Magistratul Marius Lupea se află în dilemă: nu știe exact dacă judecă procesul lui Moldovan Adrian – trimis în instanța pentru folosirea în interes propriu a fondurilor europene – în procedură simplificată. Această situație s-a ivit în urma faptului că, deși inculpatul a semnat acordul de recunoaștere a faptelor, el solicită schimbarea încadrării juridice.
La termenul anterior, inculpatul a anunțat, prin avocatul său, că nu alege procedura simplificată, deși își recunopsște vinovăția, deoarece solicită schimbarea încadrării juridice. Ca urmare, judecătorul a impus un anumit probatoriu, diferit de cel pe care l-ar fi impus doar pentru judecarea schimbării încadrării juridice. Pentru a junge la un numitor comun cu apărare, instanța a solicitat ascularea înregistrării din ședința respectivă. Pînă la lămurirea situației, instanța a amânat audierea martorilor.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Moldovan Adrian, reprezentant al Fundației Ramses — Fundația pentru Dezvoltarea Socială a Romilor Dej, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de folosirea sau prezentarea de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (39 acte materiale), se arată într-un comunicat al DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj.
Conform rechizitoriului realizat de procurorii anticorupţie, Moldovan a folosit în scop propriu aproape jumătate din fondurile europene accesate pentru romii din Căşeiu.
„În data de 1 septembrie 2008, Fundația Ramses – Fundația pentru Dezvoltarea Socială a Romilor Dej reprezentată prin Moldovan Adrian, a depus o cerere de finanțare pentru realizarea proiectului ‘De la tradiție la modernism, producția de cărămidă ceramică a romilor’. Costul total al proiectului, conform cererii de finanțare este de 55.500 euro din care 10% contribuția financiară a solicitantului, iar contribuția europeană 90% din fonduri PHARE. Conform Formularului de Cerere de finanțare, proiectul avea ca scop ‘realizarea unei structuri generatoare de venit, de tipul întreprinderii sociale pentru comunitatea de romi din Cășeiu’ iar principalele activități ce urmau a se realiza în cadrul proiectului constau în organizarea de cursuri de calificare a persoanelor de etnie romă în meseria de zidar și, în final, înființarea unei unități economice de tip SRL (acționar Fundația Ramses) având ca obiect de activitate fabricarea cărămizii ceramice. În data de 30.11.2008 a fost încheiat contractul de finanțare nerambursabilă”, se arată în rechizitoriu.
Conform sursei citate, în urma probațiunii administrate în cauză s-a stabilit că, „pentru justificarea unor cheltuieli nereale a unor sume de bani primite ca finanțare europeană, inculpatul Moldovan Adrian a întocmit acte false pe care le-a prezentat autorității contractante privind relațiile cu o serie de persoane fizice autorizate și societăți comerciale, astfel că, din suma totală de 44.955 euro, suma de 19.870 euro, a fost cheltuită de inculpat în interes propriu, deci în afara proiectului”.
Porcurorii susţin că pentru a-și atinge scopul, inculpatul s-a folosit de mai multe persoane, profitând de relațiile de rudenie sau amiciție existente între el și aceste persoane, de încrederea acestora, niciunul din participanți necunoscând caracterul fals al actelor întocmite de Moldovan.
„Actele false au fost folosite de același inculpat în 2009 și apoi în 2011 la autoritatea contractantă pentru crearea aparenței de legalitate a cheltuirii sumelor acordate în cadrul contractului cu finanțare europeană. În cauză nu s-au luat măsuri asigurătorii în vederea recuperării pagubei, deoarece nu au fost identificate bunuri imobile sau mobile care să fie deținute de inculpate”, susţin procurorii anticorupţie.
fals-uz de fals -furt calificat-inselatorie–