Un băiat în vârstă de 5 ani ani a fost lovit destul de serios la cap, de o biciclistă – duminică, 11 iunie – în timp ce se juca în faţa blocului de pe strada Galaction Liviu Munteanu, situat în Pădurea Făget. Culmea indolenţei, aceasta s-a oprit câteva secunde la locul faptei, apoi, chemată de soţul său, aflat şi el pe o bicicletă a şters împreună cu el putina. Mama copilului rănit afirmă că, mutându-se în Făget sperase să-şi găsească liniştea, dar a dat de dracu` din cauza motocicliştilor, A.T.V.-iştilor şi bicicliştilor care trec pe acolo, în viteză, punând în primejdie viaţa locuitorilor zonei!
Mama se află cu micuţul alături la I.M.L. Cluj – băiatul fiind legat la cap cu un bandaj enorm. Femeia e extrem de rezervată în declaraţii, dar totuşi se “scapă” furnizându-ne câteva informaţii: mărturiseşte că în timp ce băieţelul ei se afla la joacă, pe strada neasfaltată, o biciclistă a intrat direct în micuţ. După care a părăsit locul faptei, fiind chemată de către soţul ei care se afla în faţa ei: „Norocul nostru a fost, totuşi, că un vecin i-a filmat cu telefonul mobil şi a furnizat apoi înregistrarea poliţiei, care i-a identificat rapid pe aceştia. Acum suferim cu toţii, şi mai ales micuţul. Dar e o problemă, veche de luni de zile: prin faţa blocului circulă ăştia ca nebunii cu motociclete, biciclete şi A.T.V.-uri – şi abia după incidentul în care a fost lovit fiul meu şi-au mai redus viteza, pentru că s-au anunaţat între timp, unii pe alţii, pe Facebook”. Femeia şi fiul ei sunt poftiţi în cabinetul de consultaţii al I.M.L., de unde se aud urletele de durere ale copilului, care nu acceptă ca medicii să-i scoată bandajele. Este nevoie până la urmă de aparţia a trei-patru stagiare care să-l potolească, astfel ca medicii să-şi facă treaba. Dar, la ieşire, mama a ieşit ca din puşcă din cabinet, apucând totuşi să-i arunce, peste umăr, reporterului Gazeta de Cluj, următoarele: „Citiţi pe Facebook, pe grupul bicicliştilor, despre caz, eu nu mai am multe de spus”.
Apelăm aşadar la purtătorul de cuvânt al I.P.J., Carmen Jucan – care ne oferă, cu promptitudine, punctul de vedere al inspectoratului: „La data de 11 iunie, în jurul orei 18.30, un minor în vârstă de aproximativ cinci ani, în timp ce se afla în faţa blocului de pe strada Galaction Liviu Munteanu, nesupravegheat de părinţi, fiind însoţit de nişte vecini a traversat strada prin loc nepermis fiind surprins şi accidentat de o femeie care conducea un vehicul. Aceasta s-a oprit, a vorbit cu persoanele care se aflau la faţa locului, apoi şi-a continuat drumul. În seara zilei de 11, ora 20.00, părinţii minorului împreună cu acesta s-au prezentat la U.P.U. – Copii . În dimineaţa următoare, 12 iunie, a fost identificată femeia care a produs accidentul. Acum poliţia continuă cercetările pentru a stabili împreujurările în care s-a produs accidentul”.