Conform ziardecluj.ro, dezvaluirile facute in presa locala despre dosarul Mita la Uioreanu au starnit, pe langa curiozitate, si multe intrebari. Faptul ca Uioreanu e la racoare pentru ca a luat mita, iar Petran isi bea cafelele in Piata Muzeului, ii face pe oamenii simpli sa se intrebe cu ce oca se judeca acest dosar.

Faptul ca Pogaceanu si Bene au dat bani ca sa aiba liniste cu zapciul Uioreanu le-a fost fatal, cei doi stau in arest preventiv de peste 3 luni, in timp ce Abrudean, Lola, Baicoci si alti penelisti care mergeau cu „dreptul” la Hashu’ ca sa primeasca contracte, sunt bine merci, poate putin ingrijorati de articolele din presa.

S-au intamplat multe lucruri ciudate in cele 3 luni care au trecut de la arestarea lui Uioreanu, unele pe care le-ati citit nu numai in Ziar de Cluj, ci si in publicatii ale altor colegi de breasla. Cea mai flagranta a fost o deliberare facuta de un judecator care a stat 15 minute in camera si apoi a decis senin ca starea de arest preventiv poate continua. Manati adeseori de ideea ca nu trebuie sa comentam deciziile unui judecator, suntem adeseori tentati sa privim cu supraincredere ratiunea unei decizii de acest gen.

Recent, a mai avut loc o faza extrem de controversata. Pe 21 iulie, judecarea ramanerii in arest a celor trei a fost facuta de Simona Trestian, purtator de cuvant al Tribunalului, doamna Alina Topan, sefa sectiei penale si care era titulara dosarului, fiind in concediu. Cu totii stiti ce s-a intamplat, cei 3 au ramas inca 30 de zile in arest.

Ok, este de inteles ca un judecator trebuie sa plece in vacanta, dar cel care il inlocuieste este dator sa judece cu maxima responsabilitate acelasi dosar, nu sa dea un verdict „din oficiu”, asa cum a lasat impresia doamna Trestian pe 21 iulie. Pana la urma, e o luna de lipsire de libertate din viata unor oameni…

Si mai socante sunt asertiunile doamnei judecator Alina Topan din incheierea penala nr. 206 / 08 / 2014, prin care a dispus pastrarea masurii arestului preventiv, asertiuni prin care, practic, se antepronunta cu privire la vinovatia lui Bene, pe care o descrie in cuvinte clare, ca si cand ar motiva o sentinta de condamnare la ani grei de inchisoare.

Nu stiu ce avocati si-a ales Nelu Bene, dar atitudinea ce razbate din incheierea penala este total gresita si total nedreapta, consider eu, simplu jurnalist si nestiutor de Drept. Si as iesi cu pieptul in fata sa vorbesc despre asta.

 

Dreptate, doamna Topan, nu jurnalism! 

 

Cand scrii negru pe alb asa ceva:

„Inculpatul Ioan Bene a comis fapte foarte grave, şi din perspectiva faptului că a manifestat un total dezinteres faţă de celelalte persoane din mediul de afaceri care îşi desfăşoară activitatea în mod onest, fiind interesat să asigure prosperitatea firmelor proprii în detrimentul celorlalţi competitori, în acelaşi timp construindu-şi o imagine de om potent financiar, de care depind persoanele din subordine, implicat în comunitate cu o viaţă de familie exemplară, în realitate eşafodajul acestei exemplarităţi fiind unul şubred, constituit din fapte de corupţie, care în final nu a rezistat la nesfârşit, datorită intervenţiei organelor judiciare penale care au stopat o activitate infracţională de amploare”.

… inseamna ca te antepronunti. 

Doamne, iarta-ma, au ajuns judecatorii sa faca apologia echitatii in piata economica?! Ce lume e asta, dom’le? A ajuns dosarul pe fond si nu stim noi? Este doamna judecator sefa Consiliului Concurentei? Este doamna judecator in masura sa dea verdicte despre viata de familie a lui Bene? Sa intelegem ca cei 4 copii ai lui Bene sunt subred creati, subred educati?

Oare nu ar trebui arestati si plozii lui Bene pentru faptul ca au contribuit, fara studiu de fezabilitate morala, la „ESAFODAJUL ACESTEI EXEMPLARITATI”?

Mi se par incredibile aceste cuvinte iesite din mintea unui judecator.

 

Judecatori care nu au iesit din paradigma Vechiului Cod de Procedura

 

Atitudinea doamnei Topan este o surpriza totala, dupa cum sunt total surprinzatoarele argumentele pe care dumneaei le aduce in incheierea penala, in conditiile in care acest judecator trebuia sa citeasca de 26 de ori NUMAI acest articol din Noul Cod de Procedura Penala care face precizari clare referitoare la arestarea preventiva:

Art. 223

Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive

(1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii:

a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;

b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;

c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;

d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.

 

Si dupa ce citea de 26 de ori articolul 223, trebuia sa se gandeasca ce judeca. Raspunsul era simplu: nu judeca fondul, ci o satre de arest preventiv. Atat.

NICIUNA dintre situatii nu poate fi pusa in dreptul inculpatului Bene Ioan, doamna judecator Topan crede ca Noul Cod s-a tiparit doar intern si ca prostii de ziaristi sau cetatenii nu au acces la „lumina” din slovele Noului Cod.

 

Conditional optativ, Ipotetic, Incert

 

Ooo, dar expozeul doamnei judecator continua! Si, sincer, imi da fiori.

„Consideram, totodata, ca dintre masurile preventive prevazute in art. 202 al 3 C.p.pen. singura care poate realiza scopul la care se refera art. 202 al. 1 C.p.pen., acela al bunei desfasurari a procesului penal, este masura arestarii preventive, aceasta fiind proportionala cu gravitatea acuzatiei aduse, CHIAR IN ABSENTA UNOR DATE CERTE CA INCULPATUL AR INCERCA SA SE SUSTRAGA DE LA URMARIREA PENALA SAU JUDECATA, EXISTAND CEL PUTIN LA NIVEL IPOTETIC POSIBILITATEA REALIZARII UNOR INTELEGERI FRAUDULOASE CU CEILALTI INCULPATI, ceea ce evident ar pertturba bunul mers al cercetarii judecatoresti”.

 

Sublinerea cu majuscule e a mea si exprima vizual revolta ca, in 2014, judecatori ai Statului Roman nu au inteles inca filosofia noului Cod de Procedura Penala. Daca Bene sau Pogaceanu sau Uioreanu sunt deja judecati din vorbe de catre un magistrat, FARA DATE CERTE, si pe baza UNOR IPOTEZE, atunci inaintez si eu un verdict: sa-i pregateasca familia un pachet mai mare lui Bene, fiindca eu cred ca nu o sa iasa degraba de la Gherla. Sa nu va suparati, asta e parerea mea de cetatean, ok, si de jurnalist, caci eu speram si sper inca la judecatori cu coloana vertebrala, care nu se antepronunta, care nu fac apel la argumente melo-dramatice!

Am crezut ca am depasit etapa de judecator-oglinda-a-procurorilor! M-am inselat.

 

Insist pentru o condamnare prealabila a lui Bene, pana sa se ajunga la fond, argumentata pe faptul incalificabil ca este proprietarul unui Ferrari rosu decapotabil, semn al potentei financiare, al obrazniciei capitaliste, o incongruenta sociala incalificabila cu starea de saracie din intreaga tara, ba chiar si din Republica Moldova! Numai cu exemple solide si argumentate pe date incerte si ipoteze, vom consolida Justitia!

 

 

 

Sunt sigur ca acest text o sa nasca controverse. Sigur, vor spune unii,  Alexa o sa scrie acest text fiindca e prieten cu Bene. Daca vroiam sa presez mediatic Justitia, o faceam pana acum, in cele 3 luni scurse de la arestarea celor trei oameni. Tocmai pentru a evita orice fel de discutii, m-am ferit sa scriu ceva despre cazul lui. M-am ferit sa ii iau partea, sa il ajut.

Presa intreaga din Cluj s-a comportat foarte obiectiv. Presa locala a scris la obiect, nu a reactionat isteric, iar asta o constata chiar doamna Topan care spune ca „starea de pericol pentru ordinea publica si reactivitatea opiniei publice s-au estompat”.

Asa e, sunt amic cu Bene, chiar daca, pana si in convorbirile interceptate, am aflat si eu, ma impulaia in fata lui Uioreanu. Daca ar fi acum in fata mea, i-as da in cap cu o veioza pentru ca a fost atat de slab incat sa se lase santajat de Uioreanu, in loc sa mearga la procurori si sa ii faca denunt.

Vorbesc si eu asa, nu stiu cum e sa ai sute de angajati si sa te preseze unul cu banii de furnizori sau de salarii, nu stiu cum as reactiona stiind ca am de recuperat zeci de milioane de euro a caror plata depinde de un decident ce reprezinta administratia statului.

Dar Bene nu ma detine, nu m-a putut controla niciodata, a inteles atat de bine, incat nu cu mine, ci cu alt om de afaceri a vrut sa isi faca televiziune locala. Nu pentru ca omul ala de afaceri ar fi mai maleabil, ci pentru ca „Alexa e nebun, asta e in stare sa scrie si despre ma-sa”.

Dar oricum ar fi Bene, mai negru la piele, mai controversat, chiar si daca ar avea un singur ochi, are dreptul la o judecata dreapta, libera de prejudecati si antepronuntari.

Ori eu nu vad acum nicio premisa echitabila pentru viitorul sau proces.

Nu cand citesc vorbele judecatoarei Topan care scrie urmatoarele, le scrie cu convingere, ca si cum ar fi niste chestiuni minore care palesc in fata verdictului ei sacrosanct, inviolabil:

„In plus, lipsa antecedentelor penale, conduita de recunoastere si colaborare cu organele judiciare penalenu pot motiva la acest moment inlocuirea masurii preventive a arestului, deoarece faptele pentru care este cercetat sunt dintre cele mai grave, cu un impact social negativ si de durata”.

Subintelegem deci ca doamna judecator dezapreciaza si ignora total un cazier curat si atitudinea de recunoastere a faptelor, pur si simplu, ele nu mai au nicio valoare. Practic, filosofia noului cod de procedura penala nu mai are valoare, caci antepronuntarea magistratului nu mai lasa putinta de tagada.

 

O sa inchei abrupt. Sunt un simplu cetatean, poate ca sunt un cetatean cu o meserie care ii permite ca vocea sa se faca mai tare auzita.

Reafirm respectul meu onest si solid pentru toti judecatorii si procurorii Romaniei care schimba tot mai tare in bine Justitia.

Dar spun ca, in cazul inculpatului Bene Ioan, nu s-a procedat la verificarea legalitatii si temeiniciei arestului preventiv. S-a facut deja un proces de intentie, nu procesarea Legii.

 

1 COMENTARIU

  1. are dreptate d-na judecator, a strans pentru familie, fara sa plateasca pe muncitori, e in urma cu salariile cu 3 -4 luni, le plateste la negru, din sertar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.