De Ziua Mondială a Libertăți Presei, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a transmis un mesaj pe care l-a publicat pe contul personal de Facebook.

”Ziua Mondială a Libertăți Presei este cea mai bună ocazie pentru a transmite un mesaj puternic de apreciere și susținere pentru toți jurnaliștii. Presa este unul dintre motoarele principale ale progresului unei societății și consolidării unei democrații autentice.

În aceste vremuri presa românească, la fel ca întreaga societate, traversează o perioadă extrem de complicată. Trebuie să lupte pe două fronturi. Atât pentru a rezista crizei economice grave care a afectat profund și acest sector, cât și pentru a ține piept șuvoiului de știri false, propagate de la înălțimea celor mai înalte instituții ale statului român.

Fără presă liberă, minciunile grosolane ale președintelui Iohannis legate de profesorul Streinu-Cercel sau de așa zisul experiment al redeschiderii școlilor din Franța ar fi rămas nesancționate la nivelul opiniei publice. Dacă legea nu ar fi aplicată doar pentru cei incomozi și care spun adevărul, site-ul prezidențial ar fi fost de mult închis de instituțiile statului.

Fără presă liberă, nu am fi aflat niciodată de tunurile Guvernului PNL pe timp de pandemie sau de comerțul cu românii pe care îi trimite la export fără cele mai elementare măsuri de protecție legală și sanitară.

Sunt convins că presa își va păstra independența și va aduce la lumină toate mârșăviile celor care se folosesc de o criză sanitară pentru a stoarce capital electoral sau pentru a-și umfla buzunarele.

Jurnaliștii vor rămâne liberi, indiferent câte teancuri de bani le va flutura Orban!!!”, a spus Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.