sursă foto: insse.ro

Potrivit datelor publicate astăzi de către Institutul Național de Statistică, numărul locurilor de muncă vacante este în creștere.

În al doilea trimestru al anului curent, numărul locurilor de muncă a crescut cu 5.200 poziții față de trimestrul anterior.

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2019, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,30 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 15.700, scrie agerpres.ro.

Rata locurilor de muncă vacante a fost 0,81%, în creştere cu 0,10 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent.

Potrivit INS, în trimestrul III 2020, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (2,07%), alte activităţi de servicii (1,96%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (1,52%).

În industria prelucrătoare s-a concentrat peste 20% din numărul total al locurilor de muncă vacante (7.900 locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 0,73%. Sectorul bugetar a însumat circa o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante.

Astfel, 5.700 locuri vacante s-au regăsit în administraţia publică, 5.300 locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, iar 2.000 de locuri vacante în învăţământ.

La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în hoteluri şi restaurante (0,02%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,26%), respectiv industria extractivă şi tranzacţii imobiliare (0,29% pentru fiecare în parte).

Activităţile economice mai sus menţionate au avut şi cele mai puţine locuri de muncă vacante, atingând fiecare valori de până la 100 locuri vacante.

Citește mai multe detalii AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.