Austria este prima ţară din Europa care impune lockdown pentru persoanele nevaccinate. Pentru moment, măsura se aplică doar în două regiuni, cele mai afectate de valul 4 al pandemiei.
Alexander Schallenberg, cancelarul Austriei, a declarat vineri, 12 noiembrie, că măsura se aplică deocamdată doar în două regiuni ale ţării, dar s-ar putea extinde la nivelul întregii ţării. Începând de luni, 15 noiembrie, locuitorii land-urilor Upper Austria şi Salzburg care nu sunt vaccinaţi vor mai putea ieşi din case doar dacă au motive foarte bine întemeiate. Printre motivele permise de autorităţi se numără mersul la muncă, la magazinele alimentare sau dacă este vorba de o urgenţă medicală.
Lockdown-ul naţional, discutat duminică în cadrul unei şedinţe speciale
Potrivit AP, liderii tuturor land-urilor din Austria se vor întâlni duminică în cadrul unei şedinţe extraordinare pentru a stabili dacă se va impune aplicarea lockdown-ului la nivel naţional şi cum ar putea fi aplicată această măsură. Tot vineri, Wolfgang Mueckstein, ministrul Sănătăţii din Austria, a declarat că vaccinarea obligatorie va fi impusă persoanelor care lucrează în sistemul de sănătate. Acesta nu a precizat şi când va intra în vigoare această măsură.
Austria traversează un trend ascendent al infecţiilor în ultimele săptămâni. Doar vineri au fost raportate 11.798 de noi cazuri de infectare, asta în condiţiile în care săptămâna trecută maximul a fost de 9.388. Până în prezent, peste 11.640 de persoane au murit din cauza covid-19 în Austria, o ţară cu 9,8 milioane de locuitori.
sursa: observatornews.ro
Citește și: Femeie moartă după ce fratele ei a împins-o și s-a înfipt în cuțitul cu care curăța gogoșarii