Preşedintele AMR, Andreea Ciucă, a spus că magistraţii din Cluj, care au dizolvat filiala, au făcut acest lucru fără a informa conducerea, însă judecătorul a precizat că încă sunt membri, până la data la care consiliul director admite cererea de retragere pentru fiecare dintre ei.

„Printr-un e-mail s-a trimis, pe adresa Asociaţiei, un extras dintr-o hotărâre judecătorească de dizolvare a Filialei Cluj a AMR, fără ca, anterior, să se aducă la cunoştinţa Consiliului Director – organ de conducere a Asociaţiei între Conferinţele Naţionale, potrivit statutului –, intenţia dizolvării filialei. Extrasul a fost trimis în 15 iunie 2018, adică după 15 zile (!) de la data la care a fost pronunţată dizolvarea (31 mai 2018). Sincronizarea cu perioada formulării concluziilor de către Comisia de la Veneţia să fi fost o simplă „coincidenţă”? Ei, aş, vorba lui Nenea Iancu!”, a spus preşedintele interimar al Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Andreea Ciucă.

De asemenea, în sursa citată se mai precizează că nu i-a fost transmis consiliului director al AMR niciun document referitor la parcurgerea procedurii de dizolvare, respectiv procesul verbal sau hotărârea.

”S-a preferat modalitatea de plecare din AMR „pe uşa din dos”, găsindu-se, în schimb, necesară, ieşirea în spaţiul public cu afirmaţii generale din care nu rezultă de ce AMR – Filiala Cluj nu-şi mai poate îndeplini scopul statutar. AMR nu a împiedicat vreun judecător, procuror sau Filiala Cluj să îşi spună punctul de vedere. Faptul că, în ultima perioadă, filiala a preferat (cu mici excepţii) să se ţină deoparte, cu toate că AMR a continuat să facă eforturi deosebite pentru drepturile şi statutul magistraţilor, nu îi poate fi imputat Asociaţiei”, mai spune preşedintele interimar.

Cu toate că membrii AMR Cluj au precizat că părăsesc filiala în lumina activităţii Asociaţiei din ultimul an, Andreea Ciucă arată că cei nemulţumiţi nu au adresat consiliului director solicitări, observaţii sau sugestii.

„Apropo de neadevărul sfruntat, cum că AMR a atacat în mod repetat procurorii, a se vedea chiar şi ultimele susţineri, de la întâlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, când AMR a afirmat clar că se opune posibilităţii de intervenţie a ministrului justiţiei în dosarele de urmărire penală. De asemenea, AMR a arătat că textul de principiu privind independenţa procurorilor a fost introdus în Legea nr. 303/2004 la solicitarea expresă a Asociaţiei, făcută la Comisia specială comună (a se vedea înscrisurile)! În mod concret, AMR a luptat mai mult, în faţa organului legislativ (şi nu pe reţele de socializare), pentru independenţa procurorilor în luarea măsurilor şi dispunerea soluţiilor decât procurorii înşişi”, mai spune Andreea Ciucă.

Judecătorul mai răspunde şi acuzaţiilor potrivit cărora AMR a participat la modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală, punctând că asociaţia a participat la o singură şedinţă, cea de deschidere a dezbaterilor Comisiei speciale comune. De asemenea, Andreea Ciucă a mai explicat că numai conducerea AMR poate da curs unei cereri de retragere din Asociaţie şi că, în aceste condiţii, membrii din Cluj încă sunt parte din filială.

„AMR nu a ţinut şi nu ţine „cu forţa” niciun judecător sau procuror, în calitate de membru, ci, în măsura în care acesta nu mai împărtăşeşte principiile ce ne-au unit, are dreptul să îşi manifeste voinţa de a merge pe propriul drum. AMR nu obligă niciun membru (nici măcar din Consiliul Director) să aibă aceeaşi opinie cu cea majoritară – iar dacă are opinie diferită nu riscă să fie dat afară, cum ni s-a spus că se practică în alte părţi. Însă, manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace forma statutară. E bizar să insistăm asupra acestui fapt, când ne referim la judecători, dar trebuie să arătăm că, potrivit statutului, doar Consiliul Director al AMR poate da eficienţă cererii de retragere din calitatea de membru (în statut e „retragere”, nu demisie). Prin urmare, membrii fostei Filiale Cluj (hotărârea este, oare, definitivă?) sunt, în continuare, membri AMR, până la data la care Consiliul Director, sesizat cu o cerere de retragere din Asociaţie, adoptă o decizie, în acest sens, pentru fiecare membru. (…) Şi în plus, preferăm să numărăm calitatea, nu cantitatea”, a mai spus judecătorul Andreea Ciucă, preşdintele interimar al AMR.

Precizările vin după ce Asociaţia Magistraţilor din România – filiala Cluj a fost dizolvată, deoarece toţi judecătorii din acest judeţ s-au retras din organizaţie, pentru a se dezice de acţiunile acesteia din ultimul an, a spus fostul membru CSM, Cristi Danileţ. Instanţa a admis cererea de dizolvare la finele lui mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.