Sâmbătă, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va sosi în România pentru o întâlnire la castelul de la Săvârșin cu Margareta, fiica regelui Mihai. În cadrul acestei vizite, Maia Sandu va lua prânzul alături de Margareta și va explora Muzeul Regal al Automobilului împreună cu gazdele sale. De asemenea, președinta Republicii Moldova va fi prezentă în România pentru a primi premiul „Timișoara Pentru Valori Europene”.

„Excelenţa Sa doamna Maia Sandu, Preşedintele Republicii Moldova, va fi oaspetele Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei la Castelul Regal Săvârşin, în ziua de sâmbătă, 13 ianuarie 2024, de la ora 14. Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor întâmpina pe Excelenţa Sa doamna preşedinte Maia Sandu în Satul Regal, la ora 14.

Apoi, înaltul oaspete va fi invitat la dejun în Castelul Regal Săvârşin. După prânz, Preşedintele Republicii Moldova va vizita Parcul Regal şi Muzeul Regal al Automobilului alături de Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală”, anunţă Secretariatul Casei Regale. Vizita la Săvârşin se va încheia în jurul orei 16. Preşedinta Republicii Moldova se va afla în România pentru a primi premiul „Timişoara Pentru Valori Europene”, ceremonia fiind programată la ora 11.00, la Cinema Timiş, scrie Digi24.ro.

„Preşedinta Republicii Moldova este prima laureată a celei mai înalte distincţii instituite anul acesta de Municipiul Timişoara. Cu această ocazie, Domnia Sa va fi prezentă la Timişoara pentru ceremonia din 13 ianuarie şi va rosti un discurs despre Europa şi valorile care ne definesc”,a transmis Primăria Timişoara. Premiul „Timişoara Pentru Valori Europene” onorează personalităţi recunoscute pe plan internaţional care, cu determinare, curaj şi creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara Uniunii Europene.

Citește și: Zeci de flori de mină posibil din patrimoniul naţional, găsite în bagajul de cală al unei femei pe Aeroportul din Cluj-Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.