Un incident tragic s-a petrecut astăzi. O fetiţă şi un băieţel de doi ani, fraţi gemeni, au murit după ce au căzut de la fereastră apartementului în care locuiau, aflat la etajul 10, în Ploiești.
Deocamdată, împrejurările în care s-a petrecut teribilul accident nu au fost elucidate. Mama copiilor, care i-ar fi lăsat nesupravegheaţi, nu a putut fi audiată, pentru că a intrat în stare de şoc şi este internată la psihiatrie.
Inițial, femeia le-a spus polițiștilor că făcea curat într-o altă cameră în timp ce gemenii s-au urcat pe pervazul unei ferestre, prăbușindu-se în gol, însă acest lucru nu era adevărat.
Femeia era live pe Facebook în timp ce fuma și asculta manele, alături de al treilea copil în vârstă de cinci ani.
Filmarea poate fi văzută AICI.
Timp de trei minute şi jumătate, femeia transmite live pe reţeaua de socializare. Alături de fiul său, ea ascultă manele, iar la un moment dat îşi aprinde o ţigară. Transmisia se încheie brusc, când se aud bătăi insistente în uşă, iar femeia spune: „Ia vezi, Alino, cine e? Alino! Vezi cine buşeşte în halul ăla?”.
Sursele judiciare au precizat că se fac cercetări pentru a se stabili dacă transmisia avea loc chiar în momentul în care copiii cădeau de la etajul 10. Aceleaşi surse au declarat că, în acest moment, nu există suspiciunea că cei doi fraţi ar fi fost împinşi să cadă de la etaj.
Părinții celor doi frați se mutaseră de numai două zile în bloc. Miercuri seară, unii dintre vecini susțin că ar fi auzit certuri între femeie și soțul ei. Bărbatul nu ar fi fost acasă în momentul accidentului. În schimb, în apartament se mai afla o femeie. Poliţia încearcă să lămurească ce s-a întâmplat în locuinţă.
sursa: stirileprotv.ro
Citește și: Doi gemeni au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc