Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca par a fi la fel de neîndemânatici și invizibili în afacerile pe care le dețin, precum sunt și în Consiliul Local. Gazeta de Cluj vă prezintă cine sunt decidenții din orașul de cinci stele care nu s-au făcut remarcați nici în politică și nici în mediul de afaceri și situația societăților comerciale patronate de aceștia.
Consilierul local Ionuț Moldovan deține și administrează societatea Riga Business Consulting SRL, care se ocupă cu activități de consultanță pentru afaceri și management. De asemenea, firma comercializează echipamente pentru securitate și sănătate în muncă (SSM) și pentru prevenirea și stingerea incendiilor (PSI). Moldovan nu pare că a excelat vreodată în afacerea sa, cea mai mare valoare a cifrei de afaceri fiind înregistrată anul trecut, când Riga Business Consulting SRL a depășit pragul de 100.400 de lei, cu un profit de 36.062 de lei și datorii în cuantum de 26.930 de lei, având un număr mediu de 3 angajați. Potrivit celei mai recente declarații de avere completate de Moldovan, firma i-a adus un venit anual în valoare de 8940 de lei, ceea ce înseamnă că acesta a încasat numai 745 de lei pe lună.
Nici partenera sa de viața, consilierul local Flavia Petruș nu a reușit să atingă succesul în afaceri. Aceasta a deținut și administrat societatea Speak Creative SRL, care se ocupa cu alte activități recreative și distractive, în perioada 2014-2021. Firma a fost pe pierdere încă din anul 2017 și a adunat datorii de sute de mii de lei în anii de activitate. Cu toate că în înscrisurile oficiale societatea figurează ca dizolvată încă din anul 2021, Flavia Petruș a notat în declarația de interese pe care a completat-o anul acesta că deține 20 de părți sociale din Speak Creative SRL, în valoare totală de 200 de lei. Consilierul local a reușit să-și țină firma pe linia de plutire numai doi ani, respectiv în 2015 și 2016, când cifra de afaceri a fost de aproximativ 200.000 de lei, iar societatea funcționa sub numele de Led Master Consulting SRL-D.
Firmele lui Andrei Irimie au datorii de ordinul milioanelor de lei
Un alt consilier local ale cărui afaceri se află într-un echilibru precar este Andrei Irimie. Acesta deține alături de Diana Gurzău societatea Nsp Solve SRL, care are ca obiect de activitate realizarea soft-ului la comandă. Potrivit datelor financiare, firma a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri în valoare de 42.755 de lei, un profit net de 41.319 de lei și a înregistrat datorii de 2.488 de lei, având un singur angajat.
Lotcar Invest SRL, societate care se ocupă cu închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate este administrată și deținută în proporție de 50% de către Andrei Irimie. Restul părților sociale aparțin soților Marius și Bianca Mihuț. Deși firma a fost înființată în 2015, profitul companiei a depășit borna profitului de 30.000 de lei numai de două ori, iar timp de trei ani a fost pe pierdere. Anul trecut societatea a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 29.076 de lei, un profit net de 24.732 de lei și datorii în cuantum de 56.738 de lei, neavând niciun angajat.
Singura societate patronată de Andrei Irimie care pare să înregistreze cifre mai mari este AMD Assets Investment SRL, însă suma datoriilor depășește cu mult valoarea profitului încasat. Consilierul local deține 60% din firma care se ocupă de cumpararea și vanzarea de bunuri imobiliare proprii, în timp ce restul părților sociale se află în proprietatea lui Marius Mihuț. Cu toate că societatea figurează cu un sigur angajat încă din anul 2017, firma a reușit să înregistreze anul trecut o cifră de afaceri de 249.606 de lei, un profit net în valoare de 2.139.221 de lei și datorii de 3.656.544 de lei. Din declarația de avere completată de Andrei Irimie anul acesta, aflăm că el este unicul angajat al AMD Assets Investment SRL. Însă, veniturile anuale încasate sunt extrem de mici. Mai exact, consilierul local a încasat în anul 2022 numai 1966 de lei din cadrul societății, respectiv puțin peste 160 de lei pe lună. Marius Mihuţ este lector universitar doctor în cadrul Facultății de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din Cluj-Napoca, iar soția acestuia, Bianca-Teodora, oferă servicii de consultanță pentru obținerea de fonduri europene.
Valentin Maior vrea să-i învețe pe copii arta afacerilor, dar nici el nu se descurcă prea bine
Un alt consilier local care face echilibristică între mediul privat și interesele cetățenilor din Cluj-Napoca este Valentin Maior. Acesta deține și administrează societățile Tech Match Consult SRL, Kidprenor SRL și Web Evolve Solutions SRL. Firma Tech Match Consult SRL a fost înființată în anul 2019 și se ocupă cu activități de consultanță pentru afaceri și management. Cel mai bun an al societății a fost 2022, când a înregistrat o cifră de afaceri de 266.014 de lei, un profit net în valoare de 198.255 de lei și datorii în cuantum de 28.340 de lei. Se pare că Tech Match Consult SRL a avut succes numai după ce și-a concediat toți angajații, deoarece în anii precedenți, când firma a dus-o mai greu, a avut unul sau doi angajați. Potrivit declarației de avere din acest an, Valentin Maior a încasat dividende în valoare de 134.874 de lei din cadrul societății.
Consilierul local deține, de asemenea, și societatea Web Evolve Solutions SRL, care a fost înființată în anul 2015 și se ocupă cu activități de realizare a soft-ului la comandă. Societatea este pe pierdere încă din anul 2018, acumulând și datorii de sute de mii de lei. Potrivit datelor financiare, firma a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri în valoare de 91.891 de lei, profitul a fost pe minus cu 15.810 lei și a înregistrat datorii de 140.402 lei, având un singur angajat. Valentin Maior a încasat dividende în valoare de 82.500 de lei din cadrul societății. De asemenea, potrivit declarației de avere, consilierul local a acordat societății Web Evolve Solutions SRL un împrumut în nume personal în cuantum de 44.000 de lei.
Valentin Maior deține 75% din capitalul social al firmei Kidprenor SRL, restul părților sociale fiind deținute de dansatorul Bogdan Cotiso Nistorica. Societatea a fost înființată în anul 2020 și se ocupă cu activități de servicii suport pentru învățământ. În anul 2022, a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 143.217 de lei, un profit de 67.158 de lei și datorii în cuantum de 39.539 de lei, neavând nicio persoană angajată. Pe site-ul oficial al societății se arată că proiectul dezvoltat de Valentin Maior și Bogdan Cotiso Nistorica va contribui la „formarea unei generații de lideri și antreprenori români, pregătită să dezvolte și să conducă o țară în care să vrei să rămâi, nu să te gândești mereu sa pleci”. Cu toate acestea, cei care își propun să îi învețe pe copii arta afacerilor nu reușesc nici ei să dezvolte afaceri prospere. Mai mult, consilierul local și Bogdan Cotiso Nistorica au participat la emisiunea dedicată antreprenorilor „Imperiul Leilor” pentru a-i determina pe unii dintre cei mai importanți afaceriști din România să investească în afacerea lor, însă nu au reușit să-i convingă și chiar au fost dojeniți că și-au supraevaluat afacerea.