Gabriela Moș, o clujeancă stabilită în Italia, a fost condamnată de trei ori pentru o faptă de înșelăciune. În primul proces din 2013, ea a primit o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare, în 2016, după rejudecarea dosarului a primit 5 ani, iar la mijlocul acestei luni, după ce procesul s-a judecat a treia oară, Gabriela Moș a primit 3 ani cu suspendare pentru înșelăciune, cealaltă infracțiune pentru care a fost judecată, cea de fals, fiind prescrisă. Cea de-a treia rejudecare a procesului a fost obținută pentru judecătorul de fond nu a semnat o serie de documente din dosar. Pe de altă parte, Gabriela Moș spune că, de fapt, ei i s-a furat identitatea și că totul este o înscenare.

Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au dat o sentință definitivă privitoare la Gabriela Moș, o clujeancă stabilită, împreună cu familia, în Italia, și care a fost acuzată de fals și înșelăciune în cadrul unei afaceri imobiliare.

Potrivit soluției pe scurt a instanței, ”(…) încetează procesul penal faţă de inculpata MOŞ GABRIELA SABINA, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (…) ca efect al intervenirii prescripţiei speciale, menţinând în vigoare doar condamnarea inculpatei MOŞ GABRIELA SABINA la pedeapsa de 3 ani închisoare din sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată cu consecinţe deosebit de grave (…) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin prezenta decizie inculpatei MOŞ GABRIELA SABINA, pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

(…) suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate pe durata suspendării executării pedepsei principale.

(…) dispune restabilirea situaţiei anterioare în sensul desfiinţării următoarelor înscrisuri: – procurile speciale autentificate la BNP Vișan Ioana Almira sub nr.– şi nr. – din data de 09.04.2010; – declaraţiile autentificate la BNP B. C. sub nr. – şi nr. – din data de 11.05.2010; – înscrisul sub semnătură privată denumit contract de vânzare cumpărare încheiat între numiţii „P. A.” şi M. F. având ca obiect înstrăinarea terenului în suprafaţă de 1122 mp (…).

Menţine dispoziţia instanţei de fond privind desfiinţarea totală a înscrisului intitulat Contract de vânzare – cumpărare încheiat la data de 11.06.2010. (…) Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatele MOŞ GABRIELA SABINA şi TEODORESCU DIANA STEFANIA, precum şi de părţile civile MATEI FLORIN şi MATEI CORINA SANDA împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.01.2020”, arată soluția pe scurt a instanței.

Sursa foto muzicainstantelor.ro. Gabriela Mos

Ea a obținut pentru a treia oară rejudecarea procesului pentru că magistratul Octavian Chirilă, de la Secţia Penală a Judecătoriei Cluj Napoca nu a semnat deciziile din dezbaterile dosarului.

Condamnată de trei ori pentru aceeași faptă

În 2013, Gabriela Moș a fost condamnată de Tribunalul Cluj la opt ani de închisoare pentru că, în perioada martie – iunie 2010, a vândut proprietăţi imobiliare care nu îi aparţineau, folosind un act de identitate falsificat. Ulterior, în baza unor probe noi ea a fost eliberată, apoi condamnată încă o dată în 2016 la cinci ani de închisoare cu executare, tot în timp ce se afla cu familia ei, în Italia.

Femeia a obținut și a treia oară rejudecarea procesului în care a fost emisă sentința la mijlocul acestei luni.

Ea a fost acuzată că ar fi vândut două proprietăți din Florești, care nu erau ale ei, în baza unor documente false.

