Din stenogramele aflate la dosarul ”Mafia pădurilor” în baza căruia a fost condamnat Traian Mariş, fostul şef al Direcţiei Silvice Cluj, reiese că mafia lemnului este transpartinică şi că la fiecare schimbare a puterii politice începe o ”horă” a pădurarilor, mutaţi de pe un ocol silvic pe altul, pentru a face loc acoliţilor partidului de la putere. Stenogramele scot la iveală un nume despre ale cărui relaţii cu mafia pădurilor presa a mai scris: Ioan Oleleu.

 

Înregistrările transcrise mai jos sunt parte din cele surprinse în contextul în care trei pădurari. Tomoş Voicu, Mariş Valentin şi Bâlc Călin, s-au adunat pentru a pune la cale modul în care să îl mituiască pe Traian Mariş, căruia trebuiau să îi intre în graţie pentru a nu fi mutaţi de pe ocoalele silvice pe care el le dorea pentru oamenii săi. Din aceste dialoguri reiese că practica de a pune pădurari care să poată fi controlaţi de partide era generalizată la Direcţia Silvică Cluj. Problema unuia dintre pădurari, a lui Voicu Tomoş, era că ar fi refuzat plata cotizaţiei care să îi garanteze rămânerea pe ocolul silvic Bleiş vizat de Mariş pentru un om de al său. Din discuţie reiese că Tomoş fusese cândva ajutat de Oleleu pentru a-şi păstra funcţia şi regreta că nu o poate face şi de data aceasta. De asemenea, din dialogul celor trei se înţelege că în cercurile politice se discuta despre aranjamentele de la Direcţiaa Silvică, inclusiv senatorul Cordoş ştia despre ele.

 

Tomoş Voicu: Niciodată n-am comentat nimica la Mariş.

Mariş Valentin: Stai să-ţi spun, că el de-ar fi de la PSD…

Bîlc Călin: ..ar fi alta situaţia.

Mariş Valentin: I-ar spune ăia, bă aşe, dar îi bai că-i dincolo.

Bîlc Călin: Numa contre

Bîlc Călin: Şi acuma nu ştiu care-i treaba cu controlul de acuma că şi pe mine mă cheamă Vesa la el acole, aşe sunt. Ştii? Ca să ştii de …domnu şef, care-i situaţia. Cred că vor să mă f…Îţi dai seama că la Mariş nu îi e drag de el, de Vesa.

Mariş Valentin: Mă, io l-am întrebat, apoi am auzit că-l schimbă. Bă, apoi vedem noi în orice caz toţi.

Tomoş Voicu: Păi da, mă Valentine, ştii când a fost să ne declaseze pe noi acolo, să-l facă pe el pădurar şi pe mine muncitor forestier şi şefu afară. Păi dacă nu eram noi să mergem la Oleleu, pai se întâmpla sută la sută.

Bîlc Călin: Sugea ….

Tomoş Voicu: Şi cu el cu tot, că el…

Bîlc Călin: Cu Vesa în spate rămînea.

Tomoş Voicu: Am mers la Oleleu, domnu vicepreşedinte, păi nu se poate aşe.

Bîlc Călin: Io i-am dat 10.000 de euro (lui Traian Mariş, n. r. ), noi Valentine dragă, ne cunoaştem nu de azi, nici de ieri, niciunul nu sîntem perfecţi, m-am dus şi i-am dat 10.000 de euro, aşa. I-am zis ”Domnu director, îţi mai dau 800 de milioane, bine-i, să rezolvă-mi o treabă” Foarte bine, Căline. După trei zile s-o dus într-un cerc de prieteni şi-o zis într-un cerc de prieteni, într-un cerc de oameni, unde era senatorul Cordoş, mai multă lume şi o zis că ce Călin, Valer ăsta îi, ce Călin, aşa şi nu ştiu ce.

Tomoş Voicu: …tu-i Mariş

Bîlc Călin: Ce dovadă de caracter a putut da?

Tomoş Voicu: Mariş a făcut treaba asta?

Bîlc Călin: Şi amu mă înţelegi?

Tomoş Voicu: Deci, s-a dus la Olelelu că Oleleu câteodată ăştia nu-l bagă nici pe şefu! Înţelegi? Amu s-o dus la Oleleu, Călin, ăsta-i mult mai rău ca Valer.

Bîlc Călin: No, înţelegi?

