Bogdan Pivariu

Viceprimarul Bogdan Pivariu, împins de către nașul Adrian Nechita Oros pentru a candida din partea liberalilor la conducerea Primăria Florești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins beat la volan și a fost scăpat de magistrați. Parchetul a făcut scut în jurul lui Bogdan Pivariu într-un mod surprinzător, chiar dacă cazierul contravențional al acestuia înregistrează zece abateri. După ce a băut la birt cu un PNL-ist, Pivariu s-a urcat în mașina unui PSD-ist, însă a fost oprit în trafic de polițiști. Polițiștii s-au sesizat că veterinarul prea duhnea a alcool.

Testat cu aparatul alcooltest pentru că duhnea a alcool

În octombrie 2015, Bogdan Pivariu a fost trimis în judecată după ce a fost prins de polițiști la volan cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l pur sânge. Concret, în data de 24.04.2015, în jurul orei 01:45, Bogdan Pivariu Pivariu a fost oprit de către polițiștii de la rutieră, iar din cauza faptului că acesta ”emana halenă alcoolică”, Pivariu a fost testat cu aparatul alcooltest, a cărui valoare a indicat la ora 02:04, 0,5 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Clinica UPU, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, la interval de o oră, în vederea stabilirii alcoolemiei. Din buletinul de analiză toxicologică emis de IML Cluj, rezultă că la ora 02:40 alcoolemia lui Pivariu era de 1,00 g, iar la ora 3:40, alcoolemia a fost de 0,90 g.

Un cognac la ceas de seară cu colegul PNL-ist la volanul mașinii unui PSD-ist

Cu ocazia audierii, Bogdan Pivariu a recunoscut şi spunea că regretă fapta comisă, declarând că în seara zilei de 23.04.2015, între orele 22:00 – 24:00, în timp ce se afla cu Dragoș Arișanu, un medic veterinar din Florești, fost coleg de cabinet al domnului Pivariu, la localul „Atelierul de Pizza” din localitatea Floreşti, a consumat 150 ml cognac Jidvei, deoarece nu mai avea intenţia de a conduce autovehicule, însă Pivariu susține că fiind medicul veterinar al comunei a fost de urgenţă chemat la un cal bolnav. Inculpatul Pivariu declară că deoarece consumase alcool, iniţial a vrut să nu meargă, însă la insistenţele proprietarului calului, pentru a încerca să îl salveze, având în vedere că nu consumase mult alcool, iar deplasarea urma să o facă la o oră târzie, pe drumuri puţin circulate, s-a urcat la volanul autoturismului şi s-a îndreptat spre locul unde se afla calul.

Când a fost oprit de polițiști, Bogdan Pivariu conducea o mașina Audi A4 ce îi aparține lui Claudiu Viorel Neamț, consilier local în Săvădisla care în anul 2016 a candidat pentru funcția de primar al localității din partea PSD.

Înțelegerea cu Parchetul de a scăpa basma curată

”Recunosc fapta ce mi se reține în sarcină. Sunt de acord cu încadrarea juridică stabilită de către organele de urmărire penală. Nu contest probele administrate în timpul urmăririi penale. Regret fapta comisă. În situația în care din coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal, instanța va reține vinovăția mea în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii care mi se reține în sarcină, arăt că sunt de acord să prestez o muncă nerenumerată în folosul comunității.

La insistențele proprietarului legal, pentru că nu resimțeam efectele alcoolului, pentru că era noapte și deplasarea urma să o fac pe un drum laturalnic necirculat la acea dată, am decis să mă deplasez cu mașina, luând astfel o decizie proastă. Doresc să mai arăt și că calul proprietarului a murit”, susținea Pivariu în fața instanței.

Observăm că domnul Pivariu își dă cu stângu-n dreptu când declară cu nonșalanță că a mers beat să salveze calul, cu atât mai mult cu cât era vorba de o urgență medicală. Magistrații nu au contestat lipsa de profesionalism a domnului doctor Bogdan Pivariu care spune clar în declarații că tratează cazurile medicale în stare avansată de ebrietate. Mai mult, procurorii au dorit să-l scape pe inculpat, având în vedere că nici nu au sesizat Colegiul Medicilor Veterinari Cluj despre faptul că dr. Pivariu practică medicina beat. Este strigător la cer faptul că procurorii nu au observat sau nu au vrut să vadă gravitatea faptelor lui Pivariu, rezultate din declarația acestuia, cum că animalele din comuna Florești sunt tratate de un medic veterinar în stare de ebrietate.

