Maria, soţia şefului Broker Cluj, Grigore Chiş, a cumpărat recent un important pachet de acţiuni de la societatea din Zalău Cemacon, al treilea mare producător de sisteme de zidărie din România. La scurt timp după efectuarea tranzacţiei, pe fir a intrat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care suspectează că Maria Chiş ar fi deţinut informaţii preferenţiale despre această societate. În trecut, Grigore Chiş a avut o serie de probleme în cadrul societăţii clujene de brokeraj şi a fost demis. Însă, la scurt timp, s-a întors în funcţie.
La începutul lunii trecute, Maria Chiş, soţia şefului Broker Cluj, a cumpărat un pachet de acţiuni (464.500 acţiuni) de la compania Cemacon Zalău. Conform unor surse din domeniul finanţelor, Maria Chiş ar fi tranzacţionat o parte din acţiunile respective din conturile clienţilor Broker Cluj în cele proprii. Cu două zile înainte de această tranzacţie, Cemacon fusese notificată de BCR că, o parte (12 milioane de euro) din creditul pe care firma zălăuană îl avea faţă de bancă a fost vândut către Business Capital for Romania Opportunity Fund, iar, conform informaţiilor deţinute de reporterii Gazeta de Cluj, Maria Chiş ar fi beneficiat de informaţii din interior (inside trading, n.red.).
Pe de altă parte, reprezentanţii Broker spun că informaţiile prin intermediul cărora s-a făcut această tranzacţie ar fi fost vizibile pentru orice broker interesat de această companie. SSIF Broker deţine, împreună cu fondul „KJK Fund II” şi „Consultanţă Andrei&Andrei”, 76,92% din acţiunile producătorului de cărămizi. „Ni s-a părut important să facem un rezumat al tuturor raportărilor Cemacon, pe tema acordului de cesiune a creanţei, ele reflectând că «secretul» acestei tranzacţii a fost dezvăluit, de fapt, în 14.04.2012, când acţionarii Cemacon au aprobat angajarea unui consultant pentru restructurarea creditului şi intrarea BCR în acţionariat, cu o cotă de maxim 20%. Ca şi cronologie a evenimentelor, după raportul curent din 5.11.2013, care anunţa acordul de principiu privind restructurarea creditului Cemacon, începând cu 30.12.2013, s-a derulat oferta publică, de către acţionarii concertaţi. Deşi, după anunţul restructurării creditului din luna noiembrie, acţiunea a crescut semnificativ, nu au fost făcute achiziţii de către persoane afiliate grupului de acţionari concertaţi, în perspectiva derulării ofertei publice de preluare. Clienta Chiş Luana Maria a efectuat operaţiuni de achiziţie de acţiuni «Cemacon» cu respectarea prevederilor legale şi având aceleaşi informaţii ca şi orice persoană din România, informaţii publice încă din anul 2012”, arată un comunicat al Broker Cluj.
ASF priveşte tranzacţia cu ochi oftalmici
După tranzacţia iniţială, soţia şefului Broker Cluj a mai cumpărat în la jumătatea lunii trecute un alt pachet de acţiuni (250.000 de acţiuni) la preţul de 0,0761 lei/acţiune şi 35.500 de acţiuni, la 0,0729 lei/acţiuni. Abia după aproximativ două săptămâni de la efectuarea acestor tranzacţii, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat că va face o serie de cercetări privitoare la această tranzacţie. În urmă cu doi ani, societatea SIF Muntenia, care deţine 13,2% din pachetul de acţiuni al Broker Cluj, a cerut revocarea întregului Consiliu de Administraţie al societăţii clujene.
“Informarea AGA ordinara asupra cercetării prealabile a dlui. Director general Chiş Grigore şi a deciziei luate de către Consiliul de Administraţie al SSIF BROKER SA; Revocarea membrilor Consiliului de Administraţie; Alegerea unui nou consiliu de administraţie pentru un mandat de 4 ani;Stabilirea indemnizaţiilor şi a limitelor de asigurare de răspundere civila profesională a membrilor Consiliului de Administraţie pentru exerciţiul financiar în curs;Stabilirea datei de 14.12.2011 ca dată de înregistrare pentru identificarea acţionarilor asupra cărora se răsfrâng efectele AGA ordinare, conform dispoziţiilor art.238 din Legea nr.297/2004”, arată solicitarea depusă de SIF Muntenia. În cadrul Broker Cluj au existat în ultimii ani o serie de dispute soluţionate în mai multe procese. Pe de o parte, procurorii DNA au acuzat conducerea Broker Cluj de mai multe fapte penale, iar, pe de altă parte, unul dintre foştii şefi ai acestei companii, Petru Prunea a dat în judecată firma. În urmă cu scurt timp, Prunea a pierdut procesul împotriva companiei pe care a condus-o. De asemenea, asupra Broker Cluj şi, implicit, asupra lui Petru Prunea au mai planat o serie de acuzaţii vizavi de manipularea pieţei din partea unei societăţi concurente pe piaţa de capital, STK Financial.
Broker Cluj a fondat BVB
SSIF Broker SA a fost înfiinţată ca societate pe acţiuni la data de 26 Octombrie 1994 sub denumirea iniţială de SIVM Broker SA. SSIF Broker SA este membru fondator al Bursei de Valori Bucureşti, acţionar la Sibiu Stock Exchange (Sibex), Depozitarul Sibex, Casa Română de Compensaţie Sibiu, Bursa Română de Mărfuri, Casa de Compensare Bucureşti şi Fondul de Compensare a Investitorilor. Sediul central al societăţii se află la Cluj-Napoca în timp ce prezenţa pe întregul teritoriu al României este asigurată prin intermediul sucursalei din Bucureşti şi a încă 7 agenţii în cele mai importante oraşe precum: Timişoara, Iaşi, Craiova, Ploieşti, Suceava, Botoşani şi Piteşti.
În trecut, Chiş a fost concediat de la Broker Cluj
Grigore Chiş a ocupat funcţia de director general al companiei, după scandalul privind fraudarea clienţilor de către şefa unei agenţii BRK din Deva, care s-a lăsat cu demisiile lui Petru Prunea (fostul preşedinte) şi Adrian Ceuca (fostul director general). Grigore Chiş a mai lucrat pentru Broker Cluj între anii 1999 şi 2005, unde a ocupat şi funcţia de director de tranzacţionare. După listarea pe Bursă, Chiş a plecat din cadrul companiei. El a mai lucrat în cadrul Broker din 1999 până în 2005, ajungând director de tranzacţionare al firmei de brokeraj, însă a plecat după ce firma s-a listat la Bursă din cauza unor neînţelegeri cu Petru Prunea.