Ludovic Orban a anunțat, după ședința de la sediul MAI, că va fi emisă, în cursul acestei zile, o nouă Ordonanță Militară, cea dea șaptea, de la decretarea stării de urgență.

”Am evaluat situația. Am pregătit elementele pentru noua Ordonanță Militară care va fi prezentată azi. Este în forma finală. Am evaluat măsurile, capacitatea de carantinare.”, a declarat Ludovic Orban.

Principalele declarații ale premierului:

  • Suma de 500 de euro este cuprinsă în proiectul de ordonanță al Ministerului Fondurilor Europene. Luni va fi o ședință de Guvern
  • Există contracte semnate pentru 400 de ventilatoare.
  • Vreau să transmit un mesaj foarte clar: Toți cei care vor veni de mâine nu vor petrece Paștele cu familiile, ci vor fi trecuți direct în carantină.
  • În ceea ce privește activitatea centrelor de carantină, ni s-au sesizat foarte puține nereguli. Îi apreciez pe românii care respectă regulile de conviețuire în centrele de carantină.
  • Avem probleme în anumite localități, cum ar fi Țăndărei, unde este greu să explicăm oamenilor să respecte condițiile de izolare, deși am mărit efectivele. Cine nu respectă izolarea este introdus în carantină pe costuri proprii. Cine nu respectă carantina i se va face dosar penal și i se suplimentează cu 14 zile carantina. Am avut puține cazuri din acestea.
  • Există un sistem de evaluare pe fiecare localitate (…) Sigur că s-a purtat discuția asta că poate ar fi util, din cauza faptului că cei mai mulți români intră în țară la Nădlac, să se instituie un filtru în plus și carantinarea județului Arad, dar nu s-a luat o decizie în momentul de față. Nu e cazul deocamdată.
  • Am suplimentat din fondul de rezervă bugetul Sănătății, pentru a putea alimenta DSP-urile cu banii necesari pentru centrele de carantină.
  • E greu de făcut o evaluare, dar alocăm bani cu prioritate de fiecare dată când este nevoie pentru lupta împotriva noului coronavirus. Va fi o rectificare bugetară.
  • Vom suplimenta personalul medical, sunt cazuri de spitale în care au apărut demisii și imediat s-a pornit procedura de selectare a personalului pentru completarea acestuia de fiecare dată. În situații deosebite, ca la Suceava, am apelat la preluarea conducerii de către o echipă de la Spitalul Militar și la suplimentarea cu personal medical militar.
  • Un suport deosebit din partea Armatei și Ministerului Apărării. Le mulțumesc.
  • Nu avem deocamdată probleme de management.
  • În conformitate cu instituirea stării de urgență, instituțiile pot apela la procedurile de achiziție simplificată.
  • Nu este vorba de o explozie a numărului de cazuri, ci de o creștere semnificativă, urmărim cu atenție situația.
  • Noi v-am spus că am crescut constant capacitatea de testare. La începutul săptămânii viitoare vom depăși 3000 de teste/zi.

Ministrul de Interne Marcel Vela și secretarii de stat Raed Arafat și Bogdan Despescu vor citi prevederile Ordonanței Militare nr. 7, sâmbătă, începând cu ora 14:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.