Procurorul își apără infractorul

În instanță, Lucia Andreica, prim-procurul adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a solicitat judecătorului să-i aplice lui Bogdan Pivariu doar o amendă pentru că din punctul ei de vedere conducerea sub influența alcoolului nu este o faptă gravă. Poziția procurorului față de această cauză este de neconceput, deoarece în majoritatea cazurilor de conducere sub influența alcoolului, procurorii cer pedepse grele, considerând că inculpații reprezintă un adevărat pericol social.

Cu atât mai mult, în anumite spețe în care există alcool, droguri și victime, se emit mandate de arestare preventivă de către Parchet. Mai mult, procurorul chiar îl apără pe doctorul Pivariu, cerând instanței să facă abstracție de cazierul rutier și spune că judecătorul ar trebui să țină de cont și de faptul că acesta are zece abateri contravenționale la regimul rutier, dar niciuna nu vizează consumul de alcool (a depășit viteza de șapte ori, a fost prins de două ori că folosea telefonul mobil în timp ce conducea și o dată a fost sancționat pentru nefolosirea centurii de siguranță).

”Solicit instanței să țină seama și de împrejurările săvârșirii faptei și de faptul că inculpatul nu a fost implicat în vreun eveniment rutier. Solicit instanței să fie avută în vedere fișa de cazier contravențional de unde rezultă că inculpatul a fost sancționat în mai multe rânduri, însă că nici una dintre abateri nu vizează consumul de alcool. Solicită să se țină seama că inculpatul nu are antecedente penale și că este o persoană încadrată în muncă și care își asigură existența într-un mod onest”, spune procurorul.

Nu numai că infracțiunile de conducere sub influența alcoolului sunt condamnate moral, inclusiv de societatea civilă, însă și IPJ Cluj, în nenumărate rânduri a transmis că nu are trebui să existe toleranță față de consumul de alcool la volan, iar de fiecare dată au fost luate măsuri dure și ferme în asemenea cazuri. Totuși, observăm că tocmai un procuror cere toleranță din partea judecătorului pentru infracțiunea domnului Pivariu.

Amintim și faptul că într-un caz recent din Cluj-Napoca, mediatizat atât în presa locală, cât și în cea națională (cazul Tudor Cîrje, accidentul mortal din Florești), judecătorul a schimbat încadrarea juridică din ucidere din culpă în omor, motivând că inculpatul avea cazier contravențional cu 12 sancțiuni.

În concluzie, procurorul a preferat să-l apere pe inculpat și a cerut instanței condamnarea lui Pivariu la pedeapsa amenzii penale, susținând că ”o astfel de sancțiune este suficientă raportat la gravitatea faptei și la valoarea redusă a alcoolemiei”.

A fost o urgență și a trebuit să conducă beat. Dar de obicei nu face asta!

Pivariu a beneficiat de o apărare dublă, atât din partea procurorului, cât și a avocatului angajat să-l reprezintă în instanță.

Avocatul spune că ”fapta inculpatului nu a reprezentat un gest gratuit şi inculpatul nu s-a trezit că are chef să bea şi să se urce la volan”. Acesta mai susține că ”a fost o situaţie pe care inculpatul la momentul respectiv a perceput-o ca fiind de o anumită urgenţă şi a determinat o conduită totalmente necaracteristică”.

”La respectivul moment, pe fondul urgenţei medicale, probabil inculpatului i s-a părut că lucrurile stau altfel. Consider că este extrem de relevant faptul că alcoolemia inculpatului a fost de 1 g/mie, respectiv 0,9 g/mie, care este la limita contravenţionalului. Să aveți în vedere faptul că inculpatul a condus pe o distanţă extrem de scurtă, în timpul nopţii – după ora 12, în condiţiile în care cea mai mare parte a drumului se făcea pe un drum mărginaş. Aceste elemente, din punctul meu de vedere, permit instanţei să tragă concluzia că starea de pericol, care este relevantă în cauză, era minimă”, mai susținea avocatul.


Nu vom comenta argumentele avocatului apărării, însă dorim să subliniem faptul că din păcate, în cele mai multe cazuri, conducerea sub influența alcoolului, nu a reprezentat o stare de pericol ”minimă”.

O pedeapsă mai blândă pentru că are două facultăți, contract cu DVS și sprijină fermierii

Printre argumentele avocatului pentru aplicarea unei pedepse mai blânde se numără și activitatea profesională ”remarcabilă” a lui Bogdan Pivariu: absolvent a două facultăți, era asociat într-o firmă cu contract la Direcția Sanitar-Veterinară (unde tata Pivariu este șef) și sprijinea fermierii pentru că era medic veterinar.

