Muzică lăutărească cu influenţe turceşti, pe texte vulgare. Fustiţe scurte şi multicolore şi mulţi bani aruncaţi în vânt. Maşini străine şi bijuterii care îţi iau ochii. Machiaje stridente şi un vocabular de mahala.
Asta este ce găseşti într-un local unde se cântă manele. „Îmi plac mult manelele, dar şi alte genuri muzicale. Se spune că suntem în conflict cu muzica hip-hop şi house, dar nu e adevărat. Fiecare gen are locul lui, fiecare om poate asculta ce-i place”, spune Florin, un susţinător al acestui gen muzical. „La început nu îmi prea plăceau, dar prietenului meu, da. Am început să ascult şi eu, şi mi-am schimbat părerea despre manele. Nici acum nu pot spune că îmi plac toate. Nu-mi plac cele cu cuvinte obscene”, spune o altă amatoare de manele.
Să curgă banii!
La ora zece seara, şi-au făcut apariţia pe mini-scenă formaţia de manele. Erau doi tipi, puţin mai coloraţi, îmbrăcaţi după ultima modă. Şi-au acordat instrumentele, orga şi clarinetul, şi-l aşteptau pe cel de-al treilea coleg, solistul. După ce au făcut o dedicaţie pentru patronul localului, au început să cânte. Grupurile de petrecăreţi se aşezau la mesele rezervate cu cel puţin o săptămână înainte. Bărbaţii cu cămăşile cu dungi, fiindcă mai toţi poartă aşa ceva, descheiate, lăsau să se vadă zgarda imitaţie veritabilă de la gât. Fetele cu fuste ultra-scurte şi bluziţe decoltate treceau ţanţoş printre mese. Chelneriţele nu reuşeau să-şi tragă sufletul între două comenzi. Peste un ceas, nu mai aveai unde să arunci un ac. Lumea se simţea foarte bine, cunoşteau toate melodiile care se cântau. Pe ringul de dans, fetele se întreceau la dansul din buric. Cele care se mişcau cel mai bine erau alese de solist şi urcate pe scenă. La cererea publicului, se fac şi dedicaţii. Dar asta costă. Nu este o sumă oarecare, fiecare dă după posibilităţi. Formaţia lasă banii să cadă pe scenă, până ce se strânge o grămadă destul de mărişoară. „Cântăm ce ne cere publicul, atât melodiile noastre, cât şi cele ale lui Guţă, Adrian. Câteodată ni se cere să cântăm de mai multe ori pe noapte aceeaşi melodie. Aşa se întâmplă acum cu melodia lui Liviu «De ce mă minţi»”, spune solistul trupei (melodie copiată după o alta, grecească).
„Hai, fii cu tupeu nevastă”
„Câştigăm destul de bine. Câteva milioane de lei pe noapte. Cel mai bine ne merge la sfârşit de săptămână, când vin mai mulţi clienţi. Oamenilor le place acest gen de muzică, deşi au fost mulţi împotriva manelelor. Mă bucur că nu s-au adeverit zvonurile că manelele vor dispărea”, spune băiatul de la clarinet. „Nu cred că există cineva care nu a dansat odată pe o manea, sau care nu are o melodie preferată. După puţină tărie, oricine se simte bine pe manele. Suntem chemaţi la nunţi, la botezuri, tocmai fiindcă oamenii se distrează mai bine pe manele”, îl
completează colegul lui de trupă. Petrecerea era în toi, când muzica se opreşte brusc. Un bărbat îşi certa soţia, care refuza să danseze pentru el. Femeia încerca să-l liniştească, dar nu prea avea sorţi de izbândă. Soţul continua să o îmbrâncească şi s-o convingă să facă striptease. Ba mai mult, o ajuta, descheind-o la cămaşă. „Haide, urcă odată pe masă. Să vadă toţi duşmanii mei ce nevastă am”, striga el, revoltat. Ruşinată, femeia începe să plângă. Toate privirile erau aţintite asupra lor, dar nimeni nu intervenea. Proprietarul localului, cunoscând ieşirile necontrolate ale omului, s-a apropiat. Scandalagiul, în loc să se calmeze, s-a enervat şi mai tare. Erau gata să se ia la bătaie. Totuşi, conflictul s-a soluţionat, iar bărbatul a fost scos la răcoare să-şi limpezească minţile. Oamenii s-au întors la mesele lor, au făcut glume pe seama întâmplării şi şi-au văzut de treabă.
Supărat, supărat sunt iarăşi…
La o masă mai îndepărtată, nepăsător la ce se întâmplă în jur, lîngă o sticlă de vin, stătea posomorât un bărbat trecut de a doua tinereţe. Era singur şi tare necăjit. Se clătina din toate încheieturile şi încerca din răsputeri să îngâne ceva. Simţindu-se nebăgat în seamă, s-a hotărât să se ridice. Prima încercare a dat greş, dar s-a sprijinit pe coate. Cu sticla într-o mână şi paharul în alta, a încercat să-şi menţină echilibrul, după care a pornit în recunoaştere prin local. Cu mersul în zig-zag, a dat peste mai multe obstacole. Întâi de o chelneriţă cu tava încărcată, apoi de nişte perechi care îi stăteau în cale. Cu greu a ajuns în dreptul formaţiei de manele. „Băi, o ştii pă aia dă supărare? Aia de pe casetă cu… Supărat, supărat sunt iarăşi Doamne supărat” zice bărbatul, împleticindu-şi limba. Văzând că nimeni nu îi acordă nici o atenţie, şi-a dat seama care este problema. S-a scotocit prin buzunare şi a scos mai multe bancnote mototolite. Le-a cercetat cu atenţie, dar nu făcea nici o diferenţă între ele. Le-a aruncat nepăsător la picioarele manelistului. Situaţia s-a schimbat imediat. „O dedicaţie specială de la mine pentru domnu’ Nelu”, spune cântăreţul, încântat că vorbeau aceeaşi limbă. Se vede treaba că domnu’ Nelu era un client fidel al localului şi foarte darnic. Pe faţă i-a apărut un zâmbet tâmp şi a început să schiţeze fericit nişte mişcări care nu prea aduceau a dans.
Carmen Brehoi
