Cumplita lume a drogurilor îi urmăreşte, obsesiv, pe doi tineri. Andrei Cosmin Sfîrlea are 19 ani, e încă elev, iar Flaviu George Sîngeorzan,  fost-viitor om de afaceri, cu douăzeci de ani mai mulţi. Ambii au în comun duritatea unei vieţi trăite într-o lume crepusculară, printre consumatori şi dealeri, în stare să ucidă  ca să nu-şi piardă clienţii. Cosmin susţine că, tocmai pentru că a abandonat viciul şi i-a convins şi pe alţii să facă la fel, a fost lovit în plin de o maşină condusă de un dealer. Flaviu trage şi el ponoasele: e atras într-un dosar penal pentru anii când consuma etnobotanice şi, sub efectul lor, habar n-avea pe ce lume trăieşte.

 

„Agresorului nu i-a păsat de noi, ţipa că e protejat de poliţie”!

Cosmin Sfîrlea îşi face apariţia, şchiopătând puternic, pe coridoarele I.M.L. Cluj, sprijinit de prietenul şi binefăcătorul lui, Flaviu Sîngeorzan. Cei doi sunt însoţiţi de soţia lui Flaviu, o mămică superbă – culmea, după cum se va vedea mai târziu, evadată şi ea din universul drogurilor – şi de fetiţa lui, o bijuterie de copil, în vârstă de un an şi opt luni.

Cosmin aşteptând consultul la IML

După ce intrăm în vorbă, tânărul de 19 ani, ne  introduce  într-un univers de-a dreptul  şocant, amintind de un film cu gangsteri şi poliţişti corupţi, atât de aiuritor încât te întrebi dacă nu cumva tânărul delirează. Dar spusele lui sunt confirmate în totalitate, ba chiar întărite, prin detalii picante, de către Flaviu. Iar cascada de evenimente, uluitoare, din viaţa lui, a cărei „cireaşă de pe tort” a fost tentativa de a fi călcat cu maşina, mă determină să-l ascult cu atenţie. Mărturiseşte, la început, că se simte foarte legat de Flaviu pentru că acesta – şi el fost mare consumator de droguri – l-a salvat, pe el şi pe alţi tineri din cartier, din infernul drogurilor din Mănăştur. Recunoaşte, fără urmă de şovăială, că – deşi are doar 19 ani – a călcat deja prin multe „gropi”, iar gestul său de a se retrage de pe „piaţă” era să-l coste viaţa, în urmă cu câteva zile! „Pe 14 ianuarie, tocmai ieşeam împreună cu prietena mea din magazinul Lena de pe Mehedinţi . Mă aflam în zona garajelor când brusc, a apărut  A., un cunoscut dealer de droguri din cartier, într-o maşină.

Andrei Cosmin Sfârlea

Care, văzându-mă a accelerat, luându-mă pe capotă, dându-mă  peste cap şi aruncându-mă atât de tare în uşa de tablă a unui garaj, încât am rupt-o. După care a venit şi poliţia, însă între timp autorul fugise de la faţa locului. Culmea, poliţistul  de la Secţia 4 m-a legitimat tot pe mine, de parcă aş fi fost eu vinovatul. Apoi, aflat la spital, la Ortopedie, timp de trei zile, deşi tata îl sunase de câteva ori, acesta nu s-a prezentat pentru a-mi lua plângerea penală. Ulterior, m-am înţeles cu făptaşul să mă despăgubească – şi Flaviu era cu mine în momentele acelea – deşi la început acesta ţipase că e protejat de poliţie, aşa că-l doare în p… de noi. Apoi am aflat că tocmai poliţistul cu a cărui protecţie făptaşul se lăuda pe faţă ne-a deschis, ceva mai târziu, un proces de şantaj, după ce făptaşul s-a oferit să îmi dea cele 200 de euro, drept despăgubire. Deci, tot eu – şi lovit cu maşina şi acuzat de şantaj! Până la urmă, văzând că dealerul nu are de gând să se împace cu noi, ne-am dus la secţie şi i-am făcut plângere penală. De asemenea o să-i fac plângere şi poliţistului care miercuri, 27 ianuarie, s-a prezentat la mine acasă, ca să mă intimideze şi să mă oblige prezint la poliţie, deşi ştia că am avocat”.

