“Nu dispare România pentru că au dispărut câţiva oameni ai Guvernului. “Cred că este obligatoriu ca Emil Boc să fie demis cât de curând”. “În Educaţie şi Sănătate se merge cu avariile pornite”
Sănătatea, fără resuscitare
În condiţiile în care România s-a “procopsit” cu un Guvern interimar, trebuie ţinut cont de faptul că Executivul nu va mai avea puterea necesară să pună în aplicare pachetele legislative asumate. Astfel, cel mai probabil după alegerile prezidenţiale, Guvernul va îndeplini “numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern”, potrivit Constituţiei. Cu toate acestea, preşedintele sindicatului Sanitas consideră că activitatea sistemului sanitar nu ar trebui să fie afectată. “Din punctul meu de vedere, în mod normal nu ar trebui să fie afectată activitatea noastră, atâta vreme cât atribuţiile diferitelor ministere au fost preluate de către actualii membri ai Guvernului. Vorba aceea, nu dispare România pentru că au dispărut câţiva oameni ai Guvernului şi atribuţiile lor au fost preluate de către alţii. În mod normal, ar trebui să guverneze mai departe şi să asigure o continuitate. Nu m-am gândit în profunzime la această situaţie, dar din câte ştiu, nu este influenţată funcţionarea vreunui domeniu. Oricum, dacă e să ne referim la legea unică a salarizării, dacă e să ne luăm după declaraţiile premierului, nu ar fi crescut decât salariile minime, care ar fi atins cifra de 705 lei”, a precizat Ştefan Roman. De cealaltă parte, Adrian Ivan consideră că sistemul sanitar va fi afectat substanţial, cu atât mai mult cu cât lipsa banilor este acută şi la ora actuală. “La schimbări repetate de Guvern, criza poate ţine oricât. Oricum, în momentul actual, avem un Guvern de avarie, nu e nici măcar de termen scurt. Şi mâine se poate depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului, deşi cred că, acum, partidelor din opoziţie le convine să rămână acest Guvern, în condiţii de criză. Cu siguranţă, Educaţia şi Sănătatea vor fi afectate substanţial. Acum, în Educaţie şi Sănătate se merge, de fapt, cu avariile pornite. În prezent, lipsesc circa 700 milioane de euro pentru spitale, legea unitară a salarizării va determina nemulţumiri în educaţie, urmează grevele generale”, este de părere Adrian Ivan.
“Premierul nu are timp de ministerul Educaţiei”
Ce se va întâmpla în Educaţie, acum, când premierul Emil Boc şi-a asumat funcţia de ministru al Educaţiei? Lucia Cojocaru consideră că nu foarte multe, deoarece noul ministru nu va avea timp pentru sectorul educaţiei. “Este afectată educaţia pentru că, pe lângă faptul că premierul are şi alte probleme, nu ştiu cum va avea timp fizic să se ocupe de acest minister, care este important şi care cred că, având în vedere că dânsul este de profesie şi cadru universitar, probabil că îşi va da interesul, dar va fi un moment de criză în care, aceste 45 de zile, probabil va fi un vid. Poate va fi, cât de cât, bine dacă secretarii de stat vor coordona acest minister, dar se va resimţi oricum această criză. Suntem în pragul datei de 1 noiembrie, când trebuia deja să fie creionat un proiect al bugetului pentru anul 2010, ori vedem că nici vorbă de aşa ceva. Unde este educaţia, care este mult trâmbiţata prioritate naţională? Să vedem acei 6 % din PIB. Suntem într-o conjunctură grea şi, pe lângă această criză economică, criza politică nu îşi avea rostul, dar trăim în România şi nu avem ce face. Trebuie să ducem tot greul. Va fi un sector, care, deşi este primordial, va fi afectat. Noi încercăm să tragem un semnal de alarmă, din cauza aceasta şi facem aceste proteste. Este prea dur să considerăm că va fi compromis Bacalaureatul, pentru că, în general, oamenii şi dascălii care sunt devotaţi învăţământului îşi fac datoria. Să sperăm că metodologiile puse în aplicare pe ultima sută de metri să aibă cât de cât o continuitate astfel încât să nu fie în panică atât elevii, cât şi părinţii. Repet, totuşi, că orice se poate întâmpla la noi”, a susţinut Lucia Cojocaru.
Justiţia, “legată la ochi”
Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, judecătorul Dana Cristina Gârbovan, a precizat că principiile Pactului de justiţie au fost asumate de către toate partidele politice şi trebuie doar continuate. Potrivit acesteia, “jocurile” politice exced sfera de interes a judecătorilor, motiv pentru care justiţia ar trebui să rămână “imună” la criza actuală. “Eu sper că activitatea comisiei în Parlament nu va fi afectată în mod fundamental de această criză, cu atât mai mult cu cât noi dorim să ne implicăm pe partea tehnică. De altfel, promisiunile şi solicitarea noastră expresă a fost ca discuţiile noastre din comisie să rămână la un nivel tehnic. Principiile Pactului de justiţie au fost asumate încă din prima şedinţă de marţea trecută (n.r. 22 septembrie), urmând să se lucreze pe ele. Totul e ca această comisie să şi continue să lucreze. După cum am spus, noi suntem disponibili şi dispuşi să acordăm tot sprijinul tehnic şi toate informaţiile de care e nevoie. Până la urmă, e vorba de dorinţa politică asumată la nivel de partid, nu de individualităţi, iar principiile au fost asumate în comisia în care au fost prezente toate partidele politice. Rămâne să vedem cât din ceea ce s-a declarat are şi suport real. În ceea ce priveşte alegerea PSD, refuz să comentez astfel de decizii pur politice, ele exced oricum sfera mea de interes. Pe noi nu ne-a interesat niciodată ce culoare are partidul. Pe noi ne-a interesat ca, la nivel de principiu, toate partidele să îşi asume actul justiţiei tocmai pentru a evita aceste jocuri politice. Nu ar trebui, oricum, să ne afecteze aceste jocuri politice”, a susţinut Gârbovan.
Silvia Boncuţiu