Conform raportului SRI, interceptările au explodat în ultimii ani. Dacă în 2005 au fost eliberate 6.370 de mandate, anul trecut au fost emise aproape 40.000 de mandate. Informațiile au fost dezvăluite de ziaristul Radu Tudor. Conform unui calcul simplu, de când traian Băsescu a devenit președinte, numărul mandatelor de interceptare a crescut cu 600%. de asemenea, din 2005, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a adoptat Hotărârea 45 prin care s-a aprobat realizarea Sistemului Național de Monitorizare a Comunicațiilor prin Satelit (MONSAT), un sistem de supraveghere bazat pe o serie de proiecte dezvoltate de americani.

 

”Cel mai important beneficiar al acestor interceptări în România este Direcția Națională Anticorupție. Grație acestei instituții, care a făcut să explodeze interceptările în România avem o creștere cu 400%. (…) Cel mai important beneficiar al interceptărilor SRI este DNA, Direcția Națională Anticorupție. Potrivit analizelor din surse deschise, în limbaj de specialitate surse deschise înseamnă presa scrisă, radio, TV și Internet, DNA s-a concentrat în ultimii ani pe deschiderea unor dosare penale pentru adversarii lui Băsescu și anume ceea ce a apărut public drept USL și anume PSD și PNL în proporție de peste 70% dosarele DNA”, explică ziaristul într-o emisiune televizată.

El mai adaugă și că sutele de informări și sesizări despre marea corupție din camarila lui Băsescu sunt ținute la sertar. ”Cazurile ALRO, Bercea – Băsescu, Nana, Gazprom, Udrea – Cocos, “Gala Bute”, Blejnar – Marta, Duța – CNAS, Videanu – “băieții deștepți” din energie, Bebe Ionescu – BRD și multe altele demonstrează din plin acest lucru. Ca sesizările și informările în legătură cu afacerile de corupție imensă din jurul lui Traian Băsescu sunt ținute la sertar de DNA și doar adversarii acestuia sunt interceptați, sunt anchetați, sunt monitorizați și eventual trimiși în judecată dacă lucrul acesta nu cumva se face și într-o forțată stare de reținere și apoi de cerere de arest în fața instanței”, mai este de părere Radu Tudor.

 

Băsescu a venit cu Monsat la pachet

Această explozie a interceptărilor, dezvăluită de ziaristul amintit anterior, este explicată și prin faptul că la scurt timp după ce Traian Băsescu a devenit președintele României, CSAT-ul a semnat un act de adeziune și înființare a unui sistem de supraveghere denumit Monsat. Operatorul acestei rețele este SRI, iar punerea în aplicare a acestui sistem duce România în rândul țărilor care pot spiona nu doar comunicațiile prin satelit a propriilor cetățeni. Beneficiarii proiectului – membri CSAT, SRI, SIE, procurori – au acces la o serie de informații transmise prin satelit de către utilizatorii din zeci de țări ale lumii. Sistemul funcționează similar cu principiile de interceptare a comunicațiilor clasice, precum telefonia în sistemul național. Operatorii MONSAT pot interveni pentru captarea unor informații imediat după emiterea semnalului antenei de emisie sau să capteze semnalele satelitului de comunicații folosit de operatorii de servicii de comunicații din România sau din țara de origine a utilizatorului.

Drumul parcurs de informație între doi utilizatori este următorul: terminalul utilizatorului (calculatoare care au instalate interfețe de navigare web, interfețe comunicare instant, interfețe de poștă electronică, ce pot utiliza inclusiv transfer de voce sau de date), telefonie mobilă și fixă utilizate la convorbiri internaționale, transmisii fax pe linii internaționale, transfer de voce și date utilizate cel mai des de companii multinaționale sau la transferuri bancare.

 

Circa 300 de atacuri la siguranţa naţională pe lună

În momentul de față, autorităţile au voie să stocheze, în cazul telefoniei, numărul de telefon apelant, precum şi numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat, iar în cazul e-mail-ului sau telefoniei prin internet se vor stoca datele utilizatorului, numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat, căruia i s-a alocat o adresă Internet Protocol (IP), un identificator de utilizator sau un număr de telefon, la momentul comunicării. Conform publicaţiei online luju.ro, Înalta curte de Casaţie şi Justiţie a emis peste 3.600 de autorizări de interceptare anul trecut. “Numărul propunerilor admise având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în cazul indiciilor de ameninţări contra siguranţei naţionale este de 3.602 în anul 2012 şi 2.197 până la data de 8 august 2013”, se arată într-un răspuns al ÎCCJ publicat de luju.ro. Instanţa supremă, în mai puţin de doi ani, Înalta Curte a emis aproape 6.000 de mandate de interceptare în baza unor indicii privind ameninţări la adresa siguranţei naţionale.

Mai exact, în 2012, ICCJ a emis 3.602 de mandate pe siguranţa naţională, iar în primele şapteCifrele care arată un “fenomen”, care derivă din marile pericole la adresa României, sunt atestate de  Înalta Curte: “Numărul propunerilor admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în cazul indiciilor de ameninţări contra siguranţei naţionale este de 3.602 în anul 2012 şi 2.197 până la data de 8 august 2013”.

 

”Bucurați-vă, crește numărul de interceptări””

”Al doilea paragraf (din raportul SRI, n.red.) din pagina 35 este cel care dă cifrele exacte ale interceptărilor pe anul 2013. Spune SRI, în cursul anului 2013, CNIC a pus în aplicare 38.884 de acte de autorizare pentru beneficiarii din sistemul de securitate națională față de 36.085 de acte de autorizare în anul precedent, reprezentând o creștere cu 7,76%. Avem creștere la interceptări, bucurați-vă! Crește și România cu ceva. Din punctul de vedere al instituțiilor solicitante, distribuția a fost următoarea: 35.183 de acte de autorizare au provenit de la celelalte instituții din sistemul de apărare, de ordine publică și securitate națională, 3.701 de acte de autorizare pentru SRI, față de 3.405 anul precedent, finalitatea informațiilor obținute fiind în principal preventivă, ori de sesizare a organelor de urmărire penală”, explică ziaristul Radu Tudor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.