În anul 2012, Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, a înființat o comisie specială de anchetă care sesiza neregulile constatate în rândul judecătorilor și procurorilor către Inspecția Judiciară. Pe lângă faptul că numele celor fac parte din această comisie și a celor anchetați sunt secrete, de la înființare și până acum prin furcile caudine ale acestei comisii au trecut peste 400 de judecători. De asemenea, potrivit unui raport făcut pentru perioada 01.01.2012-28.12.2012, într-un singur an, cei de la Inspecția judiciară au ”răsfoit” 3.500 de dosare, adică aproape 10 dosare/zi! Iar în anul următor, aceeași Inspecție Judiciară a avut peste 4.200 de dosare.

 

În 2012, pe timpul mandatului lui Cătălin Predoiu, s-au făcut o serie de modificări la Legea 24/2012 care au avut drept urmare înființarea Comisiei pentru analizarea sesizărilor în material răspunderii disciplinare a magistraţilor. Astfel, vechea meteahnă a românilor ajunși la putere, de a înființa comiții și comitete, s-a materializat în apariția unui organism, ai cărui membri sunt ținuți la secret, care urmărește ca judecătorii și procurorii să respecte legea!

Potrivit Ministerului Justiției, comisia ”are doar atribuţii de analiză a conţinutului memoriilor adresate ministrului justiţiei, pentru a stabilii dacă aspectele sesizate se circumscriu cadrului răspunderii disciplinare. Membri Comisiei nu iau legătura cu magistraţii, nu au acces la dosare aflate pe rolul organelor judiciare, nu pot solicita înscrisuri sau informaţii direct de la instanţe sau parchete. În cazul în care apreciază că sunt necesare orice fel de verificări, Comisia propune ministrului Justiţiei sesizarea Inspecţiei Judiciare, singura instituţie abilitată de lege să controleze activitatea unui magistrat”.

Tradus pe înțelesul tuturor, o turnătorie la adresa unui magistrat trece mai întâi pe sub ochii acestor persoane care decid dacă informațiile pot fi ”fructificate” sau nu.

Mai mult, toate informațiile referitoare la anchetarea magistraților sunt considerate documente secrete și anonimizate, indiferent dacă, în urma unei eventuale anchete, judecătorul sau procurorul este găsit vinovat.

 

Anonimii justiției

Decizia ca numele judecătorilor care vor apărea în rapoartele Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM a venit în urma unui simplu raport făcut de Inspecţie. După ce a fost prezentat Raportul Inspecţiei Judiciare nr.2643/IJ/2110/SIJ/2011 privind identificarea cauzelor mai vechi de 1 an de la data înregistrării în sistem şi a motivelor de tergiversare la Judecătoriile Braşov, Constanţa, Oradea şi Zărneşti, membrii CSM au decis că, de acum înainte, “în cuprinsul rapoartelor Inspecţiei Judiciare să se  efectueze anonimizarea numelor judecătorilor de la instanţele la care se efectuează verificări; în ceea ce priveşte rapoartele Inspecţiei Judiciare, să se utilizeze sintagma de cauze subiective, şi nu de cauze imputabile”. Judecătorul Cristi Danileţ declara că a făcut această propunere pentru a nu “acorda asistenţă juridică gratuită”. Cu alte cuvinte, el apreciază că dacă numele unui judecător apare într-un raport al Inspecţiei Judiciare, fără ca judecătorul să fie dovedit că a acţionat greşit în judecarea unui proces, avocaţii pot contesta deciziile magistratului respectiv chiar dacă ele se dovedesc, în final, corecte.

“Să spunem că într-un raport al Inspecţiei apare că judecătorul X a întârziat motivarea în 10 cauze. El, la momentul respectiv, nu a fost audiat pentru a-şi putea explica gestul. Până la audierea lui, avocaţii din dosarul respectiv se pot folosi de această prezumţie pentru, să spunem, recuzarea completului. Însă, după audierea judecătorului se dovedeşte că el a acţionat corect şi raportul respectiv se clasează. Noi nu vrem să oferim asistenţă gratuită avocaţilor, iar în rapoartele judiciare primite de noi numele judecătorilor apar, nu sunt anonimizate”, explică Danileţ.

