Cărți și manuscrise vechi în valoare de peste 2.500.000 de lire sterline, care ar fi fost furate din Londra, au fost găsite în judeţul Neamţ, în urma cooperării judiciare internaţionale cu autorităţile din Marea Britanie şi Italia, anunţă Poliţia Română. 

Cărțile includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo Galilei și ale omului de știință Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol Francisco Goya.  

La data de 16 septembrie 2020, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, cu sprijinul I.P.J. Neamț, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Neamț, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Marea Britanie.

În urma activității desfășurate, au fost descoperite mai multe obiecte de patrimoniu, respectiv cărți și manuscrise vechi, despre care există indicii că ar fi fost sustrase din Anglia, în perioada 2017 – 2019.

Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărțile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo și ale lui Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Acestea opere sunt de importanță internațională și sunt de neînlocuit.

Persoanele bănuite de comiterea faptelor sunt arestate preventiv în Anglia.

Activitățile au fost derulate în cadrul unei echipe comune de anchetă (JIT BROOKS), constituite între autoritățile judiciare din România, Anglia și Italia, iar ancheta s-a desfășurat sub egida EUROJUST, cu sprijinul EUROPOL.

Activitatea de cooperare investigativă internațională a beneficiat de sprijinul  EMPACT prioritatea infracțiuni contra patrimoniului. Ciclul de politici europene EMPACT are ca prioritate lupta împotriva criminalității organizate, în perioada 2018-2021″, arată IGPR într-un comunicat.

Poliția Română amintește că, la data de 25 iunie 2019, polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 28 de percheziții în România, în cadrul unei acțiuni ce avut loc simultan și în Anglia și Italia, pentru destructurarea unei grupări infracționale. Perchezițiile de atunci au avut loc în județele Iași, Neamț, Suceava, Brașov, Bihor și municipiului București.

„Membrii grupării erau bănuiți de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale și depozite amplasate în special în Anglia (14 fapte comise), dar și în alte state din UE.

Polițiștii au pus în executare 12 mandate de aducere, mai multe persoane fiind audiate.  În urma activităților desfășurate, au fost descoperite mai multe bunuri și înscrisuri cu valoare probantă în cauză, fiind instituite și măsuri asigurătorii. Au fost reținute 4 persoane, iar față de alte 3 au fost puse în executare mandatele europene de arestare emise pe numele lor.

În cadrul echipei comune de anchetă, au fost desfășurate activități inclusiv pe teritoriul Angliei și Italiei.

În cadrul EUROPOL, a fost constituit un centru operațional de comandă unde au fost prezenți câte un reprezentant al celor trei state din echipa comună de anchetă, care au coordonat de la acel nivel activitățile desfășurate în cadrul acțiunii comune.

De asemenea, la acțiunea desfășurată în România, au fost prezenți analiști din cadrul Europol, care au sprijinit activitățile efectuate de polițiștii români prin birourile mobile.

La acțiunea desfășurată în România au participat peste 130 de polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Institutului Național de Criminalistică și din structurile de investigații criminale și criminalistică din inspectoratele de poliție județene Neamț, Iași, Suceava, Brașov și Bihor.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Echipa comună de anchetă a fost constituită la nivelul EUROJUST, în anul 2017, de autoritățile judiciare române și britanice, iar ulterior a aderat și Italia, de la data respectivă fiind efectuate mai multe activități de investigare și cercetare penală și cooperare polițienească internațională.

Pe parcursul anchetei, au fost organizate mai multe întâlniri de coordonare la care au participat procurori și polițiști britanici, români și italieni”, se mai arată în comunicatul citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.