Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, spune că organizatorii festivalului Untold au restanțe la plata daunelor pricinuite stadionului Cluj Arena, motiv pentru care eventuala închiriere a stadionului pentru ediția 2017 va fi discutată după remedierea problemelor.

‘Voi discuta despre o eventuală închiriere a stadionului Cluj Arena în vederea organizării festivalului Untold 2017 precum și despre cuantumul chiriei abia după finalizarea reparațiilor rămase restante, fapt pe care l-am comunicat în scris și organizatorilor evenimentului Untold”, a declarat, marți, într-un comunicat de presă, Alin Tișe.

Potrivit comunicatului CJ Cluj, organizatorii Untold nu s-au achitat încă de obligațiile contractuale.

‘Reamintim în acest context faptul că o comisie constituită din dispoziția Președintelui Consiliului Județean Cluj a inventariat în luna august 2016 toate daunele aduse gazonului, pistei, tribunelor etc. și a încheiat un proces verbal de constatare a pagubelor, acestea trebuind să fie suportate în totalitate de către organizatorii festivalului Untold. Totodată, reamintim faptul că, având în vedere prevederile contractuale ale convenției încheiate în acest sens între Cluj Arena și organizatorii festivalului Untold, Consiliul Județean Cluj, în calitate de proprietar al Stadionului Cluj Arena, a solicitat societății organizatoare să remedieze în regim de maximă urgență problemele legate de starea gazonului precum și toate celelalte eventuale pagube aduse infrastructurii arenei sportive cu ocazia desfășurării acestui festival, probleme care, până la ora actuală, nu au fost remediate în totalitate’, se menționează în comunicatul CJ Cluj.

Primele două ediții ale festivalului au fost organizate pe Cluj Arena și în imediata vecinătate a stadionului, în Parcul central din Cluj-Napoca.

 

Ce spun organizatorii UNTOLD?

Cu privire la declaraţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, referitoare la desfăşurarea UNTOLD 2017 pe Cluj Arena, reprezentanții festivalului spun că ultimele lucrări vor fi făcute în primăvară, aceasta fiind recomandarea firmei care a fost plătită în avans pentru acestea.

“Dorim să asigurăm atât fanii festivalului cât şi autorităţile publice, că prin toate acţiunile şi măsurile luate, de la respectarea ad litteram a tuturor normelor naţionale şi internaţionale de securitate şi până la campaniile de responsabilitate socială am fost, în opinia noastră, cel mai responsabil eveniment din România.

În plus, încă de la închirierea stadionului Cluj Arena, pentru UNTOLD 2016, am oferit garanţii ce depăşesc cu mult garanţiile solicitate oricăror altor organizatori de evenimente: emitere chiar a unui bilet la ordin cu o valoare mult peste eventualele daune cauzate, bilet la ordin care poate fi încasat în orice moment de către Cluj Arena, precum şi o asigurare de 10 milioane de euro. Prin urmare presupunem că este doar o lipsă de informare a conducerii Consiliului Judeţean Cluj, din moment ce noi am fost în legătură permanentă cu conducerea Cluj Arena şi am stabilit de comun acord cu aceştia, calendarul de execuţie a lucrărilor nefinalizate până în prezent, din motive obiective, cum ar fi temperatura foarte scăzută, care nu ar fi permis execuţia calitativă a lucrărilor exterioare.

Încă o dată dorim să subliniem tuturor fanilor că interesul nostru este doar de a susţine, promova şi dezvolta comunitatea din care facem parte, într-un mod cât mai responsabil, care poate deveni un exemplu de bune practici”, a transmis Adrian Chereji, Marketing & Communication Director UNTOLD.

 

1 COMENTARIU

  1. cei de la Untold au datorii peste tot. inclusiv la Universitatea Babes Bolyai, datorii de peste 2 ani de cateva zeci de mii de euro….exista si un proces pe rol cu asa zisii afaceristi de la Untold.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.