Magistraţii i-au transmis premierului Dacian Cioloş o scrisoare deschisă, în care îi cer să o demită pe ministrul Justiţiei, Raluca Prună. Oficialul este acuzat de comportament nepermis în relaţia cu magistraţii.
„Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) ii solicita domnului Dacian Ciolos, Prim-Ministrul Romaniei, eliberarea de indata din functie a doamnei Raluca Alexandra Pruna, care – prin recomandarile pe care le formuleaza, cu nesocotirea evidenta si grava a pricipiilor in lipsa carora nu pot fi definite si dezvoltate valorile statului democratic – a probat ca nu intelege rolul si locul justitiei in societate, de vreme ce temele propuse a fi dezbatute si detaliate de doamna ministru Raluca Alexandra Pruna, ca parte a agendei ministeriale ori a celei personale, nu au legatura cu obiectivele sistemului judiciar a caror atingere trebuie sa constituie un subiect prioritar.
Suntem nevoiti sa afirmam, cu profund regret, ca intre actualul ministru al justitiei si corpul de magistrati – cea mai importanta componenta a sistemului judiciar, fara de care functionarea acestuia in parametri de legalitate este imposibila – sunt diferente ireconciliabile, izvorate, printre altele, din comportamentul adoptat de doamna ministru, care, in mod nejustificat si, prin urmare, nepermis, transmite denaturat, nereal (de multe ori) situatiile ce i-au fost aduse la cunostinta in mod documentat, desi respectivele imprejurari nu erau/ nu sunt de natura sa ridice nicio indoiala ori sa determine interpretari diferite sau contrare fata de sensul in care au fost formulate si argumentate.
In cele aproximativ zece luni de mandat, doamna ministru Raluca Alexandra Pruna a generat, ca rezultat al numeroaselor pozitii inacceptabile, lipsite de fundament, exprimate de la inaltimea functiei asumate, fara a intelege impactul acestora in societate si, mai ales, consecintele ce se rasfrang asupra imaginii sistemului judiciar, o ruptura adanca intre functia publica ocupata si corpul de magistrati, dovedind, in aceste conditii, ca nu mai exista niciun remediu pentru reintrarea in parametrii unei stari de normalitate.
Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) nu isi poate permite sa ignore aceste aspecte ce contureaza o situatie regretabila, dar reala, in contextul careia doamna ministru nu mai aduce probe concrete ca (re)prezinta o garantie pentru indeplinirea corespunzatoare a obligatiilor ce-i greveaza portofoliul, din perspectiva dorintei de a intelege si a pune in practica elementele definitorii vizand principiile, drepturile, libertatile, autoritatea legilor si a hotararilor judecatoresti.
Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) precizeaza ca sistemul judiciar trage un semnal de alarma privind pierderile la care este expusa Romania prin pastrarea, in continuare, in fruntea Ministerului Justitiei, a unei persoane ce, prin declaratii publice impardonabile, duce la alterarea imaginii si credibilitatii unei puteri in stat.
Este timpul ca doamna Raluca Alexandra Pruna sa inteleaga ca functia publica pe care o ocupa presupune mai mult decat o interpretare personala a ordinii sociale sau o deformare a realitatilor, ca responsabilitatea si rigoarea acestei functii o obliga sa paraseasca imediat locul pentru care a dovedit ca nu are vocatie, dar, mai ales, daruire”, se arată în scrisoarea semnată de Gabriela Baltag, preşedintele asociaţiei.