 

Peste 4.200 de dosare

În anul 2013, la Inspecţia Judiciară au fost înregistrate 74 de cercetări disciplinare, dintre care 36 au fost respinse, în 28 au fost exercitate acţiuni disciplinare (3 au fost exercitate în ianuarie 2014), 8 se află în curs de soluţionare, iar 2 au fost conexate la alte lucrări.

În comparaţie cu anii anteriori se poate observa că numărul acţiunilor disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară a crescut în mod constant.

Au fost înregistrate la Inspecţia Judiciară 28 cereri de apărare a reputaţiei profesionale, independenţei şi imparţialităţii formulate de judecători și procurori, dintre care 13 cereri au fost admise de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, 4 au fost respinse, 6 cereri au fost retrase de către magistrat, 5 cereri înaintate Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a fi analizate în perioada imediat următoare, respectiv 17 cereri având ca obiect apărarea independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar, dintre care 8 cereri au fost admise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, 2 au fost admise în parte, 4 au fost respinse, iar o cerere a fost clasată.

În anul 2013, la Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători au fost înregistrate 4205 lucrări în care au fost sesizate aspecte referitoare la activitatea sau conduita judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi, au fost semnalate aspecte vizând activitatea instanţelor de judecată sau au vizat îndeplinirea altor atribuţii ale Inspecţiei Judiciare.

Dintre acestea, un număr de 571 reprezintă reveniri cu privire la memoriile anterioare.

Raportând numărul de sesizări formulate la obiectul acestora, se constată că în anul 2013, ca şi în anii anteriori, petiţiile formulate au vizat în mod preponderent soluţia pronunţată, modul de instrumentare a cauzei şi nerespectarea normelor de procedură. Într-un număr mai redus de situaţii petiţionarii au sesizat temporizarea procedurilor, redactarea cu întârziere a hotărârilor, atitudinea nedemnă, nerespectarea normelor privind repartizarea aleatorie, imixtiunea în actul de justiţie, practica neunitară, refuzul de a îndeplini o îndatorire de serviciu etc.

 

De câte ori s-a sesizat din oficiu 

– 8 sesizări ca urmare a articolelor publicate în mass-media;

– 6 sesizări ca urmare a controlului tematic privind verificarea dosarelor penale în care au fost dispuse soluţii de netrimitere în judecată, în anul 2012 şi semestrul I al anului 2013, urmare intervenţiei prescripţiei răspunderii penale;

– o sesizare ca urmare a verificării eficienţei manageriale şi modului de îndeplinire a atribuţiilor, ce decurg din legi şi regulamente de către conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi;

– 17 sesizări rezultate din alte situaţii.

 

Sancţiunile aplicate de Secţia pentru judecători au fost următoarele:

– 2 sancţiuni de excludere din magistratură;

– 3 sancţiuni de diminuare a indemnizaţiei de încadrare lunară brută;

– 1 sancţiune de mutare disciplinară;

– 1 sancţiune suspendare din funcţie;

– 6 sancţiuni cu avertisment.

Două dintre acţiunile disciplinare exercitate în anul 2013 au fost soluţionate în luna ianuarie 2014, în sensul admiterii acestora.

1 COMENTARIU

  1. daca se comit anumite fapte de catre infractorii deosebit de periculosi prin inducerea in eroare a judec.din sala nu a magistratilor ca acestia functioneaza in teren si se confrunta cu periculozitatea dusa la extrem a infractorilor si se sperie………………………………………………………inducerea in eroare este o problema …………………lipsa cadrelor de paza a personalului menit sa apere magistratii duce la fapte care va induc in etoare in ceea ce priveste conduita unui magistrat…………cei din sala sunt aparati de jandarmi………cei din teren ii apara DUMNEZEU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!JUDECATOR-MAGISTRAT CIUREA-DAVID LELIOARA DENISA –LUMINITA- FELICIA-MIHAELA nume date la botezul ortodox………………………………bals-olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.