidentului și au elaborat un raport preliminar în aceeași zi. De asemenea, o comisie specială formată din experți de la Inspectoratul Muncii Timișoara, Departamentul Vamal Regional Timișoara și filiala CNCFR Timișoara a fost înființată pentru a investiga accidentul. Potrivit raportului elaborat de comisie, accidentul a avut loc din organizării necorespunzătoare a procedurii de inspecție a mărfii, considerându-se că au existat mai multe cauze concurente care au dus la accident.
La data de 08 ianuarie 2003 Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a cerut procuraturii să înceapă o anchetă penală pentru a vedea dacă managerul companiei ce deținea vagoanele unde avusese loc accidentul ar putea fi considerat responsabil pentru accident. În consecință ,Parchetul de pe lângă Tribunalul districtual Lugoj a deschis o anchetă preliminară, în cursul căreia Binișan a dat o declarație în fața procurorului, prin care a informat că intenționează să ceară despăgubiri de la persoanele găsite responsabile pentru accident. Procurorul a decis să nu inițieze o anchetă penală, pe motiv că accidentul a fost cauzat din vina proprie a solicitantului. Această decizie a fost confirmată de către procurorul șef la data de 31 iulie 2003. Binișan a depus o plângere împotriva acestei decizii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, arătând că organele de cercetare nu a reușit să clarifice circumstanțele în care a avut loc accidentul și, prin urmare, a fost necesară confruntarea între toți martorii care au dat declarații contradictorii, sugerând și că o reconstituire la locul accidentului ar fi utilă.
Reclamantul a depus o plângere penală împotriva administratorului de la Compania Națională de Căi Ferate pentru utilizarea unei declarații false, depusă la comisia specială în timp ce acesta efectua ancheta în accident. Documentul era un acord semnat de către Compania Națională de Căi Ferate, companie care deținea vagoanele și o altă companie privată, care stipula că inspecțiile vamale de mărfuri trebuie să fie efectuate numai în situația în care vagoanele nu sunt electrificate. Reclamantul a declarat cămanagerul care l-a elaborat a cerut managerilor celorlalte două companii să-l semneze imediat după accident, antedatându-l. așa încât să pară că a fost întocmit înaintea accidentului.
După repetate încercări de a nu iniția procedura de urmărire penală, pe 07 iunie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Lugoj a pus sub acuzare directorul Companiei Naționale de Căi Ferate pentru abuz în serviciu, fals și utilizarea de documente false și a trimis dosarul spre judecare. Prin hotărârea din 25 ianuarie 2006, Judecătoria sectorului Lugoj găsit managerul vinovat, considerând că el a redactat declarația pentru a-și proteja compania de răspundere. Apelul ulterior și recursul au fost respinse ca neîntemeiate de către Tribunalul Județean Timiș și Curtea de Apel Timișoara.
Solicitarea de daune, respinsă
Ulterior, Binișan a introdus o acțiune civilă la Judecătoria Lugoj prin care solicita despăgubiri materiale și daune morale. El a subliniat că, din cauza accidentului a suferit intervenții chirurgicale costisitoare și a fost clasificate ca persoană cu grad de handicap permanent. Judecătoria Lugoj a respins acțiunea, considerând că decizia penală dată în cauza penală nu a avut ca obiect răspundere civilă a inculpaților, ci doar răspunderea lor penală.
CEDO reechilibrează balanța
Ca urmare Binișan, în baza articolului 2 al Convenției Drepturilor Omului, s-a plâns la CEDO că viața i-a fost pusă în pericol de arsurile suferite în timpul accidentului, aceasta ca urmare a faptului că Compania Națională de Căi Ferate nu a luat măsurile necesare pentru a asigura condiții sigure pentru inspecția vamală. El a mai reclamat faptul că autoritățile nu au condus o anchetă eficientă pentru a identifica persoanele vinovate de accident. De asemenea, în temeiul articolelor 6 § 1 și 8 din Convenție, reclamantul s-a plâns de responsabilitatea statului pentru acte de neglijență care au fost de natură să-i pună în pericol viața solicitantului, având în vedere că a fost în comă timp de două luni.
Curtea a concluzionat că autoritățile naționale nu au fost vigilente în protejarea dreptului la viață. Ca urmare, Curtea a dispus ca statul român să plătească 35.000 de euro cu daune morale și 10.000 de euro cheltuieli de judecată.
