Trei incidente violente petrecute în Mănăştur, pe parcursul a doar câteva zile, au avut darul de a stârni o teamă profundă în rândul adolescentelor din cartier. Marţi, 8 august, în Parcul Primăverii, o fată de 15 ani a fost atacată, pentru a i se fura telefonul, de două tinere având aproximativ aceeaşi vârstă cu ea. Victima a scăpat doar cu bătaia, dar a rămas cu aparatul deoarece o trecătoare a intervenit şi a salvat-o. Aceleaşi tinere infractoare au atacat, după un scenariu identic, o fată de 13 ani cu câteva zile în urmă şi, totodată, nu departe de acel loc o altă adolescentă în vârstă de 14 ani s-a ales cu fractură de piramidă nazală după o altercaţie cu o elevă aflată sub influenţa alcoolului.
Mănăşturul, asemeni tuturor cartierelor patriei începe să se schimbe, monstruos, căpătând înfăţişarea noilor vremi. Scriam recent, oripilat, de apariţia la Turda, a unui grup organizat de fete, care pretinde taxă de protecţie adolescentelor. Totul, dublat de administrarea unor „corecţii” exemplare în cazul refuzului. Dar, iată, nu a trecut mai mult de o lună de la incidentul respectiv şi aflăm că la Cluj-Napoca se petrec lucruri de o gravitate şi mai mare decât cele de la Turda. Iniţial intenţionam ca episodul cu care voi începe „potpuriul” de violenţe să-l trec sub tăcere, gândindu-mă ca nu cumva prin indicarea prenumelor fetelor implicate să produc o vâlvă care ulterior ar scăpa de sub control, fiind vorba totuşi de nişte adolescente, oameni în formare. Dar apariţia a două cazuri noi – nici mai mult, nici mai puţin decât tentative de tâlhărie – m-au determinat să evaluez rapid situaţia şi să hotărăsc: oamenii trebuie să ştie, cu orice preț ce se petrece!
Aşadar să începem cu primul incident. Luni, 7 august, o tânără în vârstă de 14 ani, însoţită de mama ei s-a prezentat la I.M.L. Cluj pentru a-şi scoate certificat medico-legal. Numele ei e Dana şi are 14 ani. Mărturiseşte că a încasat un pumn în nas de la o anume Andreea, o adolescentă de 15 ani care – aflată mereu sub influenţa alcoolului şi pozând într-o tipă dură, cam face legea prin zona blocurilor de pe lângă pădure, în proximitatea secţiei de poliţie. „Băută, şi-a „amintit” că aş fi ameninţat-o în urmă cu ceva timp şi – fără să stea prea mult pe gânduri – mi-a ars un pumn în nas provocându-mi fractură de piramidă nazală. Acum insistă să „îngrop” cazul şi să nu mă prezint la poliţie, însă părinţii mei vor decide ce se va întâmpla de-acum încolo”, mărturiseşte tânăra, asistată de mama ei. Până la această oră – ne-au declarat, joi 10 august reprezentanţii I.P.J. Cluj – tânăra nu s-a prezentat pentru a semnala cazul la Secţia 4 Poliţie. Deşi, adăugăm noi, aceasta a suferit o operaţie estetică şi a fost internată timp de trei zile în spital, scotându-şi şi un certificat medico-legal în care i s-au recomandat două săptămâni de îngrijiri…
Nu mai departe de ziua de miercuri, 9 august, la I.M.L. Cluj şi-a făcut apariţia încă o adolescentă, Sabina, în vârstă de 15 ani „atinsă” şi ea destul de serios la nas. Relatează tânăra: „Ieri, în jurul orei 17.00 mă aflam în Parcul Primăverii, lângă benzinăria „Shell”, şi numa` am auzit paşi în urma mea. N-am apucat să mă lămuresc ce se petrece şi brusc am fost pusă la pământ de pumnii a două fete care apoi s-au suit pe mine ca să-mi ia telefonul. L-am ţinut strâns în mână şi pot să spun că norocul meu a venit de la o femeie care a intervenit şi le-a pus pe fugă. Apoi, tot salvatoarea mea a fost cea care m-a dus la ea acasă şi m-a spălat de sângele care-mi cursese din nas”. În privinţa numelor atacatoarele, victima îmi spune că a făcut cercetări temeinice şi acestea se numesc Adina şi Lăcrimioara, una din ele absolventă a opt clase de „Goga” şi cealaltă domiciliată în Dâmbu-Rotund. „Însă ce-i mai grav e că s-a dus în cartier vestea despre ce mi s-a întâmplat şi am fost sunată de-o fată în vârstă de 13 ani, Laura, care mi-a mărturisit că aceleaşi fete au repetat scena şi cu ea, învineţindu-i ochii din lovituri”. Şi-n acest caz – conform declaraţiilor reprezentanţilor I.P.J. Cluj – victimele nu au făcut, deocamdată, plângere penală la Secţia 4 Poliţie, împotriva celor două fete – de altfel binecunoscute în zonă…
[…] citeste mai mult pe aici […]
[…] citeste mai mult aici […]
Politia romana NU merita nici o majorare a salariilor deoarece i se simte lipsa cu desavarsire. Platiti din banii publici sa se plimbe in folos propriu cu masinile statului si sa isi faca treaba doar dand amenzi in fata primariei. Josnic!!! Plus ca asa zisii aparatori ai cartierului manastur ( sectia 4) e tare ingaduitoare actelor de vandalism din cartier. De ce? Pentru ca neam, pentru ca prieten, pentru ca spaga si cumetrie.
E bine sa se dea la știri ca să știe lumea cu ce fel de monștrii avem de a face ,ce învârt și sunt in stare să facă așa ceva, și mămicile să aibă grijă de fetele lor ,că de la jaf e pasul următor prostituția apoi droguri și omor…