Comisiile de control care au verificat ieri segmentul de autostradă din lotul 3 turda – Sebeș au depistat nereguli destul de serioase, astfel că porțiunea de drum ar putea fi dată în folosință abia în primăvara acestui an, după ce constructorul va remedia erorile de construcție.
„Din punctul nostru de vedere, încă o amânare a deschiderii acestui lot de autostradă din motive discutabile este atât o crimă la adresa şoferilor care se deplasează pe drumul naţional paralel şi pe care au loc accidente frecvente, cât şi o bătaie de joc faţă de banul public, existând un risc ridicat de a plăti daune financiare considerabile constructorului pentru această tergiversare”, anunţă Asociaţia pro Infrastructură, pe pagina de Facebook.
Reprezentanţii Asociaţiei solicită publicarea rezultatelor testelor care arată că ar exista neconformităţi.
„Solicităm CNAIR să publice IMEDIAT rezultatele testelor realizate atât de CESTRIN care ar fi arătat neconformităţi, precum şi rezultatele testelor echivalente făcute de Supervizorul FIDIC (DRDP Cluj)”, mai spun reprezentanţii Asociaţiei pro Infrastructură.
Lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda, tronson de aproximativ 12 kilometri care leagă municipiul Aiud şi Decea, va fi deschis cel mai probabil până în martie după ce o comisie de inspecţie a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a descoperit anumite neconformităţi şi că nu sunt întrunite elementele pentru siguranţa rutieră.