Saptamana aceasta au continuat audierile martorilor din dosarul in care Gal Mariana, concubina fostului prim-procuror al parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, este acuzata de trafic de influenţa şi alte infracţiuni de corupţie. Judecatorul a ascultat marturia notarului public Moş Gheorghe, in faţa caruia s-a prezentat inculpata Mangra Rodica şi partea vatamata Turcuţiu Luminiţa pentru a perfecta vanzarea unui apartament, vanzare care nu s-a mai realizat niciodata. Este vorba despre apartamentul pe care Mangra Rodica se angajase sa i-l rezolve parţii vatamate Turcuţiu Luminiţa, care a ramas şi cu banii daţi şi fara imobil. Urmatorul termen va avea loc pe data de 18 februarie.
Pe cand sa vanda casa a intervenit poliţia
Audierea notarului Mos Gheorghe in faţa Tribunalului Cluj scoate la lumina modul in care inculpata Mangra Rodica a incercat sa o prosteasca pe partea vatamata Turcuţiu Luminiţa intr-o tranzacţie imobiliara. Notarul a povestit despre intalnirile pe care inculpata Mangra Rodica le-a avut la sediul cabinetului sau notarial cu partea vatamata din dosar Turcuţiu Luminiţa pentru a incheia in forma autentica un contract de vanzare-cumparare al carui obiect era un apartament, insa nu a pututa preciza perioada cu exactitate. “Sa fi trecut un an de cand au fost la mine la cabinet, insa nu pot preciza cu exactitate. Ştiu ca urmau sa cumpere un apartament de la numitul Ciuciu Marcel, pe care il cunoşteam din vedere. Actul de vanzare-cumparare nu s-a finalizat, pentru ca in momentul in care parţile se aflau la mine la birou pentru a semna actele au intervenit organele judiciare. Nu imi amintesc ca acel contract sa fi fost semnat anterior de vreo parte.” Mos Gheorghe a mai relatat faptul ca el ii explicase anterior parţii vatamate Turcuţiu Luminiţa consecinţele actului pe care acesta urma sa il semneze, ea fiind neliniştita de catre vecini care ii spuneau ca o sa ramana cu banii daţi. “Eu personal i-am explicat parţii vatamate (Turcuţiu Luminiţa) ca are drept de folosinţa pe tot timpul vieţii pe apartament, iar dupa moartea sa acel apartament va ramane celei care are nuda proprietate. Aceste lamuriri le-am dat anterior semnarii contractului şi mi s-a parut ca s-a lamurit. Este adevarat faptul ca inculpata Mangra Rodica mi-a cerut sa blochez foaia de carte funciara pentru ca nu se prezentase vanzatorul”, a declarat acesta.
Partea vatamata daduse banii dar nu s-a ales cu apartamentul
La un termen anterior, Podişan Gavril Nicolae, fratele parţii vatamate Turcuţiu Luminiţa Elena a dat detalii despre modul in care sora sa a fost inşelata de catre coinculpata Marianei Gal, Rodica Berta Mangra. Acesta şi-a menţinut declaraţia data in faţa DNA in faza de urmarire penala, chiar daca a precizat ca nu şi-o mai aminteşte foarte bine. “In concret, Turcuţiu Luminiţa Elena imi este sora dupa mama, iar dupa moartea mamei noastre sora mea a decis sa se mute din Alejd in Oradea”, şi-a inceput martorul declaraţia. Acesta a continuat explicand modul in care sora sa a ajuns sa-i dea suma de 9000 de euro inculpatei pentru a-i cauta un apartament in Oradea. “Am renunţat la partea mea de succesiune, drept urmare ea a vandut apartamentul din Alejd cu suma de 9000 de euro. Inculpata Mangra Rodica, care ii era prietena, s-a oferit sa o ajute sa işi gaseasca un apartament in Oradea pana in acea suma de bani. Aceasta i-a gasit un apartament pe care noi insa iniţial nu l-am vazut, chiar daca in faţa notarului public i-a dat suma de 9000 de euro. Cand s-a pus problema incheierii in forma autentica a contractului de vanzare-cumparare, am aflat ca apartamentul fusese promis şi altor persoane, dintre care şi unui fost coleg de-al meu, un anume Ocar. Sora mea a ajuns sa locuiasca in acel apartament, deşi cei de la DNA au vrut sa o scoata afara. Ba mai mult, platea cheltuielile in numele fostului proprietar”, a declarat martorul.
Acesta a mai povestit judecatorului faptul ca sora sa, Turcuţiu Luminiţa Elena, nu s-a bucurat in linişte de posesia apartamentului, la uşa ei venind tot felul de persoane pentru a-i cere chirie. ”Intr-o zi sora mea m-a sunat cerandu-mi ajutorul pentru ca cineva incerca sa deschida cu forţa uşa. Chiar şi mie, unul dintre fraţii Ciuciu, nu-mi mai amintesc care, mi-a telefonat şi mi-a cerut sa ne intalnim pentru a-i plati chiria pentru sora mea. In prezent sora mea nici nu este proprietara şi nici banii nu ii mai are”, a aratat Gavril Nicolae. Despre relaţia inculpatei Mangra Rodica cu fraţii Ciuciu, Daniel şi Marcel, acesta a aratat faptul ca ”sora mea a incercat sa discute de mai multe ori cu inculpata Mangra Rodica, insa aceasta i-a spus ca banii ii daduse unuia dintre fraţii Ciuciu, iar de fiecare data cand ii sunam pe aceştia, imi inchideau telefonul. Nu ştiu care era legatura dintre Mangra şi fraţii Ciuciu.”
Sabin Ripan
Traficul de influenţa conform Codul Penal
(1) – Primirea ori pretinderea de bani sau de alte foloase ori acceptarea de promisiuni, daruri, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, savarşite de catre o persoana care are influenţa sau lasa sa se creada ca are influenţa asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar pentru a-l determina sa faca, sa nu faca, ori sa intarzie un act ce intra in atribuţiile sale de serviciu sau sa faca un act contrar acestor atribuţii se pedepseşte cu inchisoare stricta de la 2 la 10 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneaza şi promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţa sau lasa sa se creada ca are influenţa asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar, pentru a-l determina sa faca, sa nu faca ori sa intarzie un act ce intra in atribuţiile sale de serviciu sau sa faca un act contrar acestor atribuţii.
(3) Fapta prevazuta in alin. (2) nu se pedepseşte daca faptuitorul denunţa autoritaţii fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru aceasta fapta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul infracţiunii prevazute in alin. (1) sau (2) se confisca, iar daca acestea nu se gasesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani.