Locația respectivă, preferată de conducătorii începutului regimului comunist în România -Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ioan Gheorghe Maurer și Emil Bodnăraș – va intra în reabilitare, după un incendiu care a avut loc în luna ianuarie 2016, au anunțat cei de la Romsilva. Este un loc plin de o încărcătură extraordinară de istorie recentă, unde s-a petrecut un eveniment nerecunoscut și necunoscut pe deplin încă de istorici și, ca atare, trecut undeva într-o umbră nemeritată și neexploatat din punct de vedere turistic.

În locurile respective, în anul 1958, conducerea de atunci a Republicii Populare Române, regimul Gheorghiu-Dej, a reușit una din cele mai spectaculoase „lovituri„ politice din istorie, fără să tragă un glonț de armă: au determinat plecarea trupelor sovietice din România. Niciodată recunoscută la adevărata dimensiune prin urmările pe care le-a generat, România fiind unica țară din fostul lagăr socialist care a reușit acest lucru în plin război rece, retragerea amiabilă a Armatei Roșii, s-a deschis o perioadă de modernizare, industrializare și mai ales de independență reală a țării.

Cabanade la Aluneasa, a nu se confunda cu cea de la Dealul Negru, locația unde venea Nicolae Ceaușescu, a fost locul preferat de către conducătorii de la începuturile regimului comunist în România, începând cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ioan Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraș, Gheorghe Apostol, Constantin Drăghici, dar și Nikita Sergheevici Hrușciov, primul secretar al PCUS și conducărorul suprem al URSS. Erau atrași de faptul că zona respectivă era și este populată de cea mai mare populație de urși bruni, nu numai din România, ci chiar din lume. Cabana care a ars în urma incendiului din luna ianuarie 2016, a fost construită imediat după accederea comuniștilor la putere și a servit ca loc de găzduire preferat de demnitarii regimului Gheorghiu-Dej și o perioadă de timp și de Nicolae Ceaușescu. Ulterior pentru ultimul lider comunist al României, Nicolae Ceaușescu, a fost construită în 1977 o altă locație, cea de la Dealul Negru, care l-a găzduit și la ultima vânătoare, din luna octombrie 1989.

Gheorghe Ivan:La cabana Aluneasa s-a marcat un moment istor

Cabana, lasată în paragină după 1990, a fost reparată și igienizată de către Romsliva prin 2012, printr-o investiție de circa 300.000 lei și introdusă în circuitul turistic. Incendiul care a distrus-o nu a fost lămurit nici până în ziua de astăzi, s-a vorbit inițial de producerea acestuia din cauza instalației de încălzire, a unei centrale termice pe lemne, apoi a celei electrice. Ulterior în buna tradiție românescă lucrurile au căzut în uitare și nimeni nu s-a mai interesat de situația acesteia.

Singurul lucru bun a fost totuși faptul că locația a fost asigurată, suma de bani încasată permințând probabil demararea ambițiosului proiect inițiat și anunțat de șeful Romsilva Bistrița-Năsăud, Gheorghe Ivan.Conform acestuia la finalizarea lucrărilor, locația va fi reintrodusă în circuitul turistic și ca o chestiune de marketing, vor fi exploatate evenimentele istorice care au avut loc în zona respectivă, faptul că în acea locație, începând cu anul 1955, conducătorii comuniști ai României din acele vremuri au avut discernământul, inteligența și patriotismul de a elibera țara de ocupația trupelor sovietice.

În legătură cu întâmplările și evenimentele care au avut loc în acele vremuri, în zonă au apărut tot felul de legende având drept eroi personajele participante, avându-l drept erou principal pe fostul lider sovietic, Nikita Hrușciov.

Cu certitudine, la cabana de la Aluneasa nu s-a semnat nici un tratat sau pact de retragere a trupelor sovietice din România, însă acolo s-a inițiat o uriașă combinație politico-diplomatică, prin care i s-a inoculat în mintea lui Hrușciov ideea retragerii trupelor sovietice din România, faptul că regimul și țara erau loiale URSS și prin urmare prezența acestora nu se mai justifica. Mai aproape de adevăr se pare că este Gheorghe Ivan, directorul Romsilva Bistrița-Năsăud care a afirmat că “la cabana Aluneasa s-a marcat un moment istoric, s-a hotărât de către Hrușciov și Gheorghiu-Dej, retragerea trupelor sovietice din România…..”