 

Flaviu Sîngeorzan, cu fetiţa lui alături, încearcă să spere într-un viitor mai frumos

Sîngeorzan: “Acelaşi poliţist mi-a distrus şi mie viaţa”…

Intervine în discuţie Flaviu Sîngeorzan, a cărui viaţă – povestită – mi-a amintit de un thriller: “De atunci Cosmin umblă cu mare greutate şi a pierdut o mulţime de zile şi diverse examene, riscând să rămână de căruţă anul acesta şcolar. La cea a spus atunci,că nu-I pasă, fiindcă are protecţie, avem martori  prezenţi la faţa locului şi care pot confirma  spusele lui Cosmin.  Cât despre poliţistul respectiv, de ani de zile acesta bate copiii din cartier, iar pe unii îi face informatorii lui lăsându-i în schimb pe alţii, mult mai periculoşi să se defăşoare, am multe de tot să vă spun. Dar, înainte de toate trebuie să ştiţi câte ceva despre mine, fiindcă multe lucruri urâte din viaţa mea sunt legate – culmea! – tot de acest poliţist”. Lucrurile încep să devină palpitante, fiindcă e limpede faptul că omul joacă o carte, fără să-I pese de consecinţe. Mărturiseşte că, la rândul său are un dosar pe rol, la DIICOT, pentru vânzare de droguri, fiind eliberat judiciar, cu obligativitatea de a se prezenta periodic la sediul respectivei instituţii şi de asemenea, să nu părăsească ţara. Începe Flaviu Sîngeorzan: ”Am hotărât să-l ajut pe Cosmin findcă de la vârsta de 18-19 ani, când eram ca el, am avut probleme cu respectivul poliţist. Acesta luase încă de atunci hotărârea să mă distrugă, efectiv – nu să mă îndrepte când am greşit. Şi, în parte, i-au ieşit toate până acum. Până în 1999, ca “băiat de cartier”,  crescut între blocurile din Mănăştur, mai participasem la câte o încăierare între noi, iar poliţistul respectiv  mă dusese de nenumărate ori la secţie.  Odată – şi n-am să uit acest lucru cât voi trăi! – m-a bătut împreună cu alţi opt colegi ai săi, rău de tot, până ce a reuşit tata să mă scoată de acolo. Omul acesta a fost coşmarul copilăriei şi adolescenţei mele! În 1999, după ce-am mai crescut şi m-am maturizat puţin, am plecat în Irlanda, unde mi-am făcut o firmă , şi n-am avut nicio problemă cu justiţia de acolo. M-am întors în ţară, după şapte ani de şedere în Occident. Apoi între 2006 şi 2009 am avut o firmă, aici la Cluj, cu care am dat faliment, o dată cu criza economic. Aşa că, neavând altă sursă de venit, am plecat la muncă în Grecia. Pe când mă aflam acolo, m-am trezit acuzat – prin grija aceluiaşi poliţist de la Secţia 4 – că aş fi comis o tentativă de omor, împotriva unui localnic din Câmpeni, Alba, fiind obligat să mă întorc în ţară, în calitate de inculpat ”. Flaviu arată mai departe că, pentru a-şi demonstra nevinovăţia, a adus cu el un martor din Grecia şi totodată şi contractul său de muncă, însă acuza i-a fost fatală: şi-a pierdut serviciul, nemaireuşind să se angajeze la nicio firmă din Grecia după ce-a fost catalogat, iniţial, drept deosebit de periculos.

 

