Ziarul Gazeta Sporturilor a fost oprit fără ca publicul și nimeni din redacție să fie anunțat. Ziariștii au aflat că astăzi, miercuri 1 noiembrie 2023, a fost tipărit ultimul număr. Gazeta ar fi împlinit în 2024 un secol de existență neîntreruptă, scrie gsp.ro.
În anunțul oficial dat miercuri pe email angajaților, se spune că Ringier renunță la 9 posturi, printre care și cel al editorului coordonator, Cătălin Tolontan.
Decizia închiderii ediției tipărite și renunțării la Tolontan vine la trei luni de la plecarea lui Mihnea Vasiliu, CEO Ringier România, și la o lună de la îndepărtarea redactorul-șef Cătălin Țepelin, după ce 95 de ziariști au denunțat ceea ce ei au numit imixtiuni ale comercialului în editorialul GSP, în favoarea caselor de pariuri.
Compania a trimis un email către angajați în care a spus că ”Din cauza declinului drastic al vânzărilor înregistrate de ediția tipărită a Gazeta Sporturilor, vânzări care au scăzut cu 27%, din 2018 până în prezent, precum și a creșterii prețurilor la hârtie și la serviciile de tipar, Ringier Sports Media Group (RSMG), proprietar al Gazeta Sporturilor și GSP.ro, a decis să întreprindă o restructurare strategică. Consecința acestor transformări este inchiderea diviziei de print, care înregistrează în prezent pierderi majore”.
Citește și: Instanțele clujene resping ideea de a instala dispozitive de bruiaj a semnalului GSM în sălile de judecată