Procurorul Paula Tănase de la Parchetul Curţii de Apel Galaţi, vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, afirmă că o răspundere reală în sistemul judiciar este mai mult decât salutară.
Aceasta a dat o declaraţie complexă în care explică de ce consideră că cei care cauzează erori judiciare şi condamnări ale României la CEDO ar trebui să părăsească sistemul, scrie Luju.
Declaraţie integrală:
„Pentru ca sunt de principiu impotriva unanimitatilor ori cvasiunanimitatilor, dar mai ales pentru ca opinia mea separata sa nu fie auzita doar intre patru pereti ai unei sali de sedinta, am decis sa transmit aceste randuri.
Incep prin a saluta initiativa Ministrului de Justitie de a introduce obligativitatea statului de a se intoarce cu actiune in regres impotriva magistratului care cu rea-credinta sau din grava neglijenta a cauzat eroarea judiciara, in vederea recuperarii despagubirilor acordate. Am insa unele dubii legate de termenul de un an, care in unele situatii poate sa fie insuficient.
Mi se pare esential ca in completarea prevederilor privind raspunderea magistratilor, sa fie inserate unele dispozitii care sa limiteze evolutia profesionala a procurorului caruia ii e imputabila achitarea/restituirea, condamnarea CEDO, ori eroarea judiciara, respectiv a judecatorului pentru condamnarea CEDO/eroarea judiciara.
In mod firesc, raspunderea revine procurorului de caz, in egala masura sefului ierarhic care a avizat solutia dar si celui de sedinta, prin concluziile puse.
Am in vedere limitarea evolutiei profesionale a magistratului aflat in aceasta situatie, pana sub nivelul instantelor de control judiciar si parchetelor de pe langa acestea (ICCJ/PICCJ, CA/PCA).
Oricare dintre situatiile susmentionate trebuie sa constituie impedimente pentru promovarea la CSM, INM, IJ, SNG sau in functii de conducere la instante/parchete.
Reputarea de catre magistrat a doua condamnari CEDO sau erori judiciare ar trebui sa conduca la excluderea sa din sistem. Dupa cum, numarul repetat de achitari imputabile trebuie sa conduca la retrogradarea pe o perioada determinata (ex.5 ani) a magistratului la instanta inferioara ori parchetul de pe langa aceasta.
Esentiale mi se par ideile expuse in editorialul dvs din 02.01.2017 (n.red. – este vorba de editorialul lui Razvan Savaliuc intitulat “ce as face daca as fi ministrul Justitiei – pe care in puteti dand click citi AICI), vizand masuri de transparentizare a justitiei, fara de care aplicarea propunerilor anterioare devine imposibila, precum si cele referitoare la conflictul de interese in sistemul judiciar.
Mizez pe cresterea ponderii societatii civile ca reprezentativitate in CSM la limita a jumatate plus unu din numarul membrilor alesi. Apreciez de asemenea, propunerea ca Inspectia Judiciara sa functioneze independent, avand o lege proprie de functionare, condusa insa de un Consiliu format din Ministrul Justitiei, trei membri ai societatii civile alesi de catre Parlament si conducerea Inspectiei Judiciare.
Vad de bun augur infiintarea Directiei specializate in investigarea infractiunilor comise de catre magistrati, pasii urmatori vizand adoptarea unui regulament propriu de functionare, implicit a unei scheme flexibile, in acord cu competentele preluate de la PCA, PICCJ, DNA.
Ca practician vechi, afirm cu buna-credinta, ca nu este oportuna separarea carierelor judecatorilor si procurorilor, ca preambul al pierderii statutului de magistrat al procurorului. Si credeti-ma, resortul nu e pastrarea vreunui privilegiu ci exact statutul de independenta al procurorilor, o conditie necesara – e adevarat nu si suficienta – in activitatea acestora, potrivit menirii lor.
In prezent, oricum activitatea procurorilor e grevata de lipsa unei repartizari aleatorii a dosarelor, de subordonarea mai mult sau mai putin formala fata de Ministrul Justitiei, de posibilitatea sefului ierarhic de a redistribui dosarele aflate in lucru, sau de a verifica legalitatea solutiilor procurorului ori legalitatea si temeinicia trimiterilor in judecata, renuntarilor la urmarire penala etc. In opinia mea, ar trebui inlaturata subordonarea ierarhica a procurorului. Singurul in masura sa verifice actele si solutiile procurorului trebuie sa fie judecatorul de camera preliminara. Doar asa am pune in acord cerintele statutului de magistrat al procurorului cu recomandarile Comisiei de la Venetia.
Sunt ultima persoana care ar viza avantaje de orice fel, dar pierderea independentei oricum discutabile din prezent, conferite de actualul statut, nu poate duce la nimic bun. Ca procuror care am promovat doar prin participarea la examene cum este firesc, consider inoportuna chestiunea aparent minora, dar in fapt esentiala a modificarilor legate de promovare. Prin propunerile preluate de la CSM de catre Ministrul Justitiei, promovarea efectiva devine un surogat, mult mai facila decat promovarea pe loc, care vizeaza doar obtinerea onorifica a gradului profesional. Astfel, capata greutate in cadrul notei finale, nu examenul scris reflectand cunostintele necesare promovarii la o instanta superioara respectiv parchet de pe langa aceasta, ci o evaluare susceptibila de a fi subiectiva, nerelevanta a catorva lucrari ale magistratului. Ministrul Justitiei a facut primul pas, intr-o reforma absolut necesara care ne priveste si care are efecte asupra intregii societati.
Cred ca nu e tarziu pentru ca toti colegii practicieni ai dreptului, avocati, jurnalisti specializati, exponenti ai societatii civile, neincolonati, cu curaj si buna-credinta sa-si spuna opiniile in speranta ca poate cel putin o parte dintre ele pot deveni amendamente. Cei care isi cunosc si respecta profesia, nu au motive de ingrijorare vis-a-vis de o schimbare atat de necesara.
Desi detin calitatea de vicepresedinte al AMR, fac precizarea necesara ca opiniile exprimate nu angajeaza AMR, mai mult nu au nicio legatura cu cele ale Asociatiei.”
Just si de bun augur.