Acesta intenționeză ca la terminarea lucrărilor de rebilitare și modernizare, la eveniment să fie invitat minstrul de externe al României, care l-a rândul lui să invite mai mulți reprezentanți ai Federației Ruse, iar cu ocazia respectivă să fie dezvelită o placă care să amintească oamenilor de evenimentele petrecute în 1958.

Gheorghe Ivan, un silvicutor din vechea gardă, nu a uitat se pare nici de locația preferată de NicolaeCeaușescu, cabana de la Dealul Negru, de asemenea un loc încărcat cu semificații istorice, un simbol în devenire pentru județul Bistrița-Năsăud, care la rândul ei va fi reabilitată și introdusă în circuitul turistic.

Mărturii…

Plecarea trupelor sovietice din România în plin război rece este un eveniment nici până astăzi explicat în întregime, contextul în care a avut loc și urmările acestuia. Cum a procedat conducerea de atunci a României comuniste să-i determine pe ruşi să plece de bunăvoie din România este o afacere politică peste care şi astăzi pluteşte misterul. Nici istoria de dinainte de 1989, nici cea de după, nu vin cu explicaţii credibile.

În politică se pare că lucrurile se petrec ca şi în afaceri,marile evenimente se rezolvă de cele mai multe ori în cu totul alte condiţii decât cele pe care ni le descrie istoria oficială sau ne imaginăm la prima vedere. De fapt, marile evenimente istorice s-au pus la cale în cadru restrâns, neoficial şi ambianţe inedite. De multe ori soarta şi viitorul unei ţări au fost hotărâte în baruri, restaurante, cluburi selecte, terenuri de golf, cazinouri, loje masonice de diverse rituri sau partide de vânătoare.

Datorită unei sau unor partide de vânătoare organizate la cabana Aluneasa, conducătorii Republicii Populare Române au obţinut retragerea armatelor sovietice dinRomania.

Primul om care a ridicat vălul uitării în legătură cu acele evenimente a fostcol.(r.) Ioan Mânzat, fostul şef al Securităţii judeţului Bistriţa-Năsăud, în conţinutul unei cărţi de memorii, intitulate „Ecouri din zig-zagurile vieţii”. O altă sursă a încercării descifrării acelor misteresunt amintirile fostului tehnician de vânătoareV. Andron,din păcate trecut la cele veşnice, povestite unor apropiați.

Actorii principali ai întâmplărilor au fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim secretar al Partidului Muncitoresc Român dar şi preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, Ioan Gheorghe Maurer, primul ministru al RPR, Emil Bodnăraş – ministrul Apărării, şi prim-secretarul Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, unul din cei mai puternici oameni ai planetei în vremurile respective – Nikita Serghieevici Hruşciov, mare amator de tării, dar mai ales de ţuică de Bistriţa.

Martorii din umbră ai acelor evenimente au fost ofiţerii de informaţii dincadrul securităţii judeţului Bistriţa-Năsăud, implicaţi în măsurile de asigurare a pazei şi securităţii actorilor principali. Unul dintre martori, tehnicianul de vânătoare V. Andron, stabilise în plan personal relaţii apropiate, nu numai prin natura profesiei şi funcţiei, cu Gheorghiu-Dej, dar mai ales cu Ioan Gheorghe Maurer și Emil Bodnăraș. Fiind o fire mucalită, cu un talent deosebit la spusul bancurilor, compania tehnicianului Andron era preferată de către aceştia. Calităţile lui Andron au fost apreciate mai târziu şi de Nicolae Ceauşescu, care la multe partide de vânătoare organizate la Dealul Negru, l-a avut sfătuitor şi om de încredere pe acesta.

Prin tratatul încheiat în februarie 1947, Uniunii Sovietice i s-a recunoscut dreptul de a-şi menţine forţe în România, dar și în celelalte țări comuniste. Scopul declarat al ocupaţiei militare, căci despre o ocupaţie militară era vorba, era acela de asigurare a securităţii căilor de comunicaţii ale grupului sovietic de armate aflat pe teritoriul austriac până la reglementarea definitivă a statutului postbelic al Austriei. În fapt autorităţile române au fost obligate să încheie o convenţie cu Moscova (26 decembrie 1948), prin care au fost reglementate condiţiile în care unităţile sovietice puteau utiliza cazărmile, localurile de serviciu, depozitele, aerodromurile, câmpurile de instrucţieşi mijloacele de transmisiuni româneşti pe timpul ocupaţiei României.

