În urma unei campanii care s-a desfășurat în perioada 18-21 martie, au fost verificați 26 de angajatori din județul Cluj, fiind aplicate amenzi contravenționale în valoare de 236.000 lei, dintre care 3 firme care au fost amendate cu 200.000 de lei pentru desfășurarea de activități nedeclarate.

De asemenea, la alte societăți comerciale s-au găsit angajați care nu aveau încheiate contracte de muncă, iar alte două societăți au primit la muncă patru persoane fără transmiterea elementelor contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. 

In domeniul securității și sănătății în muncă au fost aplicate un număr de șase amenzi la șase societăți comerciale, în valoare totală de 23.000 de lei, pentru lipsa echipamentelor individuale de protecție, lipsa echipamentelor de muncă pentru protecția lucrătorilor, lipsa planului de securitate și sănătate în muncă al șantierului, adaptat la evoluția lucrărilor.

Citește și: Probleme și riscuri legate de mutarea secției de Anatomie Patologică din cadrul SCJU Cluj-Napoca la IMOGEN: Un pas înapoi pentru sănătatea publică?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.