Flaviu, cu soţia şi fetiţa

Depresia, infernul drogurilor şi salvarea personală

Continuă acesta: “Rămas în ţară, în anul 2009 a urmat o perioadă teribil de grea pentru mine. Suferisem o depresie adâncă şi mă apucasem de etnobotanice, încurajat şi de faptul că în România acestea erau legalizate  de către guvernanţi. Sincer, nu crezusem nicio clipă cât sunt de nocive… Timp de patru ani n-am putut face diferenţa dintre noapte şi zi, drogându-mă împreună cu prietena mea de atunci, cea care actualmente îmi este soţie. Între timp am reuşit să ne debarasăm, singuri, prin ambiţie, de acest cumplit viciu. Însă şi în această problemă voi întreprinde ceva: am să dau în judecată statul român pentru că a legalizat pe vremea aceea etnobotanicele, sabotând însăşi existenţa acestui neam – pentru profitul acelor guvernanţi, mulţi la număr, care au deţinut firme de vânzări de etnobotanice. Asta, ştiut fiind faptul că la această oră majoritatea drogaţilor de azi sunt cei care au încercat atunci, de curiozitate, halucinogenele respective”. Îşi ia apoi fetiţa în braţe şi o sărută, după care o lasă jos. Soţia lui e numai zâmbet, semn că între cei doi iubirea este sentimentul  care le guvernează relaţia . Între timp Cosmin Sfîrlea intră, şontâc-şontâc, în cabinetul legiştilor. Se întoarce după câteva minute cu un certificat  în care medicii îi recomandă 16 zile de îngrijiri. “Oricum, mă aflu în imposibilitate să-mi continui în condiţii bune şcoala – şi sunt deja în plop cu cursurile”, remarcă el, zâmbind amar. Ieşim, cu toţii din sediul I.M.L. Cluj şi poposim pe o bancă din parcarea instituţiei. Deşi iarnă, vremea e destul de moale şi putem povesti în linişte. Acolo, Flaviu Sîngeorzan îşi continuă relatarea tumultuoasei sale vieţi, în timp ce fetiţa lui face bulgări, din zăpada pe cale să se topească.

 

Flaviu George Sîngeorzan

“De o lună protestez, zilnic, pentru stoparea corupţiei”!

Remarc faptul că Flaviu emană o sănătate debordantă, având un trup ce pare sculptat după multiple antrenamente la sala de forţă. Parcă ghicindu-mi gândurile, acesta mărturiseşte: “M-am vindecat complet de viciu, mai ales după ce soţia mea a rămas însărcinată. De fapt, ne-am vindecat unul pe celălalt şi ne-a ajutat şi bunul Dumnezeu. Am trecut peste hopul respective, consumând o multitudine de produse naturiste – gen spirulină, chlorella şi aşa mai departe – şi între timp a apărut fetiţa noastră, cea pe care-o vedeţi alături de noi. Dar, din păcate, trecutul meu –  din perioada când eram consumator, fiindcă dealer nu-mi amintesc să fi fost vreodată! – mă urmăreşte: sunt acuzat pentru vânzare de droguri, de către DIICOT Bistriţa. Dar sunt sigur şi de faptul că un poliţist de la Secţia 4 din Mănăştur este cercetat la această oră pentru protecţia furnizorilor de droguri din zonă”! (n.n. – “Gazeta” a depus o cerere în acest sens, la I.P.J.Cluj, pentru a afla dacă există vreun poliţist cercetat pentru asemenea fapte, iar răspunsul I.P.J. Cluj, la întrebarea transmisă miercuri, 27 ianuarie, a fost următorul: “Bună dimineaţa! Solicitarea dvs. a fost înregistrată cu nr.296.765/28.01.2016, urmând a vă fi comunicat răspuns în cel mai scurt timp, conform prevederilor legale. O zi frumoasă”!) Explică apoi că a început, de aproximativ o lună de zile un protest inedit, zilnic, în centrul Clujului, chiar în faţa statuii lui Matei Corvin şi foarte curând va începe o acţiune şi împotriva poliţistului de la Secţia 4 – pentru prigoana nejustificată din 2009, când şi-a pierdut slujba din Grecia, în 2009, când s-au declanşat toate necazurile din viaţa lui.“ Acest lucru nu-l pot concepe: autorităţile au introdus etnobotanicele în ţară şi acum, pe banii cetăţenilor fac procese, arestări, etc. Vă repet, cu mâna pe inimă: dacă nu era statul nu existau atâţia drogagii şi nici la mine acasă n-ar fi năvălit, în 2015, mascaţii şi nu m-ar fi arestat, de faţă cu soţia şi copilul, deşi n-au găsit nimic incriminator la adresa mea”. Văd cum Cosmin Sfîrlea se foieşte, cu timiditate, vrând să spună şi el ceva. Îl rog s-o facă. “Datorită lui Flaviu am încetat să mai cumpăr droguri de la A., cel pe care poliţistul respectiv îl lasă în voie, numai ca să-i toarne pe toţi consumatorii. Şi, de aici se trage şi atacul lui, cu maşina, asupra mea şi mai ales pentru că Flaviu i-a învăţat şi pe alţii cum să se lase de droguri, ăştia au simţit că le moare piaţa, aşa că au încercat să se răzbune pe mine şi să le dea şi celorlalţi o lecţie. Şi acum încearcă să ne închidă gura, cu ajutorul poliţiei, acuzându-ne de şantaj”, explică tânărul.

