PSD Cluj, sub conducerea interimarului Gheorghe Șimon (FOTO), nu are candidați la primării importante din județul Cluj. Dacă la alegerile locale din 2016 social-democrații au obținut 33 de mandate de primar, acum lucrurile arată sumbru.
În Cluj-Napoca, Florești și Dej, PSD Cluj nu are încă candidați, iar în orașele Turda, Gherla și Câmpia Turzii va pierde sigur alegerile. În Turda și Dej, social-democrații au avut primari puternici, dar i-au exilat și nu le-au oferit funcții de conducere pe baza aportului adus la nivelul partidului. Cristian Matei, primarul din Turda este deja în PNL, iar Morar Costan, de la Dej, va candida tot din partea PNL.
PSD are șanse foarte mari de a câștiga următoarele primării: Apahida, Chinteni, Pantinceu, Beliș, Mănăstireni, Cășeiu, Jucu și Viișoara. În zonele unde nu sunt șanse vor fi aruncați în luptă primari fără notorietate locală.
Lista provizorie cu principalele primării din județ unde PSD are candidați:
Turda – Răzvan Ciortea
Câmpia Turzii – Gicu Rece nu e 100% pentru că poate fi înlocuit cu candidatul de la ALDE, Avram Gal
Dej – Nu există, dar ar putea fi un candidat tânăr pentru că oricum nu are șanse
Gherla – Ioan Neselean
Baciu – Gligor Hagău, directorul școlii
Apahida – Grigore Fati
Chinteni – Lucia Suciu
Pantinceu – Aron Lungu
Beliș – Viorel Matiș
Măănăstireni – Ioan Condor
Cășeiu – Silviu Boldor
Jucu – Valentin Pojar, rămâne la PSD
Viișoara- Ioan Roman
Mărgău – Petrică Ungur
Huedin – ”Masonul” Mugurel Demea
Gilău – Cristian Vele
Cluj-Napoca – Nu există candidat
Florești – Nu există candidat
Feleacu – Gabi Costea, actualul primar pleacă de la PSD
Cornești – Primarul interimar, Nicolae Rusu