Scurtă lecție de istorie…

Acel status-quo a fost menţinut până la 14 mai 1955, când şefii statelor comuniste din Europa de Est, aflate sub sfera de influenţă a Moscovei, au consimţit să semneze alături de URSS documentul de constituire a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

În baza „Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală” încheiat la Varşovia, unităţile sovietice din România, Ungaria, Bulgaria, Poloniaşi Republica Democrată Germană au rămas pe loc în statele respective, dar în calitate de „armată prietenă”. Recunoaşterea la Varşovia a noului statut al forţelor militare sovietice de ocupaţie de către conducătorii ţărilor comuniste a permis diplomaţiei sovietice să facă următorul pas. Prin semnarea la Viena, la15 mai 1955, a Tratatului de Stat dintre cele patru Mari Puterişi Austria, a fost reglementată una dintre problemele importante care existau de la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Era evident faptul că diplomaţii sovietici au acţionat în aşa fel încât actul de constituire a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia să fie semnat înainte de Tratatul cu Austria pentru a nu se oferi prilejul unei contestări a legalităţii regimului prelungit de ocupaţie din România.

După mai mulţi ani de la debarcarea din funcţia de lider a URSS,în memoriile sale, Nikita Hruşciov a menţionat faptul că, în anul 1958, pe teritoriul românesc staţionau una sau două divizii sovietice de tancurişi o divizie sovietică de infanterie. Fals.

De fapt realitatea era alta, generalul locotenent de tancuri Vasilii Sergheevici Arhipov, comandantul acelei armate în anul 1958, îşi avea dispuse marile unităţi în Banat şi Muntenia, în Poarta Focşanilor şi în zona Constanţei, în timp ce cartierul său general (U.M. 01705) se găsea la Bucureşti.

În Banat trupele sovietice erau dispuse în garnizoanele Timişoara, Arad, Radnaşi Lipova. În Muntenia, erau dispuse trupe sovietice la Bascov, Ploieşti şi Crângul lui Bot. O altă mare unitate sovietică, de nivel divizie, acoperea estul ţării, cu forţele principale dispuse la Focşani, Râmnicu-Sărat, Brăila şi Galaţi, iar în zona de litoral se găseau unităţi compacte ale Armatei Roşii la Constanţa, Mamaia-Sat, Mangalia, Basarabi şi Medgidia. Pe teritoriul României se aflau dislocate şi câteva regimente sovietice de aviaţie, care au acţionat de pe aerodromurile Otopeni, Boboc, Alexeni, Cocargeaua, Ianca, M. Kogălniceanuşi care au avut la dispoziţie, pentru situaţiile de urgenţă, aerodromurile de rezervă de la Sihlea, Viziru, Ciorani şi Dor-Mărunt. Totodată, pentru recuperarea medicală a militarilor sovietici aflaţi pe teritoriul românesc, autorităţile de la Bucureşti au pus la dispoziţia Armatei Roşii sanatoriul de la Băile Govora. În plus, în zona petroliferă din jurul oraşului Ploieşti, Armata Roşie avea instalate numeroase baterii de artilerie antiaeriană. Nu mai punem la socoteală depozitele de armament şi muniţie, de carburanţi-lubrefianţi, alimente, echipament etc.

Ca un fapt curios, Moscova a avut mai puţine trupe şi garnizoane în Transilvania. Unităţii ale Armatei Sovietice au fost dislocate în garnizoanele Sibiu, Arad şi Alba-Iulia. În momentul retragerii trupelor din România, se mai găseau soldaţi ruşi doar în Arad. În perioada ocupaţiei sovietice în România au staţionat în garnizoanele amintite între 145.000 şi 32.000 de militari, numărul celor care mai erau la începutul retragerii din 1958.

… dar și legende

Pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud, ca de altfel și în județul Cluj, ocupația sovietică a fost marcată prin prezenţa unor aşa-zişi consilieri, care au activat atât la securitate, cât şi la armată.

Întâmplările de la cabana Aluneasa, vânătorile la care a participat Hruşciov, Gheorghiu-Dej, Maurer şi Bodnăraş, au dus la apariţia în zonă, în satele aparţinătoare de comuna Şieuţ – Sebiş, Ruştior şi Lunca, dar şi în cele din zona Budacului a unei legende care mai circulă şi astăzi printre bătrânii locului şi transmisă urmaşilor, despre o presupusă origine locală a fostului lider sovietic Nikita Sergheevici Hruşciov.

(Va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here