Mă despart buimac, de cei doi bărbaţi şi de familia lui Flaviu. Aceştia urcă într-o superbă limuzină, a lui Flaviu. După cum mi-a mărturisit acesta, la un moment dat, provine dintr-o familie foarte bogată, de la care – pe deasupra aşteaptă şi o importantă moştenire. “A venit vremea să mă lupt de-acum şi pentru ceilalţi, nu numai pentru mine. Am scăpat din infernul drogurilor, mi-am făcut o familie frumoasă – şi trebuie să fac în aşa fel încât nimeni să nu mai treacă prin ceea ce am trecut eu şi Cosmin”, mărturiseşte acesta, cu hotărâre, prin geamul deschis, înainte să pornească motorul maşinii în valoare de cel puţin 50.000 de euro.

 

Poziţia poliţiei, în cazul violenţei asupra lui Cosmin Sfîrlea

“În cauză este înregistrat dosar penal sub aspectul svârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevazută şi pedepsită de Codul penal. Persoana la care faceţi referire (n.n. – Andrei Cosmin Sfîrlea) are calitate de parte vătamată şi a fost invitată la sediul unitaţii de poliţie pentru audieri. Aceasta a venit însoţită de o altă persoană, care nu are nicio calitate în dosar, şi a refuzat să dea declaraţii în absenţa acesteia. Ancheta urmează cursul prevăzut de normele procedurale în vigoare, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, a declarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj.

29 COMENTARII

  1. Răzvan Benche cel mai mare dealer de droguri in Manastur care e acoperit de Politia CLUJ pentru ca este un sifon ordinar la fel ca vlad alin din marasti si Diavolu

  2. Am stat 4 ani in Manastur,nici o problema cu nimeni.In general singur iti faci problemele,depinde ce anturaj ai si ce anturaj iti cauti.Cat despre politia romana…desi poate ar fi ok sa nu generalizez,dar nu mai zic nimic.

  3. niste gunoaie care dau informați false ca sa poată merge mai departe si plătesc avocați de unde se face plăti la procurori si multe alte informați sa poată vinde in continuare …sa va fie rusine sifoane inputite o sa mergeți voi la pușcărie PINA la urma si acolo vi vai de ochiu de Curca !!!!!!

  4. Cosmin Sfîrlea,asta e un DROGAT,un HOT,un recidivist !!! o fost inchis pentru talharii,vanzare de stupefiante,si mai multe furturi, acuma tot el se da victima :)),daca asa ti.ai ales anturaju PIZDA CE ESTI !! Am uitat sa precizez,e CEL MAI MARE SIFON LA SECTIA 4 Manastur!!!

  5. Jaer , ce nu ii spui la Razvan in fata minciunile astea infecte pe care le scotibpe gura ?? Aaa iti e frica ca o sa iti scoata dinti afara pentru ca esti ub mincinos imputit ??

  6. Jaer , ce nu ii spui la Razvan in fata minciunile astea infecte pe care le scotibpe gura ?? Aaa iti e frica ca o sa iti scoata dinti afara pentru ca esti ub mincinos imputit ??

  7. Domnilor care conduceti Gazeta de Cluj, de ce nu va verificati informatiile aduse de reporteri. Sa vedem cine este acest Sfirlea Andrei:
    – 2 ani si 4 luni pentru talharieâ si la un an pentru furt: http://portal.just.ro/211/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=21100000000196046&id_inst=211

    – furt din Real Hypermaket: http://portal.just.ro/211/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=21100000000230588&id_inst=211

    – pe rolul Judecatoriei Cluj Napoca, dosar furt: http://portal.just.ro/211/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=21100000000242664&id_inst=211

  8. Uitativa la fraieru ăla de dealer Andrei moare de ciuda ca nu vinde el peste tot da-or Dumnezeu o tona de muie sa intre in gura lu mata de zdreanță praduitoare ce ești 10 ani m-aș duce pt tine Numa să-ți văd familia cum te plânge

  9. Uitativa la fraieru ăla de dealer Andrei moare de ciuda ca nu vinde el peste tot da-or Dumnezeu o tona de muie sa intre in gura lu mata de zdreanță praduitoare ce ești 10 ani m-aș duce pt tine Numa să-ți văd familia cum te plânge

  10. Voi sifoane imputite mi-ați dezonorat familia si mi-ați speriat fata de mascați plus tot blocu ma crede un interlop va știu si va sparg gaoaze muiste sa nu mai va dati filme pe viața lui alți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.