Zvonurile despre starea proastă de sănătate a dictatorului Kim Jong-un persistă. Între timp, niște imagini care au fost surprinse prin satelit arată prezența unui tren în ‘gara conducerii’ din Wonsan.

Potrivit unor imagini luate prin satelit și pe fondul unor informații contradictorii legate de starea sănătății și de locul în care s-ar afla liderul nord-coreean, un tren, despre care se crede că i-ar aparține lui Kim Jong-un, a fost depistat în apropierea reședinței acestuia dintr-o stațiune aflată pe coasta de est a țării.

Imaginile examinate de 38 North, programul cu același nume de monitorizare a Coreii de Nord, cu sediul la Washington, prezintă un tren tras în ‘gara conducerii‘ din Wonsan, care s-ar afla acolo cel puțin de pe data de 21 aprilie.

Examinând o serie de fotografii recent luate prin satelit din aceeași zonă, 38 North a precizat că trenul, având o lungime de 250 de metri, nu se afla acolo în ziua de 15 aprilie, dar a fost văzut ulterior atât pe data de 21 aprilie, cât și pe data de 23 aprilie. Potrivit aceleiași surse, trenul părea să fie pregătit de plecare pentru o dată ulterioară, dar nu se știe exact când ar putea pleca. 38 North a subliniat că gara respectivă este rezervată exclusiv familiei Kim.

“Prezența trenului nu dovedește eventuala prezență acolo a liderului nord-coreean și nici nu oferă detalii despre starea sănătății sale, dar pare să confirme informațiile potrivit cărora Kim s-ar afla într-o zonă rezervată elitelor de pe coasta de est a țării“, se arată în raportul 38 North.

După ce, pe data de 15 aprilie, Kim a absentat de la festivitățile organizate în onoarea bunicului său, Kim Il-sung, fondatorul statului nord-coreean, speculațiile pe tema sănătății sale s-au înmulțit. Sâmbătă, Kim a absentat de la o altă sărbătoare națională, Ziua Fondării Armatei Coreii de Nord, iar absența sa a provocat noi speculații legate de sănătatea sa.

Presa de stat din Coreea de Nord a vorbit ultima oară despre Kim atunci când a prezidat o ședință a biroului politic al partidului, pe data de 11 aprilie.

Vineri, Reuters transmitea că o echipă de medici specialiști și de oficiali au plecat din China în Coreea de Nord pentru a-i acorda asistență lui Kim.

Guvernul sud-coreean a respins speculațiile potrivit cărora Kim ar fi grav bolnav, săptămâna trecută, guvernul precizând că el a părut să-ți desfășoare activitatea normal și că nu au existat niciun fel de suspiciuni.

Donald Trump a minimalizat și el informațiile potrivit cărora Kim ar fi bolnav. “Cred că informațiile sunt inexacte“, a declarat Trump în cursul zilei de vineri, dar a negat că el s-ar fi aflat în contact cu oficialii nord-coreeni.

Trump s-a întâlnit cu “prietenul“ Kim de trei ori încercând astfel să îl convingă să renunțe la armamentul său nuclear. Sub conducerea lui Kim, Coreea de Nord a produs rachete capabile să ajungă pe țărmurile Statelor Unite, dar tratativele pe tema denuclearizării au rămas blocate.

Este cunoscut faptul că transmiterea unor vești din Coreea de Nord este extrem de dificilă din cauza controlului strict al informațiilor. Un oficial al Administrației Trump a spus că tăcerea presei nord-coreene cu privire la locul unde s-ar afla Kim a sporit îngrijorările legate de sănătatea sa.

Lunea trecută, Daily NK, un site din Seul care transmite informații din Coreea de Nord, a citat surse nord-coreene neprecizate care au afirmat că, pe data de 12 aprilie, Kim ar fi fost supus unei intervenții chirurgicale în stațiunea Hyangsan,aflat la nord de Phenian, capitala țării.

Kim, despre care se crede că ar avea 36 de ani, a mai dispărut și înainte din relatările presei de stat nord-coreene. În 2014, el a dispărut mai bine de o lună pe fondul unor zvonuri similare legate de sănătatea sa. Televiziunea nord-coreeană de stat a prezentat ulterior imagini cu el șchiopătând.

Speculațiile pe tema sănătății lui Kim s-au datorat faptului că el e un mare fumător și s-a îngrășat de când a preluat puterea. Familia sa este cunoscută ca având probleme cardiovasculare.

sursă: g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.