
Mafia lemnului, o rețea bine sudată și ascunsă în umbra pădurilor, care acționează ca o mașinărie periculoasă, unde defrișările se întâmpla cu binecuvântarea și complicitatea autorităților, s-a întins ca o cangrenă în zone greu accesibile, ca Valea Vaserului. Hoții de lemn au reușit să ajungă chiar și în acest colț izolat unde singura rută disponibilă e calea ferată forestieră pe care circulă celebra Mocăniță.
Hoţii au tăiat şinele de tren pentru ca Direcţia Silvică Maramureş să nu poată ajunge în control
La conducerea Direcției Silvice Maramureș, Paicu Daniel a fost schimbat din funcție pe 25 august 2019, iar atribuțiile au fost preluate de inginerul Ion Horj, care a ordonat controlul în zona Valea Vaserului.
Valea Vaserului reprezintă cel mai valoros obiectiv natural din zona Vișeu de Sus, celebră pentru prezența Mocăniței, şi se întinde pe o vastă zonă împădurită, inaccesibilă locuirii. Parte a Parcului Natural „Munții Maramureșului”, Valea Vaserului beneficiază de protecție europeană, iar exploatarea forestieră este permisă doar cu respectarea reglementărilor ecologice, pentru a asigura conservarea pădurii. Singura rută disponibilă este calea ferată forestieră.
Într-o încercare vicleană de a ascunde urmele furtului, hoții au tăiat sinele de tren pe care circulă Mocănița, blocând astfel accesul pe singura cale de transport disponibilă, lăsând întreaga zonă izolată și fără posibilitatea de a fi monitorizată. Totuși, controlul a fost efectuat de inginerul Ion Horj care a reușit să coordoneze acțiunile necesare pentru a investiga și a depista activitățile ilegale, în ciuda mişmaşurilor hoţilor de lemn.
Tăierile ilegale din Valea Vaserului, 166 de arbori au fost doborâți fără autorizație
O echipă de inspectori silvici din cadrul Direcției Silvice Maramureș, printre care şi inginerul Ion Horj, a descoperit, pe 26 martie 2025, o exploatare ilegală masivă într-o zonă forestieră din UP IV Stevioara. În urma verificărilor efectuate în parcela 72A, aceștia au identificat 166 de cioate de molid tăiate recent, dintre care 144 prezentau semne că ar fi fost marcate în mod fraudulos.
Majoritatea cioatelor aveau urme de cioplaj și amprente lăsate de un dispozitiv asemănător ciocanului silvic de marcat, aplicat cu vopsea albastră. În plus, 52 de arbori rămași în picioare prezentau urme similare, dar fără un număr de identificare, semn că ar fi fost pregătiți pentru tăiere ilegală.
Inspectorii au stabilit că volumul de masă lemnoasă exploatat ilegal ajunge la 198,1 metri cubi, iar arborii încă netăiați ar însuma 58,89 metri cubi.
În arhiva Ocolului Silvic Vișeu s-a descoperit că, în 2023, pe aceeași suprafață fusese constituită o partidă de produse secundare, pusă în valoare de șeful de district Hojda Vasile. Partida fusese reprimită la sfârșitul anului 2024 de către același responsabil, alături de pădurarul Sacalus Florin. Cu toate acestea, la momentul verificării, nu exista nicio autorizație valabilă pentru exploatare, ceea ce confirmă că tăierile s-au făcut ilegal.
Procurorii şi poliţiştii protejează mafia lemnului
În această dimineață polițiștii au descins în forță la șapte locații, inclusiv instituții publice, într-un dosar penal ce vizează scurgeri de informații confidențiale. Operațiunea se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș și cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Surse apropiate anchetei indică faptul că, printr-o coincidenţă cel puţin bizară, printre cei vizați se numără și Ion Horj, actualul șef al Direcției Silvice Maramureș, omul care a preluat frâiele instituției și a dispus verificări în zona Valea Vaserului. Aşadar, pare că poliţiştii şi procurorii au bătut palma cu hoţii de păduri. În ciuda formalităților legale, rămâne o întrebare importantă: Cât de adâncă este rețeaua care protejează mafia lemnului?
Citeşte şi: CNA pregătește cenzura oficială în România. Guvernul vrea să controleze tot ce vezi, auzi și spui