Consiliul Judeţean Cluj a recepţionat, la terminarea acestora, Lucrările de stabilizare a versantului nordic al Dealului Hoia, lucrări necesare pentru implementarea proiectului cu finanţare europeană „Dezvoltare Parc Industrial Tetarom I, edificare Clădiri, Extindere şi Modernizare Infrastructură” – Măsuri minime necesare pentru limitarea efectelor alunecărilor de teren.
Comisia de recepţie, constituită din dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean şi formată din experţi ai forului administrativ judeţean, ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii şi ai Primăriei Cluj-Napoca a constatat, în prezenţa reprezentanţilor constructorului – SC Hidroconstrucţia SA, ai dirigintelui de şantier – SC Aquaserv SRL şi ai proiectantului – Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, faptul că lucrările au fost executate cantitativ şi calitativ conform proiectului tehnic.
„Rolul acestor lucrări este unul extrem de important întrucât vor contribui esenţial la stabilizarea versantului afectat de alunecări de teren şi ne vor permite realizarea drumului de acces, singurul element ce a mai rămas de executat pentru a putea finaliza implementarea acestui proiect european de o importanţă majoră pentru atragerea de noi investitori şi pentru accelerarea dezvoltării economice a Clujului”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe. Ulterior acestei etape, facilităţile edificate prin intermediul proiectului de extindere a Parcului Industrial Tetarom I, respectiv clădirea de birouri, cele două hale de producţie şi depozitare precum şi imobilul administrativ, vor deveni pe deplin funcţionale.
Reamintim în acest context faptul că obiectivul general al proiectului de extindere a Parcului Industrial Tetarom I, proiect a cărui cofinanţare nerambursabilă a fost asigurată în proporţie de 50% prin Fondul European de Dezvoltare Regională, îl constituie creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca. Astfel, prin dezvoltarea şi extinderea Tetarom I, Consiliul Judeţean îşi propune să vină în sprijinul atât al dezvoltării activităţii economice a IMM-urilor autohtone, cât şi cu potenţial de atragere de investiţii străine, care să folosească resursa materială şi umană din regiune. În prezent, Parcul Industrial TETAROM I se întinde pe o suprafaţă de 320.000 de mp, cu un grad de ocupare de 100%, aici fiind create peste 2000 de locuri de muncă. Valoarea totală a investiţiilor deja atrase în Parcul Industrial Tetarom I este de peste 60 de milioane de euro.