Piața Mărăști

Locuitorii din zona stației Crinului, cartierul Mărăști, reclamă din nou disconfortul provocat de difuzoarele montate de INFOTRAFIC și cer oprirea funcționării acestora. Potrivit unei sesizări transmise recent prin platforma MyCluj, nivelul de zgomot generat de sistemul audio amplasat în stație depășește limitele legale admise și afectează calitatea vieții celor care locuiesc în apropiere.

În urma unei măsurători fonice realizate în data de 21 mai 2025, nivelul de zgomot înregistrat cu sistemul activ a fost de 63,37 dBA. Valoarea depășește limita legală de 55 dBA prevăzută pentru intervalul 07:00–23:00. Locuitorii atrag atenția că prezența altor surse de zgomot în zonă nu justifică suplimentar funcționarea unor difuzoare care sporesc disconfortul.

O altă critică vizează perioada în care au fost realizate măsurătorile. Mai exact, în timpul săptămânii, în intervale de trafic intens, însă sesizarea se referea clar la disconfortul resimțit în special între orele 20:00 și 22:00 și pe durata weekendurilor. „Considerăm că o analiză corectă trebuie să reflecte impactul real din intervalele semnalate”, se arată în documentul transmis.

Semnatarii sesizării cer explicații și privind temeiul legal în baza căruia au fost montate și operate difuzoarele în imediata vecinătate a locuințelor.

În final, autorii sesizării solicită oprirea sistemului sonor din stația Crinului, cel puțin până la implementarea unei soluții tehnice conforme cu legislația în vigoare. „Nu este firesc ca o societate comercială să afecteze în mod repetat și prelungit calitatea vieții locatarilor, ignorând apelurile acestora la normalitate”, se precizează în mesajul adresat autorităţilor locale.

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.