”Poate că de foarte multe ori o sancţiune mai severă este cea mai la îndemână, însă, apreciez că la momentul de faţă, raportat la circumstanţele atenuante ale speţei, această sancţiune blândă solicitată ar fi de natură să responsabilizeze inculpatul, permiţând totodată acestuia să funcţioneze ca un membru funcţional al comunităţii cum a făcut-o şi până acum”, își încheie pledoaria avocatul.

Din declarațiile avocatului, ne dăm seama că la vârsta de 30 de ani, Bogdan Pivariu era un medic veterinar neresponsabil și doar printr-o pedeapsă ar deveni un doctor responsabil.

A scăpat de pușcărie pentru că a fost sincer și a băut seara târziu

Înainte ca doctorul veterinar Bogdan Pivariu să devină viceprimar al comunei Florești, judecătorul Eugen Gheorghe Crișan de la Judecătoria Cluj-Napoca a stabilit o pedeapsă perfectă pentru acesta: de 8 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.

Chiar dacă doctorul Pivariu nu a făcut dovada clară pe tot parcursul procesului cu martori sau acte că a fost solicitat de urgență la un caz medical, magistrații au preferat să-l creadă pe cuvânt motivând că ”starea de pericol creată a fost pentru valoarea ocrotită”, adică a fost scuzat că s-a deplasat beat la o urgență.
Și judecătorul motivează că cele 10 contravenții la regimul circulației pe drumurile publice ale inculpatului sunt nesemnificative, deoarece nu sunt fapte penale.

Judecătorul mai spune că Pivariu a fost sincer, iar fapta nici nu a fost atât de gravă pentru că nu a consumat mult alcool, era târziu și oricum nu avea intenția să mai conducă.

”În cursul procesului penal, ca şi în momentul opririi sale în trafic de către organele de poliţie inculpatul a avut o conduită extrem de sinceră relatând în detaliu toate momentele şi împrejurările stării de fapt. Inculpatul a avut o conduită foarte bună şi în faţa instanţei unde şi-a exprimat regretul pentru fapta comisă, sinceritatea fiind evidentă, ceea ce denotă că fapta a fost un accident în viaţa sa şi revenirea sa la o conduită socială corespunzătoare a avut deja loc (…).

Instanţa are în vedere şi că inculpatul a consumat alcool deoarece nu mai avea intenţia de a conduce autovehicule, însă fiind medicul veterinar al comunei a fost de urgenţă chemat la un cal bolnav, condiţii în care a vrut să nu meargă, însă la insistenţele proprietarului calului, pentru a încerca să îl salveze, având în vedere că nu consumase mult alcool, iar deplasarea urma să o facă la o oră târzie, pe drumuri puţin circulate, s-a urcat la volanul autoturismului şi s-a îndreptat spre locul unde se afla calul bolnav. Deoarece nu a mai ajuns la acel cal acesta a decedat”, a motivat judecătorul.
Parcă desprins dintr-un film din alt univers, motivarea judecătorului se fundamentează pe faptul că inculpatul nu a avut intenția de a conduce beat, cu toate că acesta s-a urcat la volanul unei mașini conducând pe drumurile publice cu alcoolemie peste limita legală. Judecătorul îl scuză pe doctorul Pivariu de fapta sa prin prisma urgenței medicale la care susține că se deplasa, dar acesta nu a făcut dovada clară niciodată pe parcursul anchetei, cât nici a procesului penal că acea urgență a existat realmente. Însă, indiferent dacă urgența a existat sau nu, parcă orbit, domnul judecător nu își dă seama de gravitatea faptelor comise de către inculpat care urma să tratează urgențele medicale pe raza comunei Florești în stare de ebrietate, așa cum reiese din declarațiile acestuia.

Cum se va juca cartea cu Pivariu?

La sfârșitul lunii trecute, Colegiul Director Județean al PNL Cluj a validat candidatura lui Bogdan Pivariu pentru Primăria Florești. Decizia a fost luată după ce primarul Horia Șulea a fost suspendat din funcțiile pe care le avea în partid din cauza unei condamnări care nu este definitivă. Dar ce să vezi, și lui Bogdan Pivariu instanța i-a aplicat o pedeapsă la închisoare. Este posibil ca la momentul validării lui Pivariu, liberalii să nu fi știut de această pedeapsă, cum este și cazul președintelui Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, care a declarat că nu știa de existența dosarului penal. Se va schimba acum situația?