Terenurile respective îi aparțineau lui Prigoană Aurelia, însă ele ar fi fost vândute de către Moş Gabriela unor cetăţeni interesaţi de construirea unui hotel în zonă. Pentru a putea face tranzacţia, Gabriela Moş i-ar fi furat identitatea Aureliei Prigoană, prezentând notarului un act de identitate fals, pretins a fi emis de către autorităţile italiene pe numele Aureliei Prigoană, pe care a aplicat fotografia sa. Pe 11 iunie 2010 a fost autentificat un contract notarial de vânzare-cumpărare, prin care cele două terenuri au fost vândute către soţii M. Florin şi Corina. Aceştia au declarat că în realitate au plătit 85.000 de euro, dar la solicitarea celei care se prezentase ca fiind Prigoană Aurelia, au acceptat să treacă în contract sumă minimă acceptată pentru terenurile respective. Contractul respectiv nu a fost singurul act semnat sub identitatea Aureliei Prigoană, pentru perfectarea vânzării celor două terenuri fiind nevoie de mai multe drumuri în ţară ale Gabrielei Moş şi de semnarea unor procuri sau împuterniciri către terţe  persoane care să se ocupe de vânzare.

La puţină vreme, adevăratul proprietar, Prigoană Aurelia, a aflat că terenurile pe care le ştia ca fiind în proprietatea sa au fost vândute. Femeia a făcut o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, reclamând că terenurile din proprietatea sa au fost vândute fără drept printr-un contract de vânzare cumpărare autentificat la notar de către o persoană care i-a furat identitatea.

Moș spune că i s-a furat identitatea

Pe de altă parte, Gabriela Moş a depus la dosar o cerere în probaţiune prin care solicita audierea unor martori pentru a proba faptul că, după spusele sale, nu ar fi fost în ţară la data la care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat notarial. Ea pretinde că în acea zi se afla în Italia, unde sărbătoarea, cu câţiva invitaţi, ziua de naştere a uneia dintre fiicele sale.

Ea spune că, dimpotrivă, ei i s-a furat identitatea. Potrivit declarațiilor date, în 2009 i-a dispărut cartea de identitate și atunci a considerat că pur simplu a pierdut-o, aşa că a dat o declaraţie în acest sens la poliţia din Lombardia. În procesul verbal sunt consemnate numărul şi seria  cărţii de identitate pierdute, AO 90xxxxx, altele decât cele de pe cartea de identitate falsificată cu care s-a perfectat tranzacţia din România. Procurorii români au acuzat-o că ar fi simulat pierderea pentru a putea să îşi folosească fotografia pe cartea de identitate folosită în România. Mai mult, actul de identitate cu seria AN 44xxxxx a fost folosit la întocmirea unei procuri speciale între Ponsi Andrea, care se legitimează cu acea carte de identitate, şi Prigoană Aurelia, procură ce are ca subiect tocmai terenul şi imobilul din Feleac. O carte de identitate cu aceeaşi serie şi număr a fost folosită de o bandă implicată în crimă organizată care vindea, în România, maşini furate din spaţiul european.

În apărarea ei, Moș a prezentat un proces verbal de inspecţie personală al carabinierilor din Lombardia, care atestă că, pe 18 mai 2010 la ora 2.50 (noaptea) Gabriela Moş a fost percheziţionată în timpul unui control de rutină de prevenire şi reducere a infracţiunilor, fiind consemnat faptul că percheziţia a avut un rezultat negativ. Conform procesului verbal, Gabriela Moş a plecat din sediul poliţiei italiene la ora 8 dimineaţa, deci nu avea cum să fie în aceeaşi zi la ora 10 în fața notarului, aşa cum se arată în dosarul din instanţă.

Condamnare de 20 de ani în Italia

Pentru că Moș Gabriela este și cetăţean italian de origine română, ea a fost dată în urmărire generală prin Interpol și a fost arestată de carabinierii italieni pe baza mandatului european de arestare emis la cererea tribunalului Cluj. ”Carabinierii au arestat (…) la domiciliul său din Spessa o femeie de 38 de ani, de origine română, dar cu cetăţenie italiană, pe nume Moş Gabriela Sabina, care trebuie să execute o condamnare de 20 de ani cu închisoare pentru acuzaţia de fraudă şi falsificare de acte private. În speţă, ea ar fi substituit documentele sale cu ale unei persoane decedate, iar cu documentele falsificate ar fi vândut două imobile pentru care a încasat mai mult de 50.000 de euro”, se putea citi într-un ziar local din Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.