În luna februarie, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au executat 141 misiuni de menţinere a ordinii publice în municipiul Cluj-Napoca şi în mediul rural din jud. Cluj, din care: 29 misiuni de patrulare executate independent în mun. Cluj-Napoca, judeţul Cluj, 28 misiuni de patrulare prin patrule mixte pe raza municipiului Cluj-Napoca, 67 misiuni de patrulare prin patrule mixte în mediul rural în judeţele Cluj şi Bihor, 16 misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar repartizate unităţii noastre şi 1 misiune în altă zonă de interes.

Totodată, au fost executate 31 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia a 8 manifestări sportive, 1 manifestare cultural-artistică, 19 acţiuni de protecţie antiteroristă şi 3 alte acţiuni (escortă). De asemenea, efectivele unităţii au executat 7 acţiuni de intervenţie (intervenţie la solicitări, aplanarea unor conflicte, rezerve de intervenţie).

Pe linia cooperării cu alte instituţii, în perioada de referinţă au fost executate 53 de acţiuni, din care 4 acţiuni împreună cu Poliţia,  29 acţiuni cu alte structuri M.A.I., 2 misiuni în sprijinul executorilor judecătoreşti, 4 acţiuni cu organele care gestionează activitatea silvică şi 14 acţiuni în sprijinul altor instituţii (C.T.P. şi I.T.M. Cluj). Au mai fost executate un număr de 8 acţiuni în cooperare pentru efectuarea unor acte procedurale în sprijinul B.C.C.O..

De asemenea, în luna februarie s-au executat un număr de 20 misiuni de punere în aplicare a mandatelor de aducere, în 8 localităţi.

Ca urmare a acestor misiuni, rezultatele obţinute de efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au constat în 26 infracţiuni constatate cu 34 făptuitori prinşi – în misiuni executate independent sau împreună cu poliţia, 348 sancţiuni contravenţionale aplicate în valoare totală de 62800 lei, 32 persoane au fost conduse la poliţie, iar valoarea bunurilor confiscate este de 100 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.