Tomoş Voicu: No şi tot greutăţi de ălea. Şi-apoi după aia tu când îl prinzi , dacă vezi că tot îi duşman să nu îi zici. Dar io când mă duc la partid să zic că Mariş îi…

Bîlc Călin: Degeaba, nu te poţi bate cu el.

Tomoş Voicu: Păi clar că nu.

Bîlc Călin: Îi director, nu te poţi bate cu el. Înţelegi? Să fie aia cinstită şi aia dreaptă, îi acolo, îi băgat PNL-ul, îl ţine.

 

Cine se aseamănă îşi împarte pădurile

Mafia pădurilor, un subiect adus în actualitate de dosarul retrocedărilor, a fost tulburată de DNA Cluj în 2013, prin arestarea directorului Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, ca urmare a autodenunţului făcut de Tomoş Voicu şi Bîlc Călin şi a flagrantului în care procurorii DNA au surprins momentul în care Mariş Valentin i-a dat 10.000 de euro mită fostului director. Din rechizitoriu DNA a rezultat că practicile de corupţie au fost moştenite de la directorul anterior, PDL-istul Ioan Morar. Traian Mariş a fost trimis în judecată şi condamnat la 3 ani şi zece luni de închisoare. Dosarul său a fost disjuns din altul în care fostul director al Direcţiei Silvice Cluj, Ioan Morar, şeful Ocolului Silvic Somesul Rece, Vasile Vesa, şi alţi doi ingineri cu atribuţii de conducere, Florin Buda şi Adrian Bolos, sunt cercetaţi pentru luare de mită. Ioan Morar era susţinut de PDL, iar Traian Mariş de PNL.

Jocurile au fost făcute încă din vremea fostului şef de la Direcţie, democrat liberalul Ioan Morar. O serie de permutări interesante ale pădurarilor se leagă de numele şi bunăvoinţa prefectului de Cluj, Gheorghe Vuşcan, fost consilier local Cluj Napoca, şi a vicepreşedintelui CJ Cluj, Ioan Oleleu, ambii membri PSD.

Numele acestuia din urmă se leagă de cel al lui Matiş Viorel, numit director la Romsilva Cluj în 2012 de către PSD. Matiş, în prezent şef Ocol Silvic Beliş, este născut în Beliş, şi este prieten la cataramă cu Olelelu. Matiş, împreună cu fostul director de la Direcţia Silvică Cluj, Traian Mariş, a coordonat toate numirile în funcţie în cadrul Romsilva Cluj, din 2012, până când Mariş a fost arestat. In aceste condiţii, pactul transpartinic de la Cluj, dintre PSD si PDL, a funcţionat din plin în ceea ce priveşte Mafia Pădurilor, reţeaua de influente si interese întorcându-se de la democrat liberali la social democraţi odată cu schimbarea conducerii.

 

Rechizitorul

Procurorii DNA arată, în rechizitoriu, că Traian Mariş, şef al Direcţiei Silvice (DS) Cluj, a fost arestat pentru luare de mită. Mai exact, Mariş cerea bani pădurarilor pentru a le asigura păstrarea locurilor de muncă şi pentru a le aviza favorabil controalele dispuse în cantoane. Procurorii DNA precizau în rechizitoriu că era “o practică repetată şi constantă” a conducerii Direcţiei Silvice Cluj de a le cere bani angajaţilor sub forma unei “cotizaţii în stil mafiot” de 20.000 de euro anual pentru fiecare district din cadrul Direcţiei. Banii erau remişi în două tranşe. De asemenea, pădurarii îi trimiteau lui Mariş material lemnos, care în schimb le asigura posturile. Dosarul lui Mariş a fost disjuns dintr-un alt dosar de corupţie care îl viza pe fostul director al Direcţiei Silvice Cluj Ioan Morar, şeful Ocolului Silvic Someşul Rece, Vasile Vesa, şi alţi doi ingineri cu atribuţii de conducere, Florin Buda şi Adrian Bolos. Cei patru sunt acuzaţi de luare de mită. Banii erau predaţi la domiciliul unora dintre ei sau în conturile bancare ale copiilor. În fapt, Traian Mariş a primit de la Valentin Mariş, pădurar la Direcţia Silvică Cluj, judecat şi el în acelaşi proces, suma de 10.000 lei, provenită de la acesta şi de la denunţătorii Voicu Tomoş şi Călin Bîlc, angajaţi ai direcţiei clujene.

La dosar există interceptări ale unor convorbiri între Valentin Mariş şi denunţători, de unde reiese că Mariş s-a oferit să discute cu directorul Direcţiei Silvice, Traian Mariş, pentru a-l convinge să aibă o atitudine mai îngăduitoare faţă de cei doi denunţători, respectiv să nu fie sancţionaţi şi, totodată, să rezolve şi problema sa legată de un viitor control în Cantonul 17.

traian maris

4 COMENTARII

  1. […] Înregistrările transcrise mai jos sunt parte din cele surprinse în contextul în care trei pădurari Tomoş Voicu, Mariş Valentin şi Bâlc Călin, s-au adunat pentru a pune la cale modul în care să îl mituiască pe Traian Mariş, căruia trebuiau să îi intre în graţie pentru a nu fi mutaţi de pe ocoalele silvice pe care el le dorea pentru oamenii săi. Din discuţie reiese că Tomoş fusese cândva ajutat de Oleleu pentru a-şi păstra funcţia şi regreta că nu o poate face şi de data aceasta. De asemenea, din dialogul celor trei se înţelege că în cercurile politice se discuta despre aranjamentele de la Direcţia Silvică, inclusiv senatorul Alexandru Cordoş ştia despre ele, scrie gazetadecluj.ro. […]

  2. […] Înregistrările transcrise mai jos sunt parte din cele surprinse în contextul în care trei pădurari Tomoş Voicu, Mariş Valentin şi Bâlc Călin, s-au adunat pentru a pune la cale modul în care să îl mituiască pe Traian Mariş, căruia trebuiau să îi intre în graţie pentru a nu fi mutaţi de pe ocoalele silvice pe care el le dorea pentru oamenii săi. Din discuţie reiese că Tomoş fusese cândva ajutat de Oleleu pentru a-şi păstra funcţia şi regreta că nu o poate face şi de data aceasta. De asemenea, din dialogul celor trei se înţelege că în cercurile politice se discuta despre aranjamentele de la Direcţia Silvică, inclusiv senatorul Alexandru Cordoş ştia despre ele, scrie gazetadecluj.ro. […]

  3. Stati linistiti ca sunt impartiti pe caprarii.l Oleleu e cu silvicultura, cu sustinerea sotilor Suciu. Unde merge il asteapta cativa padurari cu plicurile. La ocolul din Belis, unde este sef protejatul sau si al d-nei Lucia Suciu (care este cel putin consateana cu sotia lui Matis – Margau), padurarii cotizeaza si in busteni, pe care ii trransporta, noaptes, Oleleu Radu, fratele lui Nelu Oleleu, cu masinile sale la gaterul pe care il detine in Belis, unde ii face cherestea, pe care apoi tot noaptea o transporta unde ii asigura fratele comenzi. Sotii Suciu sunt de mult implicati in maifa lemnului, acestia asigurand posturi pentru anumiti politisti in zonele de munte (Belis, Margau) si asigurand protectie celor din domeniul silvic care stiu unde sa cotizeze. In cardasie l-au luat si pe prefect care musca tot ce i se spune. In prezent Nelu Oleleu si-a fixat ca scop desfiintarea ocoalelor private ca padurarii de acolo nu cotizeaza si atunci vrea sa treaca toata padurea la ocoalele de stat sa cotizeze toti la el. A inceput cu Ocolul Silvic Margau, prin convingerea primarului de acolo, Ungur Petru, singurul primar PSD-ist din zona si a carei consoarta este ruda cu d-na Lucia Suciu, care a pus pe ordinea de zi a consiliului local iesirea din ocolul privat, ocol care in aceste conduitii reamane fara suprafata, ceea ce echivaleaza cu desfiintarea. Anterior a incercat sa-l schimbe pe d-l Holonec Liviu de la Ocolul Valea Ierii, cu ajutorul juristului de la acel ocol, care este fostul primar PSD-ist din Valea Ierii. In vara a trimis aproape 2 luni controale la Primaria Belis si cand cei de la ITRSV au intocmit raportul, impreuna cu prefectul i-au trimis sa mai scrie ca prea putin au scris. Intrebati-l pe d-l Suciu Valentin unde sunt dosarele silvicilor de la Belis si Maguri Racatau inhtocmite in urma cu doi ani. Afara au fost dat doar cei 3 care au colaborat cu anchetatorii si inca vreo 2 sau 3 care au iundraznit sa declare cate ceva in declaratiile luate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.