Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, pe tema procedurii de infrigement împotriva României pe directiva privind gazele naturale, că nu este de acord ca românii „să plătească facturi cu preţul până la cer”.

„Eu n-o să fiu de acord niciodată ca românii să plătească facturi cu preţul până la cer. Nu-s de acord. Pot să fiu numit oricum. Dar, cu gazele care se extrag din pământul românesc şi care au preţul de cost, inclusiv profitul în jur de 40 de lei pe megawatt-oră, să se ajungă la 120 de lei şi de aici în continuare să meargă până la cer şi noi să nu facem nimic, nu-s de acord cu asta”, a afirmat Dragnea la Slobozia, potrivit Agerpres.

Comisia Europeană a decis să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru nepunerea corectă în aplicare a anumitor cerinţe prevăzute de Directiva privind gazele naturale (Directiva 2009/73/CE) şi de Regulamentul privind siguranţa furnizării de gaze (Regulamentul UE 2017/1938), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 

Acesta este primul pas al procedurii de infringement. Statele avertizate au la dispoziţie două luni pentru a răspunde Comisiei. 

Potrivit CE, cele două directive vizează asigurarea competitivităţii pe pieţele gazelor din UE, garantând în acelaşi timp aprovizionarea în condiţii de securitate a gospodăriilor şi a altor clienţi care necesită o protecţie specială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here