În vederea unei corecte informări a publicului şi pentru ca un număr cât mai mare de cetăţeni să valorifice oportunitatea oferită de Consiliul Judeţean Cluj prin intermediul SC Centrul Agro Transilvania SA. de a achiziţiona produse agricole de calitate, la preţuri decente, direct de la producători, mai ales acum, în plin sezon al conservelor pentru iarnă, aducem la cunoştinţă publică lista preţurilor produselor en-gros practicate la SC Agro Transilvania Cluj SA. Reamintim în acest context faptul că aceste preţuri sunt cele de referinţă ale producătorilor şi se fixează în fiecare dimineaţă în funcţie de produsele de calitatea I cele mai vândute.
Consiliul Judeţean Cluj, prin intermediul SC Agro Transilvania SA, societate comercială care funcţionează sub autoritatea forului administrativ judeţean, pune la dispoziţia clujenilor cea mai modernă piaţă de gros şi en-detail din judeţ. Situată la ieşirea din municipiul Cluj-Napoca înspre Dej, pe teritoriul localităţii Dezmir, comuna Apahida, Piaţa Agro Transilvania beneficiază de un acces foarte facil atât pentru conducătorii de autovehicule, cât şi pentru cei care aleg să se deplaseze folosind mijloacele de transport în comun. Pentru aceştia din urmă, Consiliul Judeţean a întreprins demersurile necesare în vederea prelungirii liniei de autobuz nr. 8 până în incinta Pieţei, unde există o staţie proprie special amenajată, intervalele de aşteptare între cursele realizate pe această linie fiind destul de mici.
    Având în vedere faptul că SC Centrul Agro Transilvania SA a încheiat un acord cu  Municipiul Cluj-Napoca pentru realizarea unui comerţ modern, civilizat şi nespeculativ, s-a convenit ca preţurile de vânzare din pieţele de pe raza municipiului sa nu depăşească dublul preţurilor de la SC Centrul Agro Transilvania SA. Astfel, Consiliul Judeţean Cluj îndeamnă cetăţenii municipiului să se adreseze cu încredere comercianţilor din Piaţa Agro Transilvania, conştienţi fiind că aici vor întâlni produse agricole de calitate, la cele mai mici preţuri, direct de la producători.
    

PREŢUL PRODUSELOR ( EN-GROS)  la data: 13.09.2011
Denumirea produsului    Unitate de       măsură    Preţ de referinţă (LEI)
Roşii    Kg    1,30
Castraveţi    Kg    1,40
Ceapă uscată    Kg    1,20
Cartofi    Kg    0,60
Fasole    Kg    3,00
Varză    Kg    0,50
Morcovi    Kg    1,00
Vinete    Kg    1,30
Dovlecel    Kg    1,00
Salată verde    Buc    2,00
Ţelină    Kg    2,50
Conopidă    Kg    2,50
Pătrunjel    Kg    3,50
Spanac    Kg    4,00
Sfeclă    Kg    1,50
Gogoşari    Kg    2,00
Ardei gras    Kg    1,50
Ardei Kapia    Kg    2,00
Ardei Iute    Kg    4,00
Ciuperci    Kg    6,00
Pere    Kg    2,50
Pepene verde    Kg    0,40
Mere    Kg    2,00
Struguri româneşti    Kg    2,50
Prune    Kg    2,00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.