Președintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, vine în fața alegătorilor cu un program ambițios de reindustrializare a României.

Programul său prevede măsuri multiple pentru reindustrializarea țării, mai ales în domeniile competitive, în domeniul medicamentelor, al materialelor de construcții, industrie prelucrătoare, înaltă tehnologie.

Parteneriat cu mediul de afaceri

”Îmi doresc un parteneriat cu mediul de afaceri și predictibilitate macroeconomică. Un parteneriat real cu mediul de afaceri, un contract pe cinci ani, care să asigure stabilitate și predictibilitate, atât pentru decidenții de politici publice, cât și pentru investitori”, a spus Marcel Ciolacu.

 Viziunea candidatului PSD la Președinție poate constitui baza colaborării cu antreprenorii clujeni care susin ideea transformării Clujului într-un hub tehnologic, beneficiind, deja, de expertiza unor mari firme multinaționale care au deschis fabrici aici, dar și de cea a mediului universitar care asigură personal cu o înaltă calificare.

Investiții în inovare și înalta tehnologie

În program se prevede ca o sumă de 600 milioane de euro să fie folosită pentru dezvoltarea Start-Up-urilor de înaltă tehnologie în domeniul industrial, iar un fond de 400 milioane de euro va fi alocat pentru dezvoltarea afacerilor în domeniul industrial, pe bază de licențe pentru industriile competitive, arată Marcel Ciolacu.

High Tech Innovation este un alt program de 600 de milioane de euro, de la bugetul de stat și din fonduri europene, care vor fi utilizați în următorii 6 ani pentru dezvoltarea și consolidarea companiilor de înaltă tehnologie din domeniul industrial.

Statul, spune Marcel Ciolacu, va fi partener strategic în afacerile susținute, urmând să facă exit-ul când acestea ajung la maturitate.

Fond de investiții pentru industrializare pe bază de licențe și brevete

 Din fonduri europene, dar și de la bugetul de stat, 400 milioane de euro vor fi folosiți pentru dezvoltarea afacerilor de către fabricile autohtone, prin cumpărarea de licențe.

După o perioadă de grație, aceste unități vor returna, anual, o cotă procentuală din încasările obținute prin folosirea licențelor.

”Obiectivul este ca în următorii 5 ani să avem 30 de fabrici noi în industrie și 20.000 de locuri de muncă în plus”, a explicat Marcel Ciolacu.

Creșterea producției autohtone de medicamente și stimularea cercetării în industria farmaceutică

Acest program prevede scutirea de la plata impozitului pe profit a companiilor farmaceutice, pe o durată de 5 ani, de la punerea în funcțiune a investițiilor în capacități de producție, sau garanții de stat de 500 de milioane de euro anual pentru investiții, modernizări și achiziția de licențe și brevete.

De asemenea, vor fi alocați cel puțin 100 milioane de euro anual, până la 0,3% din PIB, pentru activități de cercetare și inovare în industria farmaceutică.

Aceste facilități vor duce la dezvoltarea celor două mari companii de medicamente din județul Cluj, Terapia și Stada.

Programul prevede, de asemenea, și stimularea investițiilor în industria prelucrătoare, printr-o schemă de ajutor de stat de 447 de milioane de euro, dar și dezvoltarea industriei materialelor de construcții pentru care sunt prevăzuți 650 de milioane de euro de la bugetul de stat.

CMF 31240010

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.