Ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis achitarea politicianului Ludovic Orban trmis în judecată pentru că i-ar fi cerut bani afaceristului dejean Tiberiu Urdăreanu pentru o campanie politică.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Hotărârea de achitare a fost luată în majoritate, cu două voturi pentru și unul împotrivă. Unul dintre cei trei judecători a făcut opinie separată, în sensul condamnării lui Orban la un an închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.
La ultimul termen al procesului din 16 ianuarie, un procuror al DNA ceruse condamnarea lui Orban la închisoare cu executarea pedepsei, susținând că fostul deputat a acționat cu intenție directă și și-a folosit influența politică pentru a obține bani în campania electorală.
Orban a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.
Potrivit DNA, la data de 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcția de primar al municipiului București.
Procurorii susțin că, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care fostul deputat i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruți în numerar „tocmai fiindcă erau… pentru posturi TV”.
„Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puțin că nu mai e cum era pe vremuri. (…) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: ‘te gândești dacă poți sau îmi dai un șut în fund’. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid”, se arată în rechizitoriul DNA.
Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat și că dorește „să aibă canale deschise” pe anumite posturi de televiziune, au susținut procurorii.