Alin Tișe: Eu personal nu am știut de chestiunea respectivă, eu am văzut în presă de câteva săptămâni. Nu am știut că există un dosar și nici nu era treaba mea să verific existența unor dosare că până la urmă nu e treaba mea să mă implic viața nimănui. Practic, am aflat din presă că există un astfel de dosar pe o asemenea faptă.

Carmen Gorgan: Și acum că știți de existența acestui dosar penal, se va schimba ceva cu privire la candidatura domnului Pivariu?

Alin Tișe: O persoană care este condamnată, în virtutea statutului PNL, este suspendată de drept. Cu alte cuvinte, nu mai trebuie să ia nimeni măsura suspendării, este în virtutea statutului, iar dacă este condamnat definitiv atunci își pierde calitatea de membru din funcțiile publice. Practic, la o condamnare definitivă este exclus din partid.

Carmen Gorgan: Teoretic, domnul Pivariu nu este condamnat, instanța i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani. Cum se procedează în acest caz?

Alin Tișe: Aici, realmente nu îmi dau seama și nu știu cum este interpretată din punct de vedere statutar ceea ce spuneți dvs. pentru că nu sunt întâlnite situațiile în care se dau asemenea pedepse. Înțeleg că pedeapsa respectivă de care dvs. vorbiți nu este trecută în cazier pentru că în cazierul judiciar nu apare că are o condamnare.

Carmen Gorgan: În cazier apare că a avut un dosar penal.

Alin Tișe: Exact. Ei, problema aici e că nu știu în ce măsură acea sancțiune de care vorbiți dvs. este considerată ca fiind prevăzută în statutul nostru sau nu. Nu-mi dau seama cum se interpretează acea prevedere din statut în cazul dânsului, având în vedere că are cazierul curat.

Carmen Gorgan: Cum și cine va decide asta?

Alin Tișe: Păi probabil că Comisia de Arbitraj. Nu știu dacă există vreo astfel de analiză, însă va trebui să se analizeze în ce măsură situația lui, adică pedeapsa de care dvs. vorbiți – de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei – se aplică sau nu având în vedere statutul organizației care prevede că o sancțiune penală duce la suspendare în primă instanță, iar când e definitivă duce la excludere. Deci aici va trebui făcută o interpretare concretă asupra statutului versus situația lui juridică. Realmente, în momentul de față, nu am mai întâlnit astfel de sancțiune.

Carmen Gorgan: Și când va fi discutată situația domnului Pivariu?

Alin Tișe: Păi din punct de vedere al partidului a fost validat ca și candidat la Primăria Florești acum aproximativ o lună. Nu știu dacă colegii mei știau situația, eu nu știam situația respectivă și dacă va exista o sesizare sau dacă partidul va dori în forul de conducere să reanalizeze, va putea să o facă. Eu nu știu exact care sunt pașii în situația asta, dacă cineva ar trebui să se sesizeze sau nu. Oricum informația este publică. Dar repet, aici e o chestiune de interpretare. Eu cred că statutul nu a putut să prevadă toate situațiile faptice din viața reală, deci de-asta nu știu exact cum se interpretează pentru că nu am mai avut astfel de situații.

Carmen Gorgan: Domnul Orban declara acum câțiva ani că statutul PNL va fi modificat, astfel încât în cazul membrilor PNL cu dosare penale să se aplice sancțiuni, inclusiv prin revocarea din funcțiile deținute. Dar cred că totul a rămas doar la nivel declarativ…

Alin Tișe: Ar trebui să-l întrebați direct pe domnul Orban, eu nu am funcții în conducerea centrală, eu sunt un simplu membru de partid care încerc să-mi fac datoria și nu am o problemă personală cu Pivariu care nu mă interesează ca și subiect public. Eu îmi doresc să câștig Floreștiul ca și om politic, în rest persoana X sau Y chiar nu mă interesează. Nu vreau să intru în niciun joc între nimeni. Eu îmi doresc să fie alegeri corecte și să câștigăm Floreștiul din punct de vedere politic. Acum, dacă vor fi discuții pe această temă, sunt convins că partidul în forurile respective, comisiile care sunt îndreptățite să analize această situație, să o facă și să ne spună care e concluzia. Eu nu sunt unul care să împartă dreptatea între membrii de partid și nici nu sunt în măsură să stabilesc dacă pedeapsa respectivă se aplică conform statutului sau nu.

Pentru un punct de vedere, l-am contactat telefonic și pe europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, însă acesta nu a răspuns la telefon.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.