
În cadrul unui interviu exploziv difuzat la Gold FM, Cosmin Gușă și Liviu Man au ridicat semne serioase de întrebare asupra modului în care Nicușor Dan a obținut victoria în anumite secții din Cluj, acolo unde – spun ei – ar fi fost înregistrată o prezență „neobișnuită” de votanți israelieni cu pasapoarte românesti.
Conform celor doi, aceste secții coincid cu zonele unde scorul candidatului susținut de sistem a fost „straniu de ridicat”. Suspiciunile vin pe fondul unei polarizări tot mai clare între curentul naționalist conservator reprezentat de George Simion și direcția progresistă, aliniată cu Bruxellesul, susținută indirect de multinaționale și interese externe.
Liviu Man avertizează că „miza acestor alegeri este controlul economic și militar al României”, iar rețelele de influență urmăresc menținerea unei linii pro-război în Ucraina. „Nu ne permitem să pierdem România”, ar fi mesajul Bruxellesului, motiv pentru care, susține el, s-ar recurge inclusiv la metode de „export al votului” pentru a garanta controlul asupra zonelor-cheie.
Simion, în contrast, militează pentru neutralitate, pace și un refuz categoric al implicării României în conflictul ucrainean – motiv pentru care, spun interlocutorii, ar fi ținta unui asalt politic și mediatic masiv.
CG: Hai s-o luăm pe cele trei capitole: politic. Se va impune vot politic în Parlament, în funcție de șantajele care se vor face. Da sau nu?
LM: Da. Dar va fi guvern minoritar, că n-au cum. Guvern minoritar cu șantaj.
CG: Tocmai. Dar când e nevoie de majoritate, pac, vin serviciile secrete, întorc acolo. „Domnul Man, trebuie să votați pentru”, „Domnul Gușă, trebuie să votați pentru”. Noi nu vrem să votăm. „Păi atunci vă luăm, nu știu, nepoții…”
LM: „Luni dimineața vă așteptăm la declarații la Parchet, pe dumneavoastră, ca să nu implicăm familia. Veniți.”
CG: Bine, îți dai seama, eu n-am vrut să zic, pentru că eu sunt în stare să le spun: „Știți ce? Chemați-mă, mă, că tot nu votez”, dacă aș fi în poziția aia. Eu nu… adică nu e ăla, dar nu e cazul. Marea majoritate a parlamentarilor n-au stofă de eroi. Deci hai să fim serioși. Da. Nu, nu vor să se complice. Nu-și complică viața.
LM: Nu.
CG: Din punct de vedere economic, l-am văzut pe celebrul domn Dan Șucu, care n-a fost informator al Securității înainte de ’89. Nici vorbă.
LM: Nu, Doamne, numai volume întregi a scris. Numai volume întregi a scris.
CG: Da, probabil. N-a fost, să zicem, informator al Securității înainte de ’89, că doar n-ai atâta succes după ’89. El și Cataramă. Nici Cataramă n-a fost. Nici Voiculescu. Nimeni, mă. Nici Isărescu, nici Manole, cum ai zis tu. Da, Manole. N-au fost niciunii din multimiliardarii României de astăzi. Dar oamenii de afaceri susțin cu toată puterea, după cum se vede, acest viitor regim, Nicușor Dan. Își doresc. L-ai văzut pe ăla de la CrisTim care, pe modelul Țiriac, are băiatul cu droguri, cu trafic… m-am uitat cum îl cheamă, care a dat recomandări în acest weekend la toți angajații lui din rețeaua CrisTim. Îmi citesc date oficiale, prieteni de la CNA: că dacă nu votează Nicușor Dan, îi așteaptă vremuri grele pe cei de la CrisTim. A dat recomandare ca patron.
LM: A făcut-o și patronul de la eMAG.
CG: O să facă vreo 100. Nu contează. Nu sunt iubiți de angajații lor, dar mediul economic… Deci mediul economic va fi: cei care sunteți cu noi și sunteți cuminți, primiți contracte, ceilalți nu primiți contracte. Apropo de faptul că Dorinel Umbrărescu, care vă face – de acolo, de la Cluj – ne face, că și eu sunt de acolo… Drumul către Oradea – a întrerupt lucrările peste tot, de azi dimineață. Da, el nu este cu Nicușor Dan, unul dintre cei care nu este. Ce se va întâmpla cu mediul de afaceri? Va fi… va fi pe butoane.
LM: Păi dacă va ieși Nicușor Dan, sigur ăștia, nicușoriștii care i-au ridicat oalele, o să fie favorizați, evident, și ceilalți o să fie reprimați. Exact cum ai zis: că nu se mai lucrează pe autostrada Cluj-Oradea de azi dimineață. Asta e iar o chestiune foarte nasoală care se întâmplă în România. Oamenii de afaceri trebuie să fie încurajați să lucreze și ajutați, pentru că ei lucrează pentru toată România. Nu facem găști din astea – ăștia-s cu mine, ăștia-s împotriva mea, pe ăștia-i ajut, pe ăilalți îi bag în pușcărie. Deci asta e o gândire tipică de mafiot. Și gândirea asta am văzut-o. Așa se duce și – tu știi foarte bine – în poliție, de exemplu, la Crimă Organizată, unde ei ce fac? Au câte un dealer-doi pe care-i lasă să vândă droguri și care le dau partea la polițiști și, în schimb, pe toți rivalii celor doi care sunt protejați de brigadă îi arestează, pentru ca celor doi să le meargă bine businessul. Modelul ăsta de afacere de tip – eu zic – brazilian, ăsta există și în România și, din păcate, nu numai la vândut droguri, ci, cum bine ai observat, și în afacerile legitime, legit business. Dacă mă susții pe mine, și eu o să te susțin pe tine în afacere. Dacă nu, nu ești din gașca mea, o să-ți pun bețe în roate până te bag în pușcărie sau îți iau afacerea. Asta e o chestiune foarte nasoală și care, evident, se va întâmpla dacă ajunge Nicușor Dan. Deci, nicio secundă George Simion n-a zis: „Ăștia-s oamenii mei de afaceri, pe ăștia-i ajut, pe ăilalți nu-i ajut.” Nici nu sunt oameni de afaceri care să ia atitudine pentru că le e frică să ia atitudine pentru Simion. Sau sunt foarte puțini.
CG: La partea mediatică. Este Nicușor Dan președinte. Ce ne facem noi, domnule Liviu Man?
LM: La partea mediatică o să ne blocheze mai tare decât ne blochează acum sau cum te-au blocat pe tine YouTube-ul, că ți-a dat a opta? A noua oară? Nici n-am mai ținut socoteala. Deci o să fie mai rău. Din păcate, în București ai mai rămas tu și mai este o parte din presa locală. În schimb, toată presa mainstream este aliniată în spatele lui Nicușor Dan. Și, apropo, voiam să zic o chestie despre cum l-au sabotat pe Crin Antonescu. Nu știu dacă am apucat s-o zic săptămâna trecută. Da. În zona de… cel puțin în județele Cluj și Bistrița-Năsăud, unde am și eu publicații, marea coaliție PNL–PSD–UDMR nu a făcut reclamă de niciun RON la niciun organism mass-media. Deci nu la mine, la Gazeta de Cluj, la Gazeta de… la nimeni. Deci, pur și simplu, l-au sabotat pe Crin Antonescu. Singurii care și-au făcut reclamă au fost George Simion și cu Nicușor Dan. Vorbesc de turul întâi. Deci pentru Crin Antonescu, marele partid, marea coaliție de partide PSD, PNL, UDMR – și am înțeles că asta s-a făcut în toată România, cu câteva excepții – nu a cheltuit 1 RON pentru campanie. Ne mirăm de rezultate, dar toți banii s-au dus în București, la televiziunile sistemului.
CG: Apropo de care legătură… Eu am comentat din primul moment șmecheria UDMR-ului și a lui Hunor Kelemen, care a raportat repede că: „Domnule, noi l-am votat pe Antonescu și uite cum a ieșit cu 70%.” Dar a uitat să ne spună domnul Hunor Kelemen – și acum se vede jocul lui dublu, în favoarea lui Nicușor Dan – că județele Harghita, Covasna și Mureș au fost pe ultimul loc ca prezență în România. Ceea ce nu s-a întâmplat… ca procent, nu vorbesc ca număr – județ, procent participare – ce nu s-a întâmplat când a candidat domnul Hunor Kelemen. Și atunci te întreb: n-a fost un sabotaj? Adică, mă, normal că dacă ies puțini la vot, dar ies toți cu tine, din județul ăsta unde noi suntem 100%, 90%… Procentual o să pară că te-am votat mulți, dar de fapt noi te-am votat de trei ori mai puțin decât ar fi trebuit, ca să nu cumva să intri în turul doi, măi Crin Antonescu.
LM: Absolut. Și, ca să-ți dau un exemplu de număr de voturi, cei 77.000 de votanți pe liste suplimentare în Cluj sunt mai mulți decât cei 72.000 de toți votanții județului Covasna. Deci numai listele suplimentare din Cluj au dat mai multe voturi decât toți votanții din județul Covasna. Deci exact ce ai zis. Sigur, el poate să raporteze: „Da, domnule, la noi a luat Crin 80%, că ungurii sunt atâta, plus PSD-iștii, plus PNL-iștii.” Dar, ca număr de voturi, ce faci cu ele?
CG: Deci domnul Hunor Kelemen a trădat mascat, prin batistă, cum se spune.
LM: Da, da, da, da, da, da. El, de fapt, a pus batista pe țambal, dar tot a cântat. Tot a cântat pentru Nicușor Dan, dar cu batista pe țambal, așa, mai încet…
CG: Da. În final, în acest scenariu… Îmi pare rău, știu că se enervează cei care ne urmăresc, că… Dar, domnule, e un exercițiu necesar. Nici mie nu-mi place, nici mie. L-am văzut și știam de la început, dar m-am gândit de dimineață că trebuie să facem exercițiul ăsta amândoi, pentru că e limpede că suntem anti-Nicușor Dan, dar totuși, domnule, trebuie să ne păstrăm obiectivitatea, să-i anunțăm pe români: bă, asta vă așteaptă.
LM: Da, da. Corect.
Tot cu rusii, tot cu rusii?