Magistraţii din toată ţara au intrat în a doua săptămână de protest, timp în care au fost judecate doar cauzele grave, cele cu arestaţi sau cu minori. La Curtea de Apel Bucureşti şedinţele de judecată nu se desfăşoară normal, completele judecând doar cauzele urgente, iar la Tribunalul Bucureşti activitatea este aproape bolcată. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Claudia Ilieş, începând din această săptămână,  numărul de dosare nesoluţionate va creşte faţă de săptămâna trecută. „Dacă săptămâna trecută numărul de dosare nesoluţionate a ajuns la 200 pe zi, începând din această săptămână numărul lor va creşte la 300”, a specificat Ilieş. Cu toate că au obţinut creşterea cu 20% a salariilor, potrivit ultimei variante a grilei unice de salarizare, magistraţii ameninţă cu radicalizarea protestelor, ceea ce presupune ca nici măcar cazurile grave să nu se mai judece.  Protestele magistraţilor vor continua până când aceştia vor primi un răspuns favorabil din partea Executivului în ceea ce priveşte creşterile salariale şi acordarea sporurilor tăiate anul acesta.
Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.