Începând cu data de 7 iunie, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgență/stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stării, își pierd valabilitatea.
Persoanele care au acte expirate în perioada de pandemie, în starea de urgență sau de alertă, trebuie să le preschimbe până la data de 6 iunie 2022.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în data de 7 martie 2022, la nivel național, erau înregistrate un număr de aproximativ 387.000 documente de identitate expirate în perioada 1 martie 2020 – 7 martie 2022, iar până la data de 28 mai 2022 pentru aproximativ 267.000 nu a fost solicitată preschimbarea.
”În acest context, invităm cetățenii români să se prezinte la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, pe raza cărora își au domiciliul, pentru schimbarea cărții de identitate, având în vedere că aceste documente își pierd valabilitatea la 7 iunie.
Pentru evitarea prezentării, în același timp, a unui număr mare de persoane la sediul acestor servicii publice, recomandăm cetățenilor să acceseze platformele de programare on-line şi/sau telefonic existente la nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor. Astfel, recomandăm consultarea programului de activitate al serviciului public comunitar de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu, inclusiv prin accesarea website-urilor primăriilor în subordinea cărora acestea funcționează.
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actului de identitate este de până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.
Pentru situații de excepție, printre care putem enumera: necesitatea deplasării urgente în alt stat membru UE pentru studii, tratamente medicale, raporturi juridice de muncă, în scopul eliberării cărții de identitate într-un termen mai scurt decât 30 de zile, se poate formula o cerere adresată șefului serviciului public comunitar de evidență a persoanelor din județul de domiciliu